Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Soția mea nu poate dormi noaptea din cauza unor cârcei”

Foto: Shutterstock

De aproape doi ani, soția mea, în vârstă de 70 de ani, deși este o fire foarte calmă, nu se mai poate odih­ni noap­tea, nici chiar ziua, când stă pe pat la orizontală, din cauza unor cârcei puternici. Aceș­tia pornesc din pulpa piciorului stâng (uneori și din cel drept), co­boară până în tălpi, arun­cându-i pi­ciorul, fără voia sa, în sus sau lateral, ca în urma unei lovituri puternice, dar fără dureri, apoi aceas­­tă zvâc­nire se întoarce în sus până în creier, sub formă de furni­cături, fiind ne­voită să se scoale din pat de 3-4 ori pe noapte și să se plim­be prin casă, altfel nu-i trece. După fie­care plimbare, situa­ția se cal­mea­ză puțin, însă după un timp, apar din nou aceleași crize. A fost îndru­mată la un medic psihiatru, care i-a reco­mandat două medi­camente atât de tari, încât dormea aproape încon­ti­nuu, și care în 3 luni i-au pro­vocat un ulcer duodenal hemoragic. Acum nu mai are probleme la stomac, dar ce să facă cu cârceii și zvâcniturile din picioare? De multe ori o găsesc noap­tea plimbându-se prin casă, plân­gând. A urmat și 15 ședințe de acupunctură, dar fără niciun efect. Vă rugăm să ne recomandați un remediu na­turist. Vă transmitem anticipat mulțu­mirile noas­tre și urări de sănătate.

VASILE B. – Bacău

„Mama mea se luptă de mulți ani cu nevralgia de trigemen”

Vă rog din suflet să mă ajutați. Mama mea se luptă de mulți ani cu nevralgia de trigemen. I s-a scos o măsea de minte și de atunci a început calvarul. A mers la neurochi­rurgi unde a făcut o operație de de­compresiune microvasculară. Du­pă operație a făcut acupunc­tură și auto­he­mo­terapie, dar fără rezultat. Durerile nu au în­cetat. În urma unui RMN s-a de­pistat un conflict vas­cu­lar ca­re ar provoca aceste du­reri ce se manifestă la obrazul drept și se declanșează la stres, frig, aer condiționat sau curent. Dacă ci­ti­torii dvs. s-au mai con­fruntat cu această problemă, să ne spună și nouă dacă au reușit să se vindece sau măcar să ame­lioreze durerile.

IONUȚ

„Negii mi-au invadat tot corpul”

Am 23 de ani și vă rog din tot sufletul să mă aju­tați în pro­blema mea de sănătate. De câți­va ani mi-au apărut pe tot cor­pul o sumedenie de negi. I-am uns cu rostopască, cu fel de fel de unguente, dar degeaba. Până la urmă i-am ars, dar au reapărut parcă și mai mulți. Am negi până și în zona genitală. Vă dați sea­ma că la vârsta mea, această afecțiune te poate com­plexa. Vă rog din suflet să îmi spuneți ce metode sunt eficiente în lupta cu nesuferiții negi. Vă mulțu­mesc.

CORNELIA B. – Arad

„Cunoaște cineva un tratament naturist pentru endometrioză?”

Am 31 de ani, și în urmă cu un an, am fost diag­nosticată și operată de endometrioză. Mi s-a ex­tirpat o trompă uterină și am urmat un tra­tament injec­ta­bil de 3 luni cu Diphe­re­line, pen­tru a nu re­cidiva en­do­me­trioza și pen­­tru a putea să fac in­se­mi­narea ar­­ti­fi­cia­lă, de­oa­rece doar așa mai pot avea un co­pil. După o­pe­­rație și trata­ment totul a fost bine, dar mi-a apă­rut un chist ovarian, care mi-a amâ­nat insemi­na­rea artificială și pentru care am luat anticon­cep­ționale re­co­mandate de medici. Acum, după aproape un an de la operație și după atâ­tea tratamente hormo­nale, medicii îmi spun că endo­metrioza a reci­divat și că trebuie să mă operez din nou. Îmi do­resc tare mult un copil, dar endome­trioza nu mă lasă să îl am. În speranța că cineva mă poate ajuta cu un tratament naturist pentru această boală, vă mul­țumesc și vă doresc multă sănătate.

RAMONA – Timișoara

„Transpir foarte mult, indiferent de anotimp”

Am 63 de ani și mă confrunt cu o mare pro­blemă: transpir mult, indiferent de ano­timp. Trans­pir la orice efort fizic, când mă concentrez, dacă merg pe stradă. Transpirația începe de la cap și se răspândește pe tot corpul. Precizez că am efectuat toate analizele posi­bile, care mi-au ieșit bune, în afară de cele pentru glan­da tiroidă, pen­tru care mi s-au prescris 10 micro­grame de L-Thyroxin zilnic, dar nu se observă nicio îmbună­tă­țire. Poate există printre citi­torii acestei reviste cineva care ar putea să mă ajute cu vreun tra­ta­ment. Vă mulțumesc.

IOSEF A. – Israel

„Cum pot scăpa de un fibrom uterin fără operație?”

Trăiesc de mulți ani la Montréal și vă scriu cu ru­gă­mintea să-mi re­co­mandați un tratament naturist pentru fibrom uterin. Medicii de aici spun că nu există tratament, ci trebuie să mă operez, dar nu-mi ga­rantează că apoi o să mai pot avea copii. Am 37 de ani și acum doi ani am rămas însărcinată, dar la aproape cinci luni am avut contracții foarte puternice. La spi­tal au încercat să-mi oprească contrac­țiile, dar am avor­tat. Vă rog din suflet să mă ajutați! Cu mulțumiri și felici­tări pentru calitatea revistei,

MIHAELA – Montréal, Canada

„Hirsutismul îmi face viața un calvar”

Am 28 de ani, sunt profesoară și vă scriu ca să găsesc un remediu pentru o problemă care mă obse­dea­ză și mă face să mă simt din ce în ce mai rău: sufăr de hirsutism, am păr pe întregul corp, pe brațe, pe picioare, abdomen, sâni, față etc. Dacă există vreo femeie care s-a vindecat sau cu­noaște un remediu pentru hirsu­tism, o rog din su­flet să mă ajute, deoarece sunt dis­pe­rată, simt că viața mea nu mai are rost. Nu vreau decât să fiu o femeie normală, nimic altceva. Îmi este ru­șine de mine și de corpul meu, nicio soluție de epi­lat nu este potrivită pentru mine și nu știu ce să fac. Vă rog din suflet să mă ajutați!

GEANINA C. – Vaslui

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian