
Sunt pe planeta noastră atâtea feluri de insecte care mai de care mai interesante. Unele frumoase, cum sunt de exemplu fluturii, altele inteligente și extrem de bine organizate, cum ar fi furnicile și albinele. În nopțile calde de început de iulie, își face însă simțită prezența o specie aparte de insecte care te surprinde, te atrage și te face curios să-i afli secretele. Este vorba de licurici. N-ai cum să nu-i observi pentru că nu te lasă ei, îți apar de nicăieri. Trebuie să fie foarte întuneric, așa cum se spune uneori: „o noapte ca smoala”. Nu trebuie decât să ieși în grădina de flori sau în orice zonă cu verdeață. Dacă se-ntâmplă ca ei să trăiască acolo, adică să nu se fi folosit vreun insecticid pentru țânțari sau căpușe, care să-i fi nimicit și pe ei, te împresoară cu luminițele lor. Niște felinare mici, niște steluțe scânteietoare, care umblă printre plante. E grozav! O feerie și o poezie. Copiii sunt fascinați de ei. Aleargă încoace și-ncolo să-i prindă, însă e foarte greu, pentru că luminițele lor se aprind și se sting în fracțiuni de secundă. Acum e aici, încerci să pui mâna pe el și… nimic. Te trezești că-ți apare din nou mai departe, mai faci un pas și până să-l prinzi, se stinge iar. Uneori îți trece pe lângă mână și-ți apare în spate. Te învârți, te apleci, întinzi mâinile prin aer, fără niciun succes.
Într-o zi din vara anului trecut, am invitat-o la țară pe prietena mea, cu nepoțica ei de cinci ani. Special am adus-o ca să-i arăt licuricii. Am luat două site de cernut făina, cu ochiuri mici, și le-am pus într-un fel în care una să servească de capac pentru cealaltă, construind o capcană. Cu chiu cu vai, am prins vreo câțiva licurici pe care i-am pus în „colivia” de sită. Trebuia să-i vadă fetița mai de-aproape și să se bucure de acele minunății. I-a studiat mai ceva decât un om de știință. Abdomenul lor era ca un diamant care sclipea. Era efectul stării în care se aflau în acea perioadă. Se împerecheau, și în acest mod își arătau disponibilitatea de a se cupla cu partenerele lor. După ce dragostea se termina, li se stingea și focul din abdomen. Cu mare greutate, fetița a consimțit să le dea drumul licuricilor. Îi voia acasă, undeva lângă patul ei, ca să-i privească toată noaptea. Era prima minune REALĂ din viața ei. Văzându-i bucuria, m-am gândit cât de firească e ea în natură, și cât de mult ne-am îndepărtat de ea. Un licurici văzut pe internet n-o să semene niciodată cu unul din iarbă. Iată de ce, în finalul acestei mici întâmplări, vă recomand cu multă căldură să vă duceți în natură noaptea, când e „întuneric ca smoala”, și să observați cât de minunați sunt licuricii adevărați, amețiți de dansul lor nupțial. Rătăciți printre flori, poartă cu ei focul dragostei. Merită să ne imaginăm că suntem pentru puțin timp copii, atât cât să dorim să vedem dansul efemer al insectelor care fac ca în iarbă să ardă tot atâtea stele câte ard și pe cer.
EUGENIA N. – Călărași