Pr. FELIX ROCA (șeful delegației României la Ziua Mondială a Tineretului din Portugalia): „Să-i ajutăm pe tineri să înțeleagă că Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre ei”

La începutul lunii August, la Lisabona, în Portugalia, s-a desfășurat Ziua Mondială a Tineretului, un eveniment aflat sub tute­la Bisericii Catolice, inițiat în urmă cu 39 de ani, de Papa Ioan Paul al II-lea. Printre cei aproape două mi­lioane de participanți, s-au numărat și peste 500 de tineri din România, majoritatea de confesiune ca­to­lică. Șeful delegației a fost părin­te­le Felix Roca, preot în parohia „Ini­ma neprihănită a Ma­riei” din Roman, județul Neamţ.

O singură Liturghie pentru un milion și jumătate de tineri

– Părinte, ce înseamnă această Zi Mondială a Ti­ne­retului, despre care în România știm prea puțin?

– După ce ONU de­cla­ra­se anul 1984, drept An In­ter­național al Tine­re­tului, Papa Ioan Paul al II-lea a adre­sat tinerilor invitația de a se întâlni, la Roma, în Du­mi­nica Floriilor, a anului ur­mător. În 1985, la invi­tația Sfântului Părinte, au răs­puns 300.000 de tineri, ceea ce a făcut ca Papa Ioan Paul al II-lea să inițieze Ziua Mon­­di­a­lă a Tineretului, e­ve­­­­ni­ment organizat anual în Duminica Floriilor, în toa­­te bisericile catolice din lume. Ulterior, Sfântul Părinte a plusat un pic: ce ar fi ca tinerii din toată lumea să se întâlnească mai des, o dată la doi-trei ani. Zis și făcut, din 1987, Ziua Mondială a Tinere­tu­lui e trăită ca o întâlnire mondială, de fiecare dată într-o altă țară, un eve­niment în care, de fapt, este celebrat Cristos.

– Care este, de fapt, rostul acestor întâlniri?

– Scopul principal este de a-i încuraja pe tineri să își construiască viața în lumina credinței, având ca punct de plecare iubirea pentru Cristos. El se află în centrul a orice există pe lume. Acest gen de întâl­niri au misiunea de a-i ajuta pe tineri să ia decizii importante pentru viață, să-și construiască viața pe temelia credinței, să ia în considerare tot ceea ce înseamnă spiritul religios. În al doilea rând, aceste întâlniri au favorizat mereu cunoașterea, comuniu­nea, pacea între popoare. Împreună fiind, tinerii au ocazia să cunoască și alte realități decât cele din ță­rile lor, să fie mesageri ai unei lumi în care e drep­tate și pace, iar oamenii se înțeleg, sunt de aceeași parte. Nu în ultimul rând, aceste întâlniri scot în evidență bogăția religioasă, culturală, tot ceea ce înseamnă țara care le găzduiește, la un moment dat.

Dacă în 1985 au participat 300.000 de tineri, anul acesta, la Lisabona, la Litur­ghia de duminică, au fost 1.600.000 de tineri! Greu de descris ce simți într-un astfel de context! Recordul a fost atins în 1995, în Filipine, unde au participat patru milioane de tineri. Un răspuns con­clu­dent la spaima că tinerii se îndepărtează de Dumnezeu.

– Cum  arată cele 7 zile ale evenimentului? Ce se întâmplă în săptămâna pe care o petreceți acolo?

– Programul are câteva puncte fixe. Mai întâi, există o Sfântă Liturghie de deschidere. Apoi, are loc ceremonia de bun venit, momentul în care Sfântul Părinte de la Roma ajunge la locul respec­tiv și îi salută pe tineri. Un alt eveniment fix este ceremonia „Calea Crucii”, în care se meditează asupra patimilor lui Cristos, dar și asupra crucilor pe care le poartă tinerii din ziua de azi, dificultățile, problemele prin care trec la nivel mondial. În penultima zi, se iese din orașul unde are loc întâlnirea, se face un pelerinaj cu toți participanții, urmat de o seară și o noapte de veghe cu Sfântul Părinte, după care toată lumea doarme sub cerul liber. Mai este Sfânta Liturghie de final, du­minică, o celebrare ca­re îi sfătuiește pe tineri să fie misionari în bi­sericile lor, în so­ci­e­ta­te, să fie pro­mo­tori ai unei lumi mai bune. În afara acestor puncte fixe din program, sunt și grupuri de discuții, workshop-uri în mai multe limbi, și în limba română, desigur. Sunt concerte, vizite la muzee, momente de ru­găciune, activități sportive, foarte, foarte multe programe, la care tinerii pot să participe, fiecare după propria sensibilitate.

„Bucuriile nu vin din ecranul telefonului, ci din îmbrățișare”

– Se vorbește mult despre se­cularizarea occi­dentală, faptul că se pierde credința, că bise­ri­ci­le sunt părăsite, ori transformate în săli de concerte. Prin „Ziua Mondială a Tineretului” Biseri­ca Catolică încearcă să revigo­re­ze credința?

– Din păcate, valorile secula­rizării au ajuns și în țara noastră, de aceea cred că e o retorică puțin for­țată a vorbi doar spre Occi­dent, pentru că și noi ne confruntăm cu aceleași pro­bleme: enoriași puțini, biserici părăsite. Ziua Mon­dială a Tineretului, într-adevăr, a fost o intuiție pro­vidențială, inspirată, a Papei Ioan Paul al II-lea, iar cu Papa Francisc s-a făcut un pas înainte, în care s-a insistat mult pe faptul ca tinerii să se simtă im­plicați, protagoniști și membri deplini ai bisericii. O atitudine în spiritul lui Cristos: unii sunt mai apro­piați de biserică, alții nu, dar toți sunt iubiți de El. În egală măsură, tinerii au multe daruri, au multă bogăție în viața lor și trebuie să simtă că fac parte din această biserică, să-l mărturisească pe Cristos mai departe.

– Cum se oglindește mesajul gene­ric al acestui eveniment în viața pa­ro­hiilor din România? Cum sunt con­vinși tinerii să rămână ai bisericii?

– Astfel de întâlniri mondiale dau, într-un fel, tonul activității în episco­piile și în parohiile de aca­să. Până la urmă, munca cu tinerii se tră­iește în fiecare parohie, în parte. Anul acesta, în­tâlnirea de la Lisabona a avut tema: „Ridicân­du-se, Maria, s-a dus în grabă” – este mo­men­tul în care Fecioara Maria primește vestea de la Arhan­ghelul Gavriil și apoi încearcă să în­țeleagă misiunea ei. În mesajul său și în cu­vin­tele de învățătură, Sfântul Părinte, Papa Fran­cisc, a insistat pe această linie: să-i ajutăm pe tineri să înțeleagă faptul că Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre ei. Apoi, că viața lor este împlinită doar când ies din ei înșiși și se îndreaptă spre ceilalți, prin a face bine, cari­ta­te, voluntariat, tot binele pe care pot să-l facă.

În ce-i privește pe tinerii noștri, care trăiesc astăzi în România, în Moldova, în Ar­deal, în Țara Oașului, în Maramureș, acolo unde se află majoritatea parohiilor noastre catolice, trebuie să lucrăm cu răbdare cu ei, să-i ajutăm să caute binele sub toate formele lui. Sunt foarte mulți tineri care zic că nu-i interesează religia, dar sunt și tineri motivați de credință, care fac voluntariat, sunt implicați în opere de bine­fa­ce­re. Acolo lucrează Dumnezeu. Sigur, noi, preoții, am dori să-i vedem în biserică, dar nu doar acolo e Dumnezeu. Dumnezeu e prezent în momentul când o persoană tânără răs­pun­de la această chemare a binelui și îl slujește, își fa­ce un crez din el, și acolo este lucrarea lui Dum­ne­zeu. Asta este cel mai important: Dumnezeu să fie în toate.

„Bucuria se naște când stau față în față cu cineva”

– Cum ar trebui să se ra­por­teze biserica la lu­mea digi­talizată de astăzi, căreia tinerii îi cad, ade­seori, victime?

– Creierul tinerilor e deja modulat într-o for­mă diferită, sunt nativi digital, pentru că într-o astfel de lume s-au născut. Suntem cu toții chemați să ținem cont de identitatea aces­tei generații, nimeni nu poate să le spună să arunce telefoanele, să renunțe la tehno­lo­gie, dar trebuie ajutați să le folosească cu mode­ra­ție. Pe de altă parte, și biserica, și sistemul educațional tre­buie să-i ajute să înțeleagă că dependența de tehno­logie îi izolează, nu mai au un raport sănătos cu rea­litatea și relații normale cu cei din jurul lor. Și Papa Ioan Paul al II-lea, și Papa Benedict, și Papa Fran­cisc au explicat, în timp, în mesajele lor adresate tinerilor, că problema nu e că ai un telefon, că stai pe rețele sociale, pe jocuri, ci că toate astea te închid într-o carapace a însingu­ră­rii, nu mai comunici, nu ești atent la ceea ce se în­tâm­plă în jurul tău. Nu tehnologia în sine e pro­ble­ma, ci modul în care o folosești. Oricât de multă infor­mație am, bucuriile nu le pot avea decât prin ci­ne­va cu care stau față în față, care vorbește cu mine, mă îmbrățișează sau îmi strânge mâna.

– Cum se vede, din punct de vedere al pre­otu­lui, lupta asta actuală, foarte dură, dintre credință și necredință, dintre înger și diavol…

– Aceasta e o întrebare pe care nici măcar nu ar trebui să ne-o punem. Credința noastră ne spune clar: cel rău nu va avea sorți de iz­bân­dă în niciun caz! Dacă ne referim strict la raportul cu tinerii, e clar că misiunea bisericii și a fiecărui adult care activează în ea e de a-i ajuta pe tineri să aibă ele­men­tele de discer­nă­mânt necesare, pentru a înțelege lumea în care trăiesc. Ca adulți, cu toții suntem bulversați, de câțiva ani, de pandemie, de război, de ca­tas­trofe climatice… Cu atât mai mult copiii, preadolescenții, adolescenții, tinerii, care sunt mult mai fragili și s-au trezit într-o lume răni­tă, bolnavă, și cărora le e foarte greu să pro­ceseze toate astea. Cred că misiunea specifică a bisericii ar trebui să fie aceea de a-i însoți pe tineri, de a le îndruma pașii, de a-i ajuta să înțeleagă lumea în care trăiesc, să discearnă binele de rău, să înțeleagă faptul că e în folosul lor să aleagă binele, pentru că în el se află împlinirea și re­alizarea lor. Dincolo de aspectele specific con­fe­sio­nale sau religioase, biserica și-i asumă pe tineri, pentru că sunt fiii și fiicele lui Dum­nezeu, nu pentru că stau toată ziua cu mâinile împreunate sau fac mătă­nii. Tinerii trebuie ajutați să înțeleagă această luptă și să înțeleagă că ei au mare, ma­re putere în a duce lu­cru­rile în direcția potrivită. În toată această sete a ti­ne­rilor pentru corecti­tu­dine, pentru dreptate, pentru pri­etenie, chiar dacă mulți dintre ei sunt dezorientați, ei caută toate aceste valori. Iar dacă noi, ca adulți, ca biserică, îi încura­jăm să trăiască, să crească în spiritul acesta, e clar că este un beneficiu pentru lumea în­trea­gă. Nu sunt cuvinte de dragul de a fi spuse, și tocmai de aceea nu este exagerat că Papa Francisc a spus lucrul acesta: că tinerii pot fi artizanii unui timp nou și în mâinile lor este această schimbare: „Haideți să terminăm oda­tă să spunem că tinerii sunt viitorul bi­sericii și al lumii! Ei sunt, în primul rând, prezentul”. De fiecare dată, când se face binele, e o lovitură pentru cel rău. Încercăm să-i ajutăm pe tineri să caute binele, să fie buni, generoși, să nu se gândească numai la ei, să nu fie egoiști, toate lucrurile acestea chiar îi ajută foarte mult să vadă viața într-o manieră diferită, profundă și corectă.

„Ziua Mondială a Tineretului nu e doar a catolicilor”

– Sunteți român, preot catolic în România. Cât de români mai sunt tinerii catolici?

– Biserica Catolică e carac­terizată de uni­versa­li­tate. Dar sesizez nuanța foarte fru­moasă a între­bării dvs. La întâlnirile mondiale ale catolicilor, cum a fost și la Lisabona, se accen­tu­ea­ză și acest aspect al iden­ti­tă­ții. Am mers pe stră­zile Lisa­bo­nei purtând în mâini steagul României, și ne întâlneam cu grupuri cu steaguri ale altor țări, iar steagul nostru vorbea despre noi, despre cine suntem și de unde venim, înainte ca noi să apucăm să o facem. Era o formă de a spune nu doar că sun­tem catolici sau ortodocși, ci, mai ales, că suntem români.

– Ortodocși? Au fost și tineri ortodocși în delegația României?

– Nu foarte mulți, dar au fost. Ziua Mon­dială a Tineretului nu e doar a catolicilor, este o propunere a bisericii catolice, dar niciodată n-a fost interzis să participe tineri de orice confesiune sau religie. Ori­cine dorește să participe participă fă­ră probleme. Sunt cato­lici, ortodocși, sunt pro­testanți, ne res­pec­tăm, suntem pri­eteni, ne simțim bine, iar asta preva­lează. Misiunea bi­se­ricii este de a im­pli­ca pe toată lumea, de a cere tuturor să-și tră­iască credința, fie­ca­re după religia lui. Până la urmă, toți sun­tem în inima lui Dum­nezeu.

ANCHETĂ

Ioana Maria Vasadi, 17 ani, elevă, Liceul Greco-Catolic Oradea

„Mergeam pe stradă, printre oameni necunoscuți, ne salutam, ne luam în brațe”

A fost o experiență inedită, pe care poate o tră­iești o dată în viață. Chiar dacă ai șansa să participi la mai multe ediții, fiecare e unică în felul ei. A fost obositor, dar inedit, superb, iar asta compensează orice altce­va. A fost grozav să întâlnesc atât de mulți tineri des­chiși spre a cunoaște alți oameni și care s-au aflat aco­lo cu exact același scop ca și mine: să se apropie de ceilalți și de Dumnezeu, în ace­lași timp. M-a im­pre­sionat seninătatea și bună­tatea de pe fețele celor din jur. Mergeam pe stradă, printre oameni necunos­cuți, ne salutam, ne luam în brațe, iar ei răspundeau, erau deschiși, mă făceau să zâmbesc. În zilele acelea, Lisabona a fost un oraș îmbrăcat în bunătate. Am trăi o viață mai luminoasă dacă am putea face asta și în țară, ar fi o altă lume.

Cristian Țicloș, 20 ani, Arini (Bacău), student la Iași

„Lumea pare plină de tineri buni, uniți de iubire și de credință”

Este un amestec de impresii și trăiri, pentru că au fost foarte multe evenimente, organizate foarte bine. A fost prima dată când am fost departe de țară, de fa­milie, de comunitatea mea. A fost în­fri­coșător la înce­put, apoi a ajuns să-mi placă foarte mult. Cel mai mult m-a impre­sionat ospitalitatea familiilor portu­ghe­ze: ne-au pri­mit, ne-au dat un loc unde să stăm și să mân­căm, ne-au oferit timpul și afecțiunea lor și au avut mereu grijă să ne simțim bine, să ne întrebe des­pre țara și cultura noastră românească. Un alt as­pect care m-a impre­sio­nat a fost bucuria pe care o vedeam pe fața tuturor. Orice tânăr cu care te întâlneai era bu­cu­ros, zâmbitor, te saluta chiar fără să te cunoască. Lu­mea pare plină de tineri buni, uniți de iubire și de credință.

Cristina Șona, 26 ani, Cluj-Napoca, economist

„Să participi la o Liturghie alături de peste 1,5 milioane de tineri e o experiență unică în viață”

Uau! Asta e o întrebare complexă, pentru că tră­iești atât de multe acolo! Anul acesta a fost a doua oa­ră când am participat, prima dată am fost la Cra­covia, în 2016. E impresionant să vezi în jur atât de mulți tineri, cu care poți împărtăși aceleași valori, despre care nu prea poți vorbi cu oricine în viața de zi cu zi, respectiv – credința și bucuria. M-am întors de la Lisabona cu experiențe bune și multe daruri, în special spirituale, dar și cu noi prietenii. A fost o experiență diferită față de Cracovia, pentru că anul acesta am fost voluntar, ceea ce m-a pus în niște situații pe care nu le-aș fi trăit ca pelerin. Am mers nu doar să primesc, ci și să dau. Am ajuns cu o săptămână mai devreme și, cu o întreagă echipă, am ajutat la pregătirea evenimentului și la primirea pelerinilor, iar asta te provoacă să te descoperi și pe tine, dar și pe ceilalți. Trebuie să recunosc că e un șoc să întâlnești atât de mulți tineri catolici într-un singur loc. Să participi la o Liturghie, alături de peste 1,5 milioane de tineri, e o experiență unică în viață.

Radu Bunea, 25 ani, București, actor

„Fraternitate și iubire”

Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt, acela ar fi: înălțător. Întregul eveniment ar putea fi cuprins în acest cuvânt. Toate experiențele, momentele religioase și non-religioase s-au desfășurat sub semnul fra­ter­ni­tății și al iubirii. Sunt catolic practicant, dintr-o familie ortodoxă nepracticantă. Bi­se­rica nu înseamnă doar slujbele de duminică. Instinctul este să alegi: ori lumea consu­me­ris­tă, ori biserica. Dar cheia este să-ți trăiești viața conform alegerilor proprii, moralității proprii. Nu mi se pare nimic contradictoriu, nimic nu mă împiedică să mă bucur de un spectacol de teatru ca și de credința mea catolică. Legile Bisericii sunt legi de bun simț, te învață să trăiești în bine. Iar a trăi în bine, indiferent de timpuri, este cheia unei vieți împlinite.