Statul „gras”

Actualul deficit uriaș (de peste 55 miliarde de lei), care ameninţă să prăbușească statul ro­mân în faliment socio-economic, este rezul­tatul sis­te­mului adminis­tra­tiv impus țării după că­de­rea co­mu­nismului. Prin acest sistem, vreme de trei­zeci și trei de ani s-au epu­-izat trep­­tat re­sur­sele mate­riale și umane, îndatorarea sta­tului și găurile bu­ge­tare devenind cronice. Sistemul a pornit prin exacerbarea rolului administraţiei de stat, a con­tro­lului exercitat de ea, în defa­voa­rea spiritu­lui în­­treprinzător particular, sti­mulat de liberali­zarea pie­ţelor de mărfuri. Dacă partidul unic (PCR-ul) a dis­pă­rut, statul eliberat de el a con­ti­nuat să func­ţioneze după principiile centralis­mu­lui de­mo­cratic, specific fostei orân­duiri. Faptul s-a da­to­rat, în mare parte, trans­fe­ru­lui activiştilor și se­curiştilor comunismului din funcţii de par­tid în funcţii de stat, rezultând ocu­parea tuturor institu­ţiilor de forță ale aces­tuia. Nu am să co­men­tez mo­dul în care s-a a­juns ca actuala clasă adminis­tra­tivă să repre­zin­te societatea româ­neas­că. Ajun­ge să obser­văm că ea s-a impus fără nicio regulă meritocratică, fără a avea specializă­ri­le necesare do­meniilor pe care trebuie să le dirijeze, princi­pa­la ei com­pe­tență, con­trolul pro­ce­selor socio-economice, derivând din pu­terea politică. Încă din 1990, ocupanţii instituţiilor statului au forţat apariţia unui anume tip de par­tide care să le cau­ționeze stăpânirea asupra ad­mi­nistrației, blocând con­co­mitent orice grupare politi­că ce ar fi putut să le pună în discuţie po­zi­ţiile în ie­rarhia statului. Evoluţiile PNȚCD-ului, PSD-ului tra­di­­ţio­nal, PAC-ului, USR-ului și chiar a PNL-ului sunt exem­ple ale modului în care partidele veritabile au fost îndepărtate de pe scena politică sau per­ver­tite în funcţionarea lor. De peste trei decenii, clasa adminis­tra­tivă s-a în­stăpânit tot mai pu­ter­nic pe toate insti­tu­ţiile so­cietății, și-a ex­tins stă­pânirea inventând noi in­stituţii, agenţii, di­rec­ţii de control. Birocrati­zarea săl­ba­tică a ge­nerat, în consecinţă, o castă de pa­ra­ziţi admi­nis­trativi, a că­ror întreținere a căzut în sarcina so­cietății în an­samblu, a membrilor ei, care produc bunurile.

Deficitul excesiv din 2023 este, în cea mai mare parte, așa cum am spus, datorat chel­tu­ielilor de la bu­get pentru asigurarea bunăstării acestei clase nepro­ductive. Salariile și pensiile speciale, sporurile pentru orice, primele și faci­litățile pe care ea singură și le-a acordat legal, armata de specialişti (clienţi, rude și in­timi) pe care au anga­jat-o – blindând-o concomitent și ju­ridic – au ron­țăit până la epuizare bugetul sta­tului, lăsând tot mai puţine fonduri pentru in­ves­tiţii sau pentru dezvoltarea altor sectoare bu­ge­tare (învăță­mân­tul și cercetarea, sănătatea etc.) absolut necesare pen­tru funcţionarea nor­ma­lă a ansamblului so­cial. Casta bugetivoră a realizat prea târziu că s-a ajuns la fundul sacu­lui, că a apărut riscul ca sta­tul pe care îl para­zi­tea­ză să intre în incapacitate de plată, să fali­menteze.

Cum încearcă reprezentanţii ei politici (gru­paţi în coaliţia stabilității, PSD și PNL) să re­zolve situaţia? Marcel Ciolacu, primul ministru PSD-ist al guver­nului, a venit cu planul revo­lu­ţionar al reformării și stopării expansiunii insaţiabile a structurilor adminis­trati­ve. A pro­pus tăierea a 200.000 de posturi din sec­torul bugetar și coma­sa­rea unor instituţii, agenţii și direcţii, suprapuse și paralele, ce cheltuiau arbi­trar banul public. A sugerat reducerea spo­ru­rilor (de care pri­vaţii nu beneficiază), cerând acorda­rea lor rezo­na­bilă. Gaura de la buget s-ar um­ple, astfel, cu 5 – 6 mi­li­arde de lei. În mod evi­dent, cele 200.000 de posturi bugetate nu vor contribui prea mult, pen­tru că ele nu erau plă­ti­te. În plus, ele țin mai mult de sectoarele bu­ge­tare defavorizate, precum învă­țământul și să­nătatea. Instituţii și agenţii inutile se pot, desi­gur, comasa, dar problema tăierii sala­rii­lor și pen­siilor speciale nu se poate pune, pen­tru că sunt „asigurate juridic”. Recenta decizie a CCR, privitoare la statutul magistraţilor, a ară­tat fără dubiu că planul revoluţionar al premie­rului Ciolacu este iluzoriu. România va pierde fondu­ri­le europene din PNRR, pentru că niciun poli­ti­cian al puterii nu are curajul să pună în discuţie „statutul funcţionarului public”, al cas­tei ad­mi­nis­trative ce do­mină România. Ce va mai putea face atunci Gu­ver­nul stabilității pen­tru umplerea găurii negre din bugetul țării? Va impune creşterea de impozite și taxe pentru adevărații producători, îi va împila pe privați, obli­gându-i să caute orice modalitate (inclusiv corup­ţia) pentru supraviețuire. Nu mai vorbesc de pălma­șii de rând, ce vor trebui să suporte scum­pirile și inflaţia. La ce va duce rezolvarea d-lui Ciolacu, vă las să con­sta­taţi singuri.