„Trufia – boala profesională a actorilor”
– Sunteți un actor prețuit, respectat și iubit, pentru multe din rolurile dvs. din teatru și cinema, deși ele au fost roluri grele, de oameni aroganți, trufași. Actoria este ea însăși un soi de trufie: mai sus decât restul lumii. Cum vă împăcați cu ea?

– Trufia nu e un lucru bun, dar dacă nu ai puţină trufie, ca actor, iară nu e bine, însă ea trebuie să fie limitată, doar la atât cât să te ajute să intri în rol. Dacă joc, de exemplu, rolul lui Napoleon, atunci trebuie să am sentimentul că eu, Gheorghe din Dăbâca, deşi am ajuns greu la şcoala de teatru, pot să fiu chiar Napoleon, iar mica şi ticu şi tot satul care mă vede, absolut toți, pot să spună: uite, ăsta-i Gheorghe al nostru, uite ce bine-l joacă pe Napoleon, parcă-i chiar el. Cu cât popularitatea unui actor este mai mare, cu atât trufia lui tinde să fie mai mare, în cele mai multe dintre cazuri. Trufia este o adevărată boală profesională a actorilor şi este trist că de cele mai multe ori este însoţită de egoism. Unii sunt egoişti, că aşa sunt ei din născare, alţii sunt egoişti dintr-o pornire de-a face mai bine decât alţii. Ăsta-i egoismul constructiv care e bun până în momentul în care te întorci cu spatele la colegul tău, atunci când trebuie să-i dai replica. Artiştii nu prea se iubesc între ei, puţini sunt cei care să recunoască faptul că ar putea exista unul mai bun. În ceea ce mă priveşte, da, recunosc, eu sunt un om orgolios, dar am luptat mereu ca să găsesc cele mai bune căi pentru a fi cel mai bun, fără să-i rănesc pe cei de lângă mine. Am luptat mai ales cu mine însumi, cu slăbiciunile mele, cu patimile mele, cu necunoaşterile mele, n-am luptat cu alţi actori, nu i-am încurcat pe alţii. Am luptat pentru a mă perfecţiona şi pentru a înţelege cât mai bine un rol, pentru a mă confunda cât mai mult cu personajul pe care a trebuit să-l interpretez.
– Toate astea, dublate de un talent uriaș care v-a ajutat să vă faceți personajele „negative” – simpatice și chiar îndrăgite…

– Am jucat multe personaje negative, pe care le-am făcut, până la urmă, să fie simpatice. M-am străduit să le înţeleg. Eu am un obicei, când mă duc la o filmare, umblu îmbrăcat numai cu costumul personajului pe care-l joc, toată perioada cât durează filmările, în restaurant, pe stradă, peste tot. Când am făcut filmul „Iacob”, am discutat mult cu regizorul Daneliuc despre metodele şi felul în care un actor poate construi un personaj. Iacob ăsta era un om amărât, cu barbă, cu cioareci din lână şi cu ciorapi, peste pantaloni, ridicaţi până la genunchi. Aşa cum v-am spus, am umblat îmbrăcat numai în costumul acela, cât timp am filmat. Mergeam în alimentara de-acolo, din satul în care filmam, şi totdeauna mă serveau ultimul. Când mergeam la coadă, toţi mă împingeau, mă dădeau la o parte, şi eu rămâneam mereu la urmă, până erau serviţi toţi ceilalţi. De ziua lui Daneliuc, am intrat în alimentara eu, el, operatorul şi secretara de platou, ca să facem nişte cumpărături. Ţin minte că nu mai era nimeni în alimentară în acel moment. Eu am vrut să cumpăr o sticlă cu suc de roşii, și am venit la casieriţă cu sucul de roşii, să-l plătesc. Dar ea m-a întrebat de ce nu stau la coadă. Dar nu-i nimeni, i-am zis. Ba da, pe dumnealor nu-i vezi? „Da’ dumnealor n-au cumpărat încă” (alegeau o şampanie) i-am zis eu şi ea m-a repezit iar: „Stai acolo!, la locul tău!”. „Lăsaţi-l că-i de la ţară”, a zis Daneliuc râzând, a plătit şi-a ieşit. Abia apoi mi-a luat şi mie vânzătoarea banii şi mi-a aruncat restul pe masă. Mi-am tras aşa, cu mâna, banii, ca un om amărât (după cum îmi era rolul) şi m-am îndreptat spre ieşire, dar i-am zis „Sărut mâna, doamnă, vedeţi că domnii aceia de mai înainte au plecat şi n-au salutat”… În momentul acela, o fată din magazin a venit la casieriţă şi i-a spus: „Vai, doamnă, dar ştiţi că ăla pe care l-aţi ocărât este actorul Dorel Vişan”. „Nu se poate”, a zis femeia, „părea un ţărănoi”. O săptămână a umblat după mine, ca să-şi ceară scuze. Şi i-am spus: „Nu-ţi dai seama, femeie, ce bine mi-ai făcut, ce bucurie mare am, că m-ai confundat cu personajul pe care-l interpretez. Înseamnă că am prins personajul perfect, dacă dumneata m-ai confundat”. Ăsta-i marele atu al unui actor bun, să se confunde cu personajele pe care le joacă. De exemplu, Anthony Quinn era un actor cu o mare personalitate şi toate rolurile le trăgea la el, dar cu o forţă pe care nu o are oricine. Era genial, genial, tocmai pentru că ştia să-şi tragă toate rolurile spre personalitatea sa. Era puternic. Şi asta se vedea. Cam asta e problema trufiei la un actor. Cu cât e mai puternic ca actor, cu atâta e mai trufaş în meseria lui. Dar atenţie, actorul, artistul, în general, îşi găseşte forţa în umilinţa și smerenia cu care se apropie de subiect, de rol, de personajul pe care trebuie să-l interpreteze. În asta stă, de fapt, marea forţă a artistului din orice domeniu. Uneori se întâmplă să intri atât de mult în pielea personajului, încât să păstrezi şi în viaţa reală urme ale acestei întâlniri. Aşa mi s-a întâmplat când l-am jucat pe Ion Creangă. M-am desprins foarte greu de acest personaj. A fost nevoie de vreme îndelungată şi de sfatul unui psiholog, pentru a „uita” ticurile, vorbele, mersul personajului care puseseră stăpânire pe obiceiurile mele de zi cu zi.
La taifas cu propriul trup
– Ați vorbit despre boala profesională a actorului, trufia. Dar în viața reală, actorul are suferințe și boli la fel ca semenii lui. Acum câțiva ani, ne-ați acordat un interviu care s-a bucurat de mare audiență, datorită sincerității cu care ați povestit despre modul în care v-ați vindecat de o boală trupească. În speranța că experiența dvs. le-ar putea fi și altora de folos, vă propun să recapitulați care au fost cele mai importante etape ale acestei biruințe, la fel de importantă ca aceea de mare actor. Biruința pe viață și moarte…

– În urma unor analize, mi s-a descoperit o boală de care nu știam, pe care o duceam pe picioare, cum se spune: hepatită cronică virală. A fost un semnal de alarmă foarte dur, pe care a trebuit să-l gestionez cât mai repede, căci boala aceasta este foarte vicleană. Am început rapid cu tratamentul alopat, prescris de medic. Dar n-a fost suficient, şi un medic mai tânăr m-a orientat spre medicina naturistă şi spre alte metode de tratament, care ţin de medicina complementară. Aşa am ajuns să-mi planific singur vindecarea şi iată că acum sunt un om pe deplin sănătos.
– Ați renunțat la medicina alopată și ați urmat doar calea medicinii complementare?
– Nu, n-am renunțat definitiv, dar am simţit că medicina alopată a acoperit doar o parte a vindecării. Atunci m-am ho tărât să caut şi alte metode de tratament. Eu citisem înainte câte ceva despre medicina complementară şi despre cea orientală, dar nu folosisem până atunci ceea ce ştiam, așa că am reluat lecturile, învăţăturile şi notele mai vechi şi am început să practic unele dintre aceste metode. Primul pas, care este cel mai important, a fost că am învăţat să-mi cunosc corpul, „să vorbesc” cu el. Pe orice organ poţi să-l setezi, să-l scoţi afară (imaginar), să vorbeşti cu el, să-l cureţi, să-l ştergi, să-l mângâi, să râzi cu el. Aşadar, am ur mat mai departe sfaturile medicinei alopate, dar, în pa ralel, am aplicat tehnici orientale de echilibrare, de energizare, de setare a fica tu lui. Am mai spus aceste lucruri, dar vreau să le repet pentru că este extrem de important pentru oricine să-și cunoască trupul cât mai bine. Se spune că există o ie rarhie a organelor. De exem plu, stomacului poţi să-i or doni să se alinieze la un stan dard, dar ficatul este un nobil cu care trebuie să te porţi fru mos. Inima este regele, plămânii – statul major, ve zica biliară este tribunalul, ficatul e consiliul de mi niştri, stomacul este ariergarda, aprovizionarea, intestinele şi rinichii sunt servitorii, debarasează, rinichii filtrează sângele, au o muncă de salahor. Poa te nu le-am spus pe toate, dar cam aşa este organizată armata trupului. Dar să revin la boala mea, eu am vorbit cu ficatul, l-am scos (imaginar), l-am luat în braţe şi l-am mângâiat şi i-am făcut o carapace de apă rare, ca aceea a unei broaşte ţestoase. Mental, în jurul ficatului am pus o plasă care să-i permită res piraţia, dar prin care viruşii care îl înconjurau să nu mai poată ajunge la el. Pe viruşi mi i-am imaginat ca pe nişte căluţi de mare ce încercau să-şi bage nasurile alungite prin plasa de care v-am vorbit. Or, acolo, în interiorul ficatului, lângă plasa aceea, mai aveam eu nişte „oameni” ai mei, aliaţii gândului meu, ai minții mele, care mă slujeau şi care veneau cu nişte săbii şi tăiau nasurile căluţilor, adică ale viruşilor. Pare copilăresc ceea ce vă spun, pare un joc de copil, e ca o poveste, dar o poveste reală. Şi căluţii răniţi mergeau la ceilalţi şi le spuneau, măi, nu mai veniţi şi voi, că acolo vă taie nasul, şi eu vedeam mental, îmi imaginam că nu mai vin alţii, că nu se mai apropie. Şi chiar simţeam că nu mai vin. Aşa am procedat şi mi-am planificat ca în trei săptămâni să scap de viruşii care mi-au atacat ficatul. Și aşa a și fost: în trei săptămâni n-a mai fost niciun virus. După alte trei săptămâni, au venit din Scoţia rezultatele analizelor făcute la un laborator specializat în asemenea boli, şi scria negru pe alb: „Virus hepatic nedetectabil”. Doctoriţa alopată care mă îngrijea m-a întrebat ce am făcut şi i-am spus că mi-am planificat vindecarea. Am spus că vreau aşa să fie şi aşa a fost. Asta înseamnă să pla nifici mental: vreau ca atunci să fie aşa şi aşa va fi. Aşa dar, dacă-ţi impui şi bagi un program în creier, pro gramul acela chiar funcţionează. Asta este ceea ce nu înţeleg occidentalii şi medicina alopată, din păcate. Ei râd de chestia asta, dar eu am mai vorbit şi cu alţi oameni care mi-au spus că au procedat aşa, adică şi-au imaginat vindecarea şi chiar s-au vindecat. Şi eu m-am trezit cu ficatul vindecat.
„Să crezi în puterea minții și-a gândului”
– Ce alte metode de refacere a sănătății ați mai folosit?

– Trebuie să fii perseverent în aplicarea acestor metode pe care le alegi şi să nu le întrerupi total niciodată și, mai ales, să crezi în puterea minţii tale, în puterea gândului, ca să reușești. Chiar şi după ce apar primele semne de vindecare, trebuie să le mai practici. Oricum, e nevoie de o schimbare aproape totală a stilului de viață și de practicarea unor metode complementare de trata ment, care se bazează pe concentrare, medi taţie, vizualizare a locului bolnav, planificare a vindecării. Eu trăiesc lângă Cluj, am o casă la Mărtineşti şi am astfel posibilitatea să-mi organizez viața așa cum doresc. Pentru vindecare, zilnic mi-am fă cut automasaj, presopunctură, gimnastică, re glare energetică şi multe altele încă. A durat aproape 6 luni până când a început să se stabilizeze situaţia oa re cum, este nevoie de răbdare și perseverență. Am folosit și alte metode: vindecare cu lumină violetă, care este bine făcătoare, lumina violetă, fiind la marginea spectrului, are nişte energii speciale. Am practicat şi metoda Silva, de liniştire şi de ajungere în stadiul alfa. Dar cum e posibil să se vindece o boală prin aceste metode, o să mă întrebaţi? Vă răspund aşa cum mi-au spus şi mie alţii, mult mai specializaţi decât mine în asemenea metode de tratare. Vindecarea s-a făcut prin minte, în momentul în care am închis mental boala în partea bolnavă a corpului. Aşa se vindecă orice parte a organismului. Mental. Dar asta presu pune să depăşeşti emoţiile negative, să te concentrezi şi să te autocontrolezi în orice moment. Eu pot acum să fac aceste exerciţii de autocontrol foarte repede, pentru că le practic de multă vreme. Nici nu ştiţi cât este de mare puterea gândului. Niciodată să nu spui că eşti bolnav. Niciodată să nu spui că eşti bătrân, sau nefericit, sau supărat. Tot timpul să ai în faţă partea bună a vieţii, a existenţei. Să spui mereu, chiar dacă nu e chiar aşa, „sunt sănătos, sunt tânăr, în putere, sunt fericit, sunt mulţumit”.
„Boala se naște în minte și tot acolo se vindecă”
– V-ați gândit vreodată de ce v-ați îmbolnăvit? Credeţi că ceva anume din viaţa dumneavoastră a atras boala?

– Da, mintea mea a atras boala. Boala se naşte în minte şi tot aco lo se şi vindecă. Ce gândești, aia ești. Toţi avem păcate, unele mai mari, altele mai mici. De la minciună şi mândrie, până la invidie, egoism şi ură, de la lene şi gelozie, până la ignoranţă, poftă şi necunoaştere. Toate sunt păcate care, într-un fel sau în al tul, sunt pedepsite. Dar poate că mai intervin şi păcate ale înain taşilor, din cine ştie a câta gene raţie. Totul se plăteşte pe lumea asta, nimic nu rămâne nepedepsit, iar scopul final al acestei judecăţi supreme este reinstaurarea echi librului între toate, iar aceasta se poate face prin puterea minţii. Ceea ce gândeşti, spun orientalii, aia eşti. Boala apare mai întâi în minte, şi tot în puterea minţii stă şi vindecarea ei, dar şi salvarea în faţa provo cărilor tot mai stresante ale timpului în care trăim.
Tibetanii au trei metode de apă rare şi salvare de stres. Lăsaţi-mă să vi le spun, pentru că îi pot ajuta pe mulţi oameni.
Prima este metoda antidotului: dacă cineva se gân deşte la tine cu ură, tu trebuie să te gândeşti la el cu iubire. Este cea mai simplă formă de apărare. Dacă ţipă la tine, răspunde-i liniştit.

A doua metodă este aceea a conştientizării: dacă cineva te urăşte, tu trebuie să înţelegi că ura este trecătoare, pentru că totul este zădărnicie, după cum spune şi Ecleziastul. Şi-n momen tul în care vin ca o avalanşă necazu rile asupra ta, tu trebuie să te gândeşti că toate sunt tre cătoare şi că vor lua sfârşit.
Prin a treia me todă, foloseşti emoţiile negative drept cata li zator. Este ca şi cum ai cădea în mare şi te-ai folosi de forţa valurilor ca să ieşi la mal. Este cea mai periculoasă din cele trei, care sunt toate cheiţe de deschidere a minţii şi a su fletului şi de înţelegere a vieţii. Despre această metodă, nu mită „a Păunului”, înţeleptul Mila repa zice că este ca şi cum ai lua un giuvaer de pe capul unei vipere, care se poate întoarce în orice moment asupra ta să te muşte. Astea-s metode de a te apăra de stres și în lumea de azi. Din păcate, noi nu cu noaş tem aceste metode şi nici nu le practicăm. Îţi face unul rău, noi nu răspundem cu dra goste, răspundem tot cu ură. Or, trebuie să în văţăm că cea mai pu ter nică formă de apă rare în lu mea periculoasă în care tră im este iubirea. O spun şi vă rog să scrieţi cu literă mare, pentru că alături de libertate, dreptate şi pace, Iubirea este unul dintre ţe lurile şi idea lu rile oamenilor de pretu tin deni şi ea stă ca o regină pe primul loc.
„Mi-am modificat viaţa total”
– Din ce ne spuneți reiese clar că lupta dvs. cu boala v-a adus, pe lângă sănătate, și înțelepciune. Un alt fel de a privi viața.

– Se ştie că omul care trăieşte în confuzie nu poate fi un om sănătos, pen tru că nu judecă bi ne. Am ajuns la concluzia că poţi muri din lumea asta fără să ştii cine eşti, adică fără să ştii „unde-i popa cu crucea”, cum se spune. Primul câştig es te că am ajuns să mă cunosc foarte bine şi că am înţeles că poţi să te ajuţi singur da că-ţi disciplinezi min tea. Am fost în lumea întreagă pen tru a învăţa din înţe lep ciunea medicinei tradiţionale de pre tu tindeni. Am călă torit în Noua Zee lan dă, Australia, Chi na, Congo, India, Vietnam, Mexic, Uruguay, Pa ra guay, Argentina, Tibet, Thailanda, Peru, Cambodgia, Japonia, Canada, nici nu mai ştiu pe unde n-am fost şi peste tot pe unde am umblat, am văzut cât de mult preţuiesc oamenii simplitatea, naturalul, tra iul în aer liber, aproape de pământ, în concordanţă cu ciclurile mari ale anotimpurilor. Eu mi-am modi ficat total viaţa. Trăiesc acum într-o casă ţărănească, lucrez zilnic în grădină, am plantat pomi, viţă-de-vie, am stupi, flori, straturi de castraveţi, cea pă şi mor covi, usturoi; fac zilnic exerciţii fizice, am ajuns la câte 100 de abdomene pe zi, fac automasaj, gim nastică, de la o oră şi jumătate, până la trei ore pe zi. Ninge, plouă, picură de rouă, numai asta am de făcut şi asta fac! Când a fost baiul mare, am respectat o dietă severă, acuma e mai relaxată, am adoptat o cale de mijloc. E drept însă, câteodată, tot într-o parte mă trage şi mai mănânc şi ce nu-i potrivit. Altfel, n-am încetat să învăţ să trăiesc cât mai simplu şi învăţ cât de multe pot despre corpul meu.
Cunosc, de exem plu, cele 5 forme de respiraţie, înţeleg cum se poate con duce energia în corp, unde sunt meridianele, unde locurile de blocare a energiei, cum se poate educa şi stăpâni voinţa, cum să scap de cele trei otrăvuri mari ale lumii: ura, pofta şi iluzia. Oi, Doamne, câtă zoală, câte exerciţii, cât studiu, până am ajuns să înţeleg, cât de cât, ce-i cu mine pe lumea asta! Până am în ţe les că trupul singur are tot ce-i trebuie ca să se vin de ce şi să se refacă. Alopatia, medicina clasică, vindecă partea, dar omul trebuie să vindece întregul. Un corp uzat nu trebuie reparat pe ici, pe colo, ci „refăcut” în totalitate prin hrănirea cu energie naturală, aceea pe care o primeşte şi copilul la naştere. Această forţă de refacere a sănătăţii au intuit-o şi popoarele primitive, care au folosit însă şi puterea cuvântului, a poveştilor şi a miturilor, a artei, în general, pentru întoarcerea la lucrurile an ces trale şi, mai ales, la Lumina aceea dintâi prin care Dum ne zeu i-a dăruit omului din energia Lui vie şi vinde cătoare.
Fotografii din arhiva actorului
Frumos graiesti Domnule!! Bravo pentru cuvinte si invataturi bune. Multumim.