TEONA STAVARACHI (actriță): „Dacă ne lăsăm conduși de iubire, toate celelalte vin de la sine”

În  Mitocul Dragomirnei

– Îţi propun să începem interviul chiar de la pre­numele tău, foarte rar: Teona. Cu siguranţă, el are o poveste…

– Da, are o poveste. Tata a fost cel care mi-a ales prenumele, lui i-l datorez. Teona provine din limba greacă și înseamnă „Dumnezeu, unul”. In­spi­raţia i-a venit tatei de la fiica pre­otului care m-a botezat şi care purta prenumele acesta, şi cum tata avea legături cu Grecia, a considerat că un prenume mai potrivit pentru fetiţa lui nu exista. Așa că mi l-a făcut „ca­dou”. Iar eu, azi, nu mă pot ima­gina cu un alt nume.

– Există o poveste şi în ce­ea ce priveşte opţiu­nea ta pro­fe­sională, actoria? A exis­tat ci­neva care te-a îndrumat pe această cale, sau ai des­co­pe­rit singură care ţi-e menirea?

– Iniţial, a existat un alt domeniu artistic pe care voiam neapărat să-l încerc, spre care mă simţeam foarte atrasă, ne­știind „cu ce se mănâncă”. Am învățat mereu bine la școală și, în timpul liber, îmi plăcea să cânt, să desenez… Dar, din păcate, mi-am dat sea­ma că, la acea vârstă, cel puţin, mă plicti­seam re­pede de activităţile astea. Apoi am auzit de exis­tența unei trupe de teatru, la unul dintre cele mai bune licee din oraș, și am făcut tot posibilul (m-am dat peste cap, ca-n poveşti), ca să ajung acolo. Şi-am reuşit! După aceea, totul a venit de la sine, pentru că actoria nu mă plictisea, ci, dim­po­tri­vă, nu mă mai săturam de ea. Aveam o poftă ne­bună să învăţ din ce în ce mai mult! Iar azi – iată! – au trecut aproape nouă ani de a­tunci, de la primele lecţii, și încă nu mă satur de ac­to­rie! Mi se pare la fel de fasci­nantă, de in­citantă… Atracţia e la fel de proaspătă şi de vie!

– Eşti născută în Suceava, iar des­pre bu­co­vineni se spune că sunt oa­meni vred­nici, mân­dri, dar şi sen­­ti­mentali. Te regă­seşti în această des­criere?

– Eu am trăit mai mult la țară, mai exact, în Mi­tocul Dra­­­gomirnei, iar aco­lo am învățat de la ai mei să fac de toate: de la tre­burile din casă, la că­rat roa­ba, la dat cu sapa în gră­dină și la scos de car­tofi. Ma­ma m-a în­vă­țat tot ce în­seam­nă cură­țe­nie, gătit, grijă, dar mie îmi place să zic că sunt şi „bă­iatul lui tata”, pentru că în copilărie, eram topită să stau pe lângă el când făcea treabă: voiam    să fiu şi eu ca tata, să car lu­cruri grele, să fac „munci periculoase”… Ehei, mă voiam un băieţoi!

– Sorgintea bucovi­nea­nă şi copilăria asta „să­nătoasă”, trăită la ţară, îţi sunt de folos în pro­fe­sie? Să existe vreo legătură între obârșia noastră și drumul pe care îl apucăm în viață?

– Sunt absolut convinsă că, în absenţa a tot ceea ce am trăit până în prezent, nu aș fi ajuns omul care sunt azi. Toate lucrurile pe care le-am deprins mă fac să privesc într-un anumit fel lumea şi viaţa și, cu siguranță, mă ajută în ceea ce fac. După părerea mea, meseria asta este cel mai mult despre viață, despre felul în care trăiesc și simt oamenii, iar fap­tul că am văzut atâtea feluri de a trăi, atâtea va­rian­te de existență, îmi oferă o paletă destul de largă, din care pot să-mi extrag „elementele” de care am ne­voie atunci când dau viață unui personaj.

– Eşti la început de drum în pro­fe­sie, dar te-ai remarcat deja în filmul „Ramon”, regizat de Jesus del Cerro, iar acum ţii capul de afiş al mult aş­tep­tatului serial „Groapa”, de la Pro TV, care va avea premiera în aceas­tă toam­nă. Ești pregătită pentru celebritate?

– Am emoții foarte mari, îmi doresc mult ca tot ceea ce fac să ajungă la oa­meni, să treacă din­co­lo de ecran, să ofer la fel de mult (dacă nu chiar mai mult) pe cât pri­mesc. În ceea ce pri­veşte ce­le­britatea, sincer, deo­cam­dată eu nu o simt deloc. Şi nici nu știu cum ar tre­bui să se simtă. E încă un mis­ter… Dar, fă­ră îndoială, vreau să mă men­țin cu picioarele pe pă­mânt și cu capul pe umeri orice s-ar întâm­pla în viitor. Mi se pa­re că asta e atitu­dinea sănătoasă.

„Fără vise, n-aș avea de ce să mă trezesc dimineața”

– Ai un motto de viaţă, Teona?

– L-am găsit cu ceva timp în urmă. E vorba de un citat din Mihai Eminescu, care m-a mar­cat pro­fund: „Am înțeles că un om poate avea totul ne­a­vând nimic și nimic, având totul”. Cu alte cu­vinte, ceea ce contează este încărcătura sufle­tească pe care o dăm vieții, știința de a ne bucura de ce avem. Valorile în care credem.

– Şi care sunt valorile pe care le consideri cele mai preţioase?

– Cred că, dacă ne lăsăm con­duși de iubire, toate celelalte vin de la sine: respectul, bunătatea, încrederea, sincerita­tea și aşa mai departe. Atât timp cât totul e făcut pe un fundament de iubire față de ceea ce ne în­con­joară și față de noi înșine, mi-e greu să cred că putem greși.   

– Visuri ai? Îți lași gândurile să ți-o ia îna­inte?

– Îmi dau voie să visez, dar nu prea mult. Pen­tru că nu-mi doresc doar să visez, ci vreau să-mi şi îndeplinesc visurile, să le trăiesc. Căci fără ele, fără visurile visate şi visurile împlinite, n-aș avea de ce să mă trezesc în fiecare dimineață.

– Ai 24 de ani. Ce înseamnă viaţa la vârsta asta, în afară de meserie?

– Muzica e foarte prezentă în timpul meu liber. Ascult muzică, cânt, compun, îmi vărs senti­men­tele în versuri, deşi n-am o pregătire în acest do­me­niu. Momentan, fac muzică doar pentru mine. În afară de asta, îmi place mult să citesc, să mă uit la filme… Desigur, ţin legătura cu familia, o parte esen­ţială din viaţa mea… Şi îmi doresc mult să că­lă­toresc, dar și să mă reapuc, într-o formă sau alta, de desenat şi de pictat.

– De îndrăgosteală ai vreme, Teona? Ai loc pentru ea în viață? Actoria este o meserie care nu se lasă împărțită ușor cu altcineva.

– Sincer, aș putea spune că mă tem, în măsura în care știu cât de mult pot eu să mă implic când e vorba de sentimente și că există posibilitatea să fiu distrasă, dar învăț să fac asta, să iubesc. Inclusiv să mă iu­besc pe mine însămi. Şi încerc să mențin balanța într-un echilibru.

– Suntem în luna iulie și corabia vacanței e anco­rată în port. Unde vei migra vara asta?

– Important este să merit vacanța, să fi muncit destul, ca să mă bucur de ea. Mai am până acolo. Momentan îmi imaginez ce aș vrea să fac în clipa în care voi lua o vacanță: cu siguranță, mi-aș dori să zbor undeva în lume, să văd ceva nou.

– Să încheiem dialogul nostru cu o concluzie: cum îți vezi viitorul? Eşti optimistă?

– În ultima vreme încerc să trăiesc în prezent, să nu-mi fac planuri, în orice caz nu prea înde­păr­ta­te, dar dacă fac un exerciţiu de imaginaţie, dacă mă străduiesc să ascult puțin timpul ce va veni, a­tunci… da, pare că viitorul sună bine. Sunt opti­mis­­­tă. Am încredere, pe de o parte, în per­severența mea, pe de altă parte, în oa­menii cu care am lucrat în toți acești ani și sper că lucrurile se vor așeza pe făgaş. În rest… visuri, muncă multă şi şansă!

Foto: Ștefan Banu (PRO TV), LEEA.RO (2) ­