Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Certuri și socoteli

Certurile care au izbucnit în coaliția guver­namentală PSD – PNL au o clară motivaţie elec­torală. Cele două partide nu au intrat „în clin­ciuri” din cauza diferențelor doctrinale dintre ele, redescoperite brusc înaintea anului electoral 2024: aceste diferențe nu le-au îm­pie­dicat să guverneze împreună în ultimii doi ani. PSD și PNL au contribuit deopotrivă la criza econo­mi­că, la deficitul bugetar uriaş, la creșterea acce­lerată a costului vieții și la starea deplorabilă a sistemelor de sănătate și învățământ. Chiar și legea creşterii pensiilor, „mărul discordiei”, a fost, până la urmă, acceptată de conducerile am­belor partide. Polemica dură dintre ele a avut ca pretext identificarea surselor de finanţare a pen­sii­lor, știut fiind că limita deficitului bugetar a fost depășită, că fondurile structurale, acordate de UE prin PNRR, sunt puse sub semnul între­bării, că – pe scurt – „nu mai sunt bani”, iar îm­prumuturile tot mai costisitoare. Unii lideri ai PNL-ului, în frunte cu prim-vicepreședintele for­maţiunii, Rareș Bogdan, s-au alarmat că „umple­rea golului” bugetar se va face prin noi taxe și impozite, ce vor greva veniturile cetățeanului de rând și vor secătui „capitalul românesc” care este, în principiu, motorul economiei naționale. Li­beralii, a accentuat Rareș Bogdan, nu-și pot permite să abdice de la viziunea lor doctrinală, ce presupune cota de impozitare unică, facilități pentru reinvestirea capitalului autohton acumu­lat, reducerea impozitării muncii etc. Rareș Bog­dan a ameninţat, chiar, cu ruperea coaliţiei, dacă PSD-ul, partenerul „mai mare” al PNL-ului, nu găsește alte modalități de umplere a bugetului. Dar oare de ce s-a inflamat tocmai acum bătă­io­sul lider liberal, având în vedere că gruparea sa nu a făcut nimic în ultimii ani pentru preve­ni­rea „liberală” a situaţiei? Explicaţia este sim­plă. Apropierea alegerilor din 2024 a declanşat o cursă frenetică pentru păstrarea sau chiar creş­terea electoratului propriu. După toate sondajele, PNL-ul a intrat într-un trend electoral descrescă­tor, ce riscă să îl plaseze pe locul trei sau patru în ierarhia partidelor. Consecinţa participării sale la guvernare împreună cu PSD-ul este reducerea la starea de „partid-balama”, la mâna viitoarelor grupări majoritare. Cum ideea participării lui la alegeri pe liste comune cu PSD-ul ar însemna ştergerea identității liberale, liderii grupării au trecut la căutarea celor mai eficiente soluţii pen­tru recalibrarea impactului electoral. Totuși, o rupere a coaliţiei nu intră în calcul, pentru că retragerea de la guvernare le-ar priva liberalilor clientela de la accesul la resursele bugetare. Dacă PSD-ul și-a mulțumit, oarecum, electora­tul, prin creşterea pensiilor și salariilor, PNL-ul nu are altă rezolvare decât să promită că va apăra, cu preţul posibilei retrageri de la guver­nare, interesele votanţilor săi. Manevra este, to­tuşi, primejdioasă pentru că ruperea partene­riatului cu PSD îi pune pe liberali în poziţie de inferioritate față de posibilii parteneri din centru-dreapta scenei politice. La rândul său, PSD-ul nu prea are oportunități de alianțe noi. Pre­zumtivul „pol al dreptei” (USR, FD, PMP) nu va face niciun compromis cu PSD-ul, în vir­tutea poziției sale antipopuliste și a aderării sale ferme la doctrinele și programele „de dreapta”. Chiar și extremistul AUR, care copiază în mare măsură programele „socializante” ale PSD-ului, res­pin­ge o posibilă asociere postelectorală cu acesta. AUR mizează pe uzura guvernării de „centru-stânga” aflată în funcţiune, pe critica corupţiei calificate a acesteia, alături de denun­ţarea „su­ve­ranistă” a amestecului „străinătății” în admi­nistraţie. Pe cai mari, datorită pierderii încrederii electoratului în clasa politică actuală, AUR – cu un program justițialist și naţionalist, dar fără soluţii concrete la criza în care țara plonjează, s-ar deschide, de aceea, mai degrabă spre opoziţia la guvernarea PSD-istă. Declara­ţiile antiPSD-iste ale liderilor AUR trebuie, însă, preluate cu o anume rezervă, ştiut fiind că, orien­tarea ei anti-occidentală o face greu de acceptat pe o scenă politică normală. În eventualitatea câștigării alegerilor, PSD-ul îi va prelua „repre­zen­tanţii” la bucată, cum s-a mai întâmplat în trecutul politic imediat. Marele „perdant” al jo­cu­lui politic românesc este, în acest moment, PNL-ul, partidul ce adună… toate speranțele de schimbare ale românilor.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian