În așteptarea marelui test al alegerilor

Testul alegerilor din 9 Iunie (europarlamentare și locale) este esenţial pentru clasa politică românească. Ele au fost comasate tocmai pentru că semnalele venite de la electorat au indicat o tot mai mare detaşare critică a acestuia față de „performanțele” obținute în administrarea țării. De peste trei decenii și jumătate, România nu a reuşit să iasă din „zona gri” a sistemului european în care s-a integrat. Nu avem spaţiu pentru a inventaria nenumăratele acţiuni prin care politicienii români care s-au perindat la vârful statului și-au demonstrat incapacitatea de a pune interesul general deasupra intereselor lor individuale și de clan. „Bătăliile politice” s-au dat, tot mai vizibil, nu pentru întărirea statului, ci pentru „ocuparea” lui, pentru însuşirea în scopuri grupal-egoiste a instituţiilor acestuia. Plasarea „clienţilor” – indiferent de profesionalismul și specializările lor – în fruntea acestora a devenit, în timp, țelul principal al grupărilor politice aflate în succesivele confruntări electorale. S-a format astfel o pătură parazitară de funcţionari ai statului, întreţinută din veniturile acestuia și dependentă doar de conducerea politică a țării în fața căreia dă socoteală la alegerile periodice. Prin clasa politică în funcţiune, statul român a devenit un „stat gras”, plasat deasupra unei populaţii tot mai debile și mai dependente de deciziile lui. Nemulţumirea electoratului, exprimată în principal la alegeri, a crescut, mai ales după ce oamenii au început să înțeleagă că între partidele concurente pentru obţinerea sprijinului electoral, diferențele ideologice și programatice sunt numai de faţadă. Alianţa dintre principalele grupări politice, opuse doctrinal și programatic, PSD-ul și PNL-ul, a fost ultima dovadă că între reprezentanţii lor deosebirile ţineau doar de capacitatea instituţională de a accesa cât mai eficient resursele ansamblului social. Căderea la pace a liberalilor și socialiştilor a demonstrat abandonul total al diferenţelor par­tinic-doc­trinale, în scopul unic de a-și păstra stăpânirea asupra comunității. Nu e de mirare că electoratul a început să susțină partidele antisistem, de la cele „progresiste”, la cele „suveranist-naționaliste”. Momentul alegerilor va da seamă, despre cât de puternică este această susţinere, prin care clasa politică în funcţiune este amendată. Se ştie, din experienţa trecutelor alegeri, că în majoritatea localităților țării, electoratul urmează „direcţiile” date de aleşii locali, de edili, aceştia reprezentând „coloana clientelară” a partidelor implicate în joc. Guvernul s-a arătat darnic, ca de obicei, înaintea alegerilor, cu primarii înregimentați în partidele care îl susţin, și zgârcit cu cei ai partidelor de opoziţie. Eliminarea acestora de la conducerea comunităților locale este o aspiraţie vizibilă a „tandemului” PSD – PNL. Modelul de obstrucţionare a alegerii (sau realegerii) opozanţilor la sistem este dat de Bucureşti, capitala țării și oraşul ei fanion. Pentru a-l elimina pe Nicuşor Dan, actualul primar general, neafiliat la niciunul dintre partidele puterii și singurul care nu a respectat „legea guvernării clientelare”, alianţa PSD – PNL a nominalizat drept candidat un „independent”, pe doctorul Cătălin Cîrstoiu, care în realitate (după cum a dezvăluit presa independentă), este un „om al sistemului”. Ca „rezervă” în bătălie, PSD și PNL îl au pe Cristian Popescu-Piedone, veteranul unor afaceri „de familie” și liderul unui partid-fantomă (PPUSL), afiliat sistemului. Piedone are rolul de a arunca în derizoriu toate realizările puţin carismaticului și tăcutului Nicuşor Dan.

Câștigând localele prin dărnicie bugetară (în ciuda sărăciei veniturilor statului), printr-o presiune mediatică fără precedent (în care orice defăimare a opozanţilor antisistem este permisă), alianţa PSD – PNL vrea să își asigure și „partea leului” din locurile afectate României în Parlamentul European. Comasarea alegerilor a fost, de altfel, impusă și în speranţa că, votând la locale cu aleşii puterii, electoratul va susţine automat și lista europeană a „stabilității”, permițând celor două partide să demonstreze partenerilor din UE că în România nu există alternativă la puterea lor. Oricare alegător interesat va observa însă că, atât la testul imediat, cât și în pregătirile pentru scrutinurile următoare, clasa politică la putere nu a „ieşit” cu proiecte concrete, sustenabile, de scoatere a țării din starea ei de „băltire”. Nici PSD, nici PNL nu au mai pus problema eficientizării administraţiilor locale, a reorganizării administrativ-teritoriale a țării, a reducerii imensului și bugetivorului aparat administrativ de stat. Rezolvarea lor ar însemna slăbirea sau chiar demolarea unor piloni fundamentali ai „sistemului”.    De aceea, pentru parlamentare și pentru prezidenţiale, clasa politică aflată la conducerea țării își caută încă „soluţiile”, personajele și listele care „să dea bine” în sondaje. Nu se va mira nimeni dacă după 9 Iunie vor apărea noi soluţii creatoare, noi compromisuri și regrupări pe listele de parlamentari și de candidaţi la președinție.