„Mi-e rușine că am ajuns să cer, după ce am muncit o viață întreagă”
Dumnezeu să vă ajute, că ajutați la necaz!
Prin această scrisoare vin în fața dumneavoastră cu rugăminte mare de ajutor, în cele trebuitoare vieții. Nu am crezut că după atâția ani de muncă grea, în turnătorie, ca macaragistă la „Vagoane” Arad (39 de ani, cu sporuri pe cartea de muncă) să mă aleg cu o pensie mizeră. Nu îmi ajunge de medicamente, de transport, la medici, în Arad, merg cu o mașină cu persoană însoțitoare, care să mă ajute, că sunt imobilizată la pat și nu mă pot descurca singură. Un drum la Arad mă costă 400 lei vechi. Rog pe bunul Dumnezeu să-mi ia zilele, că nu mai pot răbda atâta durere, din cap până în tălpi, chinuri și foame (veșnic sunt datoare, deși nu beau, nu fumez). Sunt singură, și orice ajutor trebuie plătit, nu am putut avea copii, am făcut tratament 11 ani și mi s-a dezvoltat o tumoră medicamentoasă, operată, dar nu am murit. Soțul voia copii, eu nu puteam avea. A divorțat, eu am rămas singură. Am continuat munca, apoi m-am pensionat și așa a început calvarul vieții mele, am fost declarată persoană cu handicap și mă deplasez cu cărucior electric, că nu pot singură. Nu mai pot face nimic: mâncare, spălat haine, curățenie, totul plătesc. Am ajuns la 8000 lei datorii la oamenii din sat. Mai nou, am făcut atac cerebral și după o săptămână, am făcut infarct miocardic. Din 1997, am diabet cu insulină. După atacul cerebral și infarct, nu mai aud, nu mai văd, uit, notez când fac insulină și iau medicamente.
Mi-e rușine că am ajuns să cer milă, după ce am muncit o viață întreagă. Le mulțumesc tuturor celor care trudesc la această revistă, precum și celor ce mă vor ajuta. Dumnezeu să le ajute să nu aibă niciun rău, boală sau neajunsuri în familie. Vă mulțumesc!
ABRUDEAN CORNELIA – sat Julița nr. 23, com. Vărădia de Mureș, jud. Arad, cod 317382,
„În ciuda tuturor greutăților, încercăm să rămânem uniți”
Stimată doamnă Sânziana Pop,
Numele meu este Bibiloiu Liliana și am 34 de ani. Sunt căsătorită și am o fetiță de 14 ani. Din păcate, soarta nu a vrut să mă bucur de familia mea. În anul 2010, după mai multe investigații, soțul meu, acum în vârstă de 37 de ani, a fost diagnosticat cu tumoră intra-medulară cervico-toracală și tetrapareză spastică. Au urmat ani grei de chin și neputință, dar în ciuda a toate, am încercat să rămânem uniți. Dar după mai multe intervenții chirurgicale și tratament recuperator specializat, a trebuit să ne resemnăm și să ne obișnuim cu ideea că soțul meu nu va mai putea fi niciodată sprijin pentru mine și fiica noastră, transferându-mi mie toate responsabilitățile. De 12 ani, stă doar în pat sau pe scaunul cu rotile, are dureri groaznice în fiecare clipă, iar eu privesc neputincioasă și frustrată că nu-i pot alina suferința. Șederea în scaunul rulant este și ea foarte dureroasă, este un scaun neadecvat nevoilor lui. Financiar, ne descurcăm din ce în ce mai greu pensia soțului, de handicap, și salariul meu, de asistent personal nu acoperă cheltuielile de la o lună la alta. Ca să putem supraviețui tot anul, suntem nevoiți să facem împrumut la Casa de ajutor reciproc, apoi să ne chibzuim să plătim ratele. Cea mai mare durere a noastră, ca părinți, este că nu-i putem oferi copilului nostru ceea ce-și dorește și merită. Cu toate necazurile, noi sperăm la mai bine și suntem fericiți că ne putem bucura împreună de reușitele copilului. E foarte cuminte și învață bine. Ne dorim ca fetița noastră să devină un om bun, frumos la suflet și cu principii sănătoase. Suntem oameni simpli, cu frică de Dumnezeu și știm că Acesta lucrează prin oameni, de aceea, vă mulțumesc dacă veți da o șansă poveștii noastre!
Am deschis cont în lei, la Raiffeisen Bank, pe numele LILIANA IONELA BIBILOIU,
RO13RZBR0000060021448023
LILIANA BIBILOIU – sat Meri, com. Vedea, str. Rozmarinului, nr. 21, jud. Teleorman, cod 147434, tel. 0761/50.50.60
Romanian