Începutul anului electoral 2024 este marcat, pentru politicienii români, de o boală numită scenarită. Fiecare partid, indiferent de poziția lui în arcul politic, fiecare grupare din interiorul partidelor, fiecare politician activ caută formula optimă pentru a-și asigura poziția în preferințele alegătorilor, propune soluții care să le garanteze accesul la masa puterii. După un an 2023 complicat de efectele pandemiei, de disfuncționalitățile economice generate de aceasta, dar și de calculele greșite ale guvernanților, concretizate într-un deficit bugetar uriaș, ce marchează, vrând-nevrând, promisiunile făcute alegătorilor – predicțiile legate de ierarhia postelectorală a partidelor și politicienilor angajați în joc au devenit foarte problematice. Nimic nu mai este sigur, chiar și pentru partidele mari. Fragmentarea opțiunilor electoratului face inevitabilă problema viitoarelor alianțe de guvernare și, în consecință, apariția unor asocieri preelectorale, vizând – fiecare – captația atenției (și voturilor) alegătorilor. Partidele la putere, PSD-ul și PNL-ul, grupate în „coaliția stabilității”, sunt afectate nu numai de „uzura guvernării”, firească pentru oricare administrație în funcțiune, ci și de nenumăratele scandaluri de corupție. PSD-ul și PNL-ul nu mai pot da vina, după anii de coabitare amiabilă la putere, pe „greaua moștenire” a trecutului. A căuta țapi ispășitori în afara coaliției proprii nu mai poate înșela pe nimeni. Propagandiștii lor aruncă încă vina pentru dificultățile socio-economice ale țării, pe USR și pe „disidenții” liberali. Ludovic Orban și Florin Cîțu au stat însă relativ puțin la guvernare, și acțiunile lor administrative s-au produs cu știrea sau consimțământul actualilor lor acuzatori. PSD-ul și PNL-ul sunt, în consecință, obligate să caute „vinovații” în propriile lor rânduri, în amprentele lăsate de unii dintre liderii lor pe proiectele eșuate, propuse de guvern. Atât în PSD, cât și în PNL sunt, la ora actuală, conflicte mocnite, între grupuri diverse de interes. În PSD, care își menține cu greu bazinul electoral „tradițional”, lidershipul lui Marcel Ciolacu este amenințat de aspirațiile „coteriei” Stănescu – Firea, pusă în defensivă de scandalurile ai căror protagoniști au fost cei doi. Implicarea „famigliei” Stănescu în tragedia de la Crevedia și, mai nou, în afacerea stufului din Deltă, tutela dovedită a familiei Firea-Pandele asupra „azilelor groazei” nu puteau rămâne fără urmări pentru trendul electoral PSD-ist, mai ales că și alți lideri cu demnități administrative au călcat pe bec, în manevrarea fondurilor publice. În spatele lor, din altă direcție, stă la pândă Sorin Grindeanu, care abia așteaptă să ia locul „șefului”, dacă acesta nu reușește să ducă partidul la victorie. Marcel Ciolacu știe că toate deciziile și promisiunile electorale ale guvernului și partidului său (făcute pe baza unei dure îndatorări a țării) nu sunt suficiente pentru ca victoria electorală să îi fie asigurată. De aceea, tergiversează chestiunea stabilirii listei de candidați și susține, ca paratrăsnet electoral, continuarea „colaborării” cu PNL-ul, chiar și în varianta unor candidaturi comune, la toate alegerile ce urmează. Ciolacu pare a accepta până și comasarea unor rânduri de alegeri, ce ar „favoriza” PNL-ul, aflat în mare pierdere de viteză. Liderii liberali sunt conștienți că partidul lor a scăzut masiv în preferințele electoratului de dreapta, derutat de asocierea cu PSD-ul și de preluarea, tacită, de către reprezentanții administrativi ai partidului a „obiceiurilor clientelare” PSD-iste. Ca să evite căderea electorală ce, în sondaje, le plasează partidul pe locul trei în ierarhia finală a alegerilor, ei sunt dispuși să forțeze comasarea localelor (importante pentru rolul primarilor în influențarea alegătorilor) cu europarlamentarele, considerate un barometru pentru parlamentare și prezidențiale. Ca să rămână la „deliciile guvernării”, ei sunt dispuși să-și continue „căsătoria de interes” cu PSD-ul, chiar dacă ea înseamnă renunțarea la proiectul liberal de reformare profesională a administrației de stat și de reconfigurare zonală a acesteia. În PNL există „opinii de grup”, unii lideri teritoriali considerând că partidul se mai poate salva doar afirmându-și propria identitate, prin stabilirea „listelor” proprii și prin anunțarea unei deschideri spre recâștigarea electoratului de dreapta și spre o posibilă alianță cu partidele grupate în polul dreptei (USR, PMP, FD). În ce privește AUR, SOS-ul Șoșocar și alte partide suveranist-naționaliste, în lipsa unor programe concrete, fluturând un justițiarism abstract (cu mare priză afectivă la un electorat incapabil de analiză critică a promisiunilor) ele se bazează pe emoționalitatea alegătorilor. Liderii extremiști speră că haosul generat de mișcări sociale necontrolate (inclusiv provocate prin fake-news-uri), le va permite să își asume imaginea de „salvatori ai comunității”.
Scenariile pentru alegeri sunt actualmente principala preocupare a tuturor partidelor implicate. Calculele lor sunt generate de aspirația de a ajunge sau a rămâne cu orice preț la putere. Lovite de „scenarită”, puține dintre ele au curajul de a prezenta clar situația actuală a țării și de a propune programe concrete de schimbare benefică a ei. Sistemul intereselor clientelare și deruta unui electorat dezinformat și, în mare parte, lipsit de maturitate critică (produs al „României educate”!) își vor produce, încă o dată, efectele.
Romanian