Într-un exces de generozitate, în ton cu calculele electorale tot mai febrile care se fac zilele acestea, Guvernul a anunțat, prin vocea premierului Marcel Ciolacu, prelungirea cu încă două luni a limitării adaosului comercial la 17 alimente de bază. După calculele guvernanților, în lipsa acestei plafonări, oamenii ar fi scos din buzunar cu aproape un sfert mai mulți bani pentru pâine, lapte, ouă, făină și alte produse alimentare de strictă necesitate. Că măsura Guvernului e una artificială o demonstrează însăși perioada foarte scurtă de prelungire a aplicabilității ei. Specialiștii au avertizat, încă de anul trecut, că improvizația găsită va genera efecte perverse, și așa s-a și întâmplat. Ce nu se spune se vede în statistici: lumea dă mai mulți bani pe coșul de cumpărături, pentru că oamenii au nevoie și de alimente care nu sunt în lista de plafonări, au nevoie și de produse de igienă și de curățenie. Așa că marile lanțuri de magazine, puse în fața faptului împlinit, n-au stat prea mult pe gânduri și au redistribuit pierderile din adaosul la produsele de bază, pentru a câștiga din comercializarea celorlalte mărfuri necesare casei.
Evident, comportamentul marilor retaileri din zona de alimentație e amendabil și nu face decât să dea și mai multă apă la moară nostalgicilor și suveraniștilor, cărora le pute tot ce e străin. De parcă ideile economice girate de Marcel Ciolacu și de omologul său liberal Nicolae Ciucă n-ar avea patent 100% românesc. Ca să nu mai vorbim că felul în care Guvernul împarte bunăstarea țării nu e cu nimic mai etic decât comportamentul marilor retaileri: plafonează veniturile unora, prin taxe și impozite tot mai agresive (a ajuns să supraimpoziteze și bonurile de masă!) și redistribuie banii, fără prea mari artificii, „specialilor”. De plătit, plătește tot omul simplu. În loc să pritocească măsuri cu iz electoral (precum plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază), în care mimează grija pentru omul de rând, guvernanții ar face mai bine să explice cum se face că litrul de lapte plătit producătorilor cu 2,2 lei ajunge să coste 7 sau 9 lei la raft. Sau cum se face că litrul de motorină la pompă crește automat când sare în aer prețul mondial al barilului de petrol, urmare a vreunei crize mondiale, dar nu mai coboară neam când prețul scade. La fel ca la pâine: a scăzut prețul grâului, dar produsele de panificație rămân tot scumpe. E plin de speculanți pe piața românească, e și multă naivitate din partea cumpărătorului, e și lipsă de informare, autoritățile de reglementare sunt cu ochii la șpăgi, nu la problemele reale, iar statul e cel mai mare tâlhar de pe piață. Succesul în afaceri se definește foarte mult prin adaptarea la regulile jocului. Dar când Guvernul face regulile pe care le face, ce așteptări să avem de la marile corporații?! Joacă fix așa cum li se cântă. Cum e Guvernul, așa-i și piața! Distracția știm cine o plătește…
Romanian