
Stimată doamnă, sunt în vârstă de 83 de ani și la fel ca dvs., am mâncărimi pe tot corpul, dar cel mai rău, pe mâini, până la coate, și pe picioare, până la genunchi. Ca și dvs., am varice pronunțate. După mai multe tratamente nereușite, am descoperit un unguent pentru dermatită atopică, acesta fiind diagnosticul bolii. Aceste creme, prezente în mai multe variante, le găsiți în magazinele cu produse naturiste sau în farmaciile care au și produse pentru îngrijirea corpului. Folosiți crema în fiecare seară, după duș, și rezultatul este imediat. După câteva zile, se poate rări folosirea cremei. Vă doresc sănătate!
S.E. (pensionară) – Ploiești
„Am cancer de col recidivant” (Răspuns pentru ANA – Bihor)
Pentru afecțiunea dvs. vă recomand următorul tratament: * Se beau zilnic 1,5–2 litri de ceai dintr-un amestec de 300 g gălbenele, 300 g coada-șoricelului, din care se ia o linguriță cu vârf, se infuzează scurt cu 1/4 l apă și se bea cu înghițituri mici, pe tot parcursul zilei. Trei linguri de bitter suedez se diluează cu puțin ceai și se bea cu o jumătate de oră înainte și după fiecare masă. * Băi de șezut cu coada-șoricelului, folosind 100 g plante pentru o baie, în care se stă 20 de minute. Apa de baie se poate refolosi o dată sau de două ori. Băile de șezut se pot face și zilnic dacă suportați. * Se aplică comprese cât mai calde de coada-calului pe zona bolnavă. Se iau 2-3 mâini de plantă, se pun într-o sită și aceasta pe o oală cu apă care fierbe în clocot, iar când planta s-a înmuiat, se învelește într-o pânză de bumbac și apoi se aplică pe abdomen. Peste ea se așează un plastic și ceva călduros și se menține două ore. Planta se poate refolosi o dată sau de două ori. * De mare ajutor sunt și compresele cu bitter suedez, pentru care se ia o bucată de vată care se umezește cu bitter și se aplică pe zona bolnavă, peste care se pune vată uscată, un plastic și ceva călduros. Se menține așa 4 ore. Înaintea aplicării compresei cu bitter, zona se unge cu untură de porc sau cremă de gălbenele, pentru a se evita iritarea pielii.
VIORICA – București
„Dacă nu mănânc la 3 ore mi se face rău” (Răspuns pentru MARIA – Cugir)
Din cele relatate în „Formula AS” deduc că suferiți de bulimie. Ea se manifestă prin foame exagerată, continuă, patologică. Se întâlnește în unele boli nervoase, ca diabetul zaharat. Trebuia specificat rezultatul analizelor efectuate. Ele trebuie să includă analize de sânge, în primul rând hemoleucograma, VSH, glicemie, colesterol, creatinină, transaminaze hepatice, calciu, magneziu etc. Nu mai puțin importantă este și coprocultura, pentru depistarea parazitozelor intestinale: oxiuroză (oxiuri), ascaridioză (limbrici), giardioză (lambliază), teniază (tenie) etc. Vă va fi de un real folos administrarea de spirulină. Este un supliment alimentar ecologic pur, care corectează funcțiile și sistemele organismului. Eu nu vă relatez tot ce este scris în prospectul produsului, ci doar ce vă interesează pe dvs., căci are un spectru foarte larg de acțiune: controlează senzația de foame și pofta de mâncare, ajută procesele digestive, în suprasolicitare nervoasă, efort intelectual susținut, încetinește procesul de îmbătrânire. Nu are contraindicații și efecte adverse. Tot în prospect se specifică și modul de administrare. De asemenea, nu spuneți nimic despre greutatea corporală. În acest an de suferință, cât ați slăbit sau v-ați îngrășat? Dacă sunteți obeză, această tabletă se ia cu 30-40 de minute înainte de masă, având capacitatea de a scădea apetitul (pofta de mâncare). O să mâncați mai puțin, fără să vă fie foame. Nu este exclus să fie o boală nervoasă la mijloc, și după cura cu spirulină, faceți și cura cu drojdie-tablete, care au o concentrație ridicată de vitamina B, seleniu, adevărată uzină de medicamente. Nu este deloc de neglijat nici rugăciunea, prin ea se regăsește echilibrul interior. Credincioșii sunt mai longevivi, deoarece regimul lor de viață este mai echilibrat: post, spovedanie, împărtășanie. Ei suferă mai rar de boli psihice, sufletul se ușurează de ceea ce îi apasă. Vindecarea presupune în primul rând pocăință, participarea în fiecare duminică la liturghie, unde se regăsește liniștea. Multă sănătate și toate cele bune!
ADRIANA P. – Timișoara
„Sufăr de sindrom de intestin iritabil” (Răspuns pentru CORNEL S. – Germania)
Există o serie de tratamente fitoterapeutice eficiente în cazurile de constipație cronică, printre care aș aminti în primul rând ceaiul de coajă de crușin (Cortex fragulae). Puteți însă apela și la alte ceaiuri, printre care aș menționa ceaiurile de: frunze de frasin (Folium fraxin), frunze de anghinare (Folium cynarae), rădăcină de cicoare (Radix cichorii) sau de volbură (Herba convolvuli). În același timp, pentru ameliorarea stării de iritație intestinală, v-ar fi util ceaiul de sunătoare (Herba hyperici) cu efecte cicatrizante și calmante, dar și ceaiul de mușețel (Flores chamomillae). Am trecut în paranteze și denumirile științifice ale plantelor, pe care le veți putea găsi astfel mai ușor în Germania. Nu este mai puțin important și un regim alimentar corespunzător din care nu vor lipsi mai ales salatele și alimentele bogate în fibre. Vă doresc să obțineți astfel rezultatul dorit.
VALERIU – Caransebeș
„Nu pot scăpa de coșmaruri” (Răspuns pentru MARIAN – Constanța)
Personal, m-am confruntat cu coșmaruri, stres, insomnii, angoase și tot felul de incomodități nocturne și chiar diurne. Am scăpat de ele folosind capsule făcute din pulbere din rădăcină de pojarniță (sunătoare). Nu are contraindicații, există în farmacii. Prospectul este pe cutie. Dă rezultate foarte bune și merită folosit.
GHEORGHE – Cluj