„Sunteți o bucățică din inima mea”
Din Franța, vă trimitem calde salutări și mulțumiri pentru faptul că existați! Am primit astăzi în pachetul venit de la părinții rămași acasă, în România, și Almanahul de toamnă, care era pus cu grijă, alături de un calendar ortodox. Este o bucățică din inima mea, acest Almanah, la fel ca și Formula AS. Ambele reprezintă o parte din copilărie, deși, ce e drept, pe când eram mică, le răsfoiam pentru pozele minunate, cât și pentru a citi povestirile cuprinse în ele. Le adoram și pe atunci, ca și acum, mai ales pe cele cu mituri din lumea satului, despre Fata pădurii, iele, ori diverse locuri și întâmplări misterioase. Sfaturile, rețetele ori leacurile de sănătate nu mă preocupau încă la acea vârstă. Către mijlocul anilor 90’ de-abia eram în școala primară…
Motivul pentru care de copil am iubit publicațiile „Formula AS” este acela că, întotdeauna, au avut o aură de căldură, de familie, de bunătate și tradițional, pe care nu le mai poți găsi în altă parte pe piața presei. Eu, cel puțin, când mă gândesc la oamenii care muncesc în redacție, resimt bunătatea din tot ce fac. Am senzația că ar fi un fel de atelier al lui Moș Crăciun, unde se lucrează pentru a îi face pe cei mici fericiți. Bunătate și dăruire… Oameni cu suflet catifelat, cu care ai bea nu una, ci zece cafele, după care ai pleca cu pace și bucurie către casă.
Printre lacrimile de dor de ai noștri și de țară, s-a strecurat și un surâs, când am deschis revista. După care, pe măsură ce dădeam paginile, am început să plâng și mai tare; na, poftim! Veneau amintirile peste mine… Când am reușit să mă calmez, ca să nu transmit tristețea prin telefon, mi-am făcut o cafea, am rulat o țigară și am sunat-o pe mama. În timp ce vorbeam, răsfoiam Almanahul. I-am spus: „Iaaa, uite, ceai cu Iederă, păi din asta avem în grădină, hăhăă, câtă vrei”… În timp ce vorbea ea, mai băgam nasul și inspiram adânc mirosul de cerneală tipografică și iar răsfoiam, și iar povesteam, și mai luam o gură de cafea…
Cu tata am dezbătut despre lichiorul de mere coapte și i-am spus că deși noi nu bem, mie îmi place să experimentez, ca să îi minunez pe alții. Pardon, ca să mă laude. Așa că și acesta de mere va fi testat, deși e cam târziu să fie gata până de Crăciun… Am vorbit, apoi, cu tata despre nelipsitul șerbet din anii copilăriei, sau dulceața de trandafiri… Deh, cucoane, mițe și cofeturi… timpuri uitate. După, am dat-o în discuții despre afumarea cârnaților…
Am fost „acasă” pentru cele 55 de minute, cât am stat de vorbă cu ei, și am admirat și dezbătut diverse subiecte din Almanah. După care, au început iar lacrimile…eh, asta e viața de „străinătățuri” pentru unii. Realizări mari și rapide, însă inimi făcute bucățele. „Clișee sentimentale”, cum le spune cu superioritate lumea aia mai „dășteaptă”, de neînțeles pentru cei ce nu le-au trăit… Sper că peste niște ani, vă voi scrie din nou, pentru a vă mulțumi… Însă atunci vom fi acasă, în țara noastră, fiindcă deși avem casă aici, în Franța, acasă va fi întotdeauna doar România! Avem rădăcinile prea bine înfipte. Vă îmbrățișăm, mulțumim și felicităm pentru munca și dăruirea de care dați dovadă, de atâția ani și ani! Și la mai mulți! Fiindcă strădania voastră ajunge și încălzește inclusiv inimile pline de dor de peste granițe.
Sărbători fericite, măi oameni buni! Un an nou minunat, să fiți sănătoși și la cât mai mulți abonați!
Cu drag,
IOANA B. – comuna Cros d’Utelle, Franța
