SILVIA MARCU (cercetător, profesor universitar, membru în Consiliul Superior de Cercetări Științifice din Spania): „Îndrăznesc să spun că România are mai mare viitor decât Spania”

România din Spania

„Grupul de tineri cu care am venit în Spania sunt acum oameni de afaceri în România”

– Sunteți un specialist afirmat pe plan inter­na­țional în zona mișcărilor de populație, în contextul geopolitic al ultimelor decenii. Termenul consa­crat este cel de „migrație”. Mai este el adec­vat, când vine vorba despre românii de azi, care merg din România în Spania, două țări membre ale Uniunii Europene, o zonă liberă pentru miș­carea forței de muncă?

– În studiile mele, nu mai vorbesc de mult de migrație, vorbesc de mobilitate umană. Eu, una, mă consider migrant, pentru că am stat la coada de refugiați. Pentru cei care am venit în Spania în anii ’90, concep­tul de migrant e valabil. Dar majoritatea celor care au plecat atunci s-au întors. Grupul de tineri cu care am venit în Spania sunt acum oameni de afaceri în Ro­mânia, stau extraordinar de bine. Multă lume s-a întors acasă și prosperă! Din 2007 încoace, toate lucrările mele stau sub semnul „mo­bilității”. Școala din Lan­cas­ter mi-a acceptat acest concept. Nu mai putem vor­bi de migrație, în momentul în care frontiera UE este deschisă. Eu nu pot vorbi de migrație în mo­men­tul în care românul e liber să circule prin UE, cu bule­ti­nul, poate munci cum vrea el, apoi merge în țară, își face o casă, iar vine, iar pleacă. E o mobilitate continuă.

– În țară, în România, ne-am obișnuit să-i pri­vim pe românii din diaspora fără prea multe nu­an­țe. Cât de omogenă e, de fapt, prezența românească în Spania?

– Nu există o comunitate globală unită, există mai multe comunități. Am scris recent un articol în revis­ta „Population space and place”, foarte bine primit, des­­pre trei astfel de comu­ni­tăți. Am scris despre co­mu­nitatea asociativă, pentru că sunt multe asociații aici. Unele dintre ele au o acti­vi­tate deosebită: Aso­ciația Sal­va – pe care o frecven­tea­­ză co­pii din gene­ra­ția a doua, comu­ni­tatea de profe­sio­niști, care se strânge în jurul Am­ba­sadei, al Institu­tu­­lui Cultural Ro­mân din Ma­drid: pictori, fotografi, avo­­cați, me­dici, invitați la toa­te eveni­men­tele cu ștaif. Pe urmă, comu­nitatea tine­re­­tului: cosmo­po­lită, globa­lă, care circulă cel mai mult. Sunt cei care au studiat aici, care nu au accent, cu care trebuie să fac interviurile în spaniolă și care îmi spun că abia așteap­tă să meargă în România, că le e dor de bunicii lor, dar că nu știu cum se vor în­țelege cu ei. E și acesta un feno­men complex: copii de ro­mâni, născuți și crescuți aici. Am dis­cutat și cu oa­me­nii străzii, care sunt o subcomu­ni­tate, și cu cetă­țe­nii romi. M-am dus pe câmp, am făcut cerce­tare so­ciologică. În Spania sunt mai multe comunități ro­mânești, nu una singură. De aceea, eu nu vorbesc des­pre integrare. Nu cred în integrare, este o utopie!

– Fiind în Spania de peste 30 de ani, aveți perspectiva completă asupra migrației și a mobilității dinspre România spre Spania. Care sunt momen­te­le-cheie? Cât de greu le-a fost românilor să se adap­teze aici?

– Prima perioadă ar fi deceniul 1990-2002. A fost perioada cea mai dificilă, în care oamenii munceau ca să își poată aduce familiile cu ei. În perioada asta, pe care și eu o definesc ca „migrație”, vin mai întâi bărbații. E nevoie de vize, e nevoie de acte în fiecare an, nu te poți întoarce acasă multă vreme, pentru că nu ies actele cum trebuie. Spania primește, dar nu oferă: nu dă pe nimeni afară, dar nu oferă contracte de muncă. Fiecare muncește cum poate, bărbații în con­strucții, femeile la curățenie sau îngrijire domes­ti­că. După 2002, începe perioada a doua. Se deschide frontiera Schengen pentru români, timp de 3 luni, deși noi nu eram în Spațiul Schengen. În acel mo­ment, încep să se formeze rețelele de migrație. Ro­mâ­nilor li se oferă posibilitatea să rămână în Spania, înregistrați sau neînregistrați. Statul spaniol are o mai mare deschidere spre ei. Am fost traducător la Poliție și am cunoscut rețelele celor care clonau carduri bancare sau coordonau rețelele de prostituție. Au fost ani foarte grei, 2002-2003, tranziția între prima și a doua perioadă a fost complicată. Românii și-au creat nucleul în jurul Madridului, nu în centru, că aici e foar­te scump. În Alcala de Henares se vorbește ro­mâna ca la Bâr­lad! S-a mai creat un nucleu impor­tant, pe malul Me­diteranei, și în Andaluzia avem un nucleu. În 2003-2007, vin doamnele, se creează fa­milii, au copii sau nasc copii aici. Copiii născuți aici sunt cetățeni români. E o mare problemă lipsa dublei cetățenii. În Mai, premie­rul Pedro Sánchez va merge în România, sunt șanse să se semneze o convenție pentru dubla cetă­țenie. Apoi, din 2007, începe mo­bi­litatea. Lumea circulă în neștire: vine, stă 3-4 luni în Spania, muncește, termină un bloc, face bani, merge în Ro­mâ­nia și își ridică o casă, nu o termină, dar găsește iar de muncă pe aici. Aș lungi perioada asta până încoace, la pandemie. Momentul pande­miei este un moment crucial. Din 2020, începe a patra perioadă: foarte mulți oameni rămân fără muncă aici, unde chiriile sunt foarte scumpe. Multă lume avea o ipo­tecă pe care nu a putut să o plătească, le-au luat băn­ci­le casele. A fost un șoc enorm! Să trăiești în mai puțin de 50 de metri pătrați, cu copiii, luni întregi… A fost teribil, atunci multă lume a decis să se întoarcă acasă sau măcar să înceapă construcția unei case în România.

– Se vede o creștere calitativă a prezenței româ­nești în Spania. Unde s-a ajuns de la nivelul de „căpșunar”?

– În Spania, comunitatea românească este vizi­bi­lă doar la nivelul ICR Madrid, care are o activitate fantastică, a creat o școală de limba română, unde invită spanioli, încearcă să atragă prin intermediul cul­turii românești, dar la nive­lul omului de rând nu văd o evoluție extraordinară aici. Dimpotrivă, cunosc oameni foarte buni, care sunt prost plătiți acolo unde lucrează. Români bine pregătiți, inclusiv cu educație în Spania, sunt în continuare exploatați. Pe listele pe care eu le primesc pentru burse, văd nume românești pe liste de aștep­tare: mă uit pe CV, e foarte bun și mă întreb de ce nu prind lista? Nu vreau să discriminez, nici pozitiv, nici negativ, răspund doar la întrebarea dumneavoastră. Acceptarea dublei cetățenii ar fi o schimbare majoră. Întâi de toate, ar exclude suferința pierderii, de către mulți, a cetățeniei române.

„Prezența românească a contribuit la produsul intern brut al Spaniei”

– Ce plus a adus prezența românească în Spania?

– A adus un mare plus. A adus, în primul rând, un plus demografic. Spania e o țară cu o populație foarte îmbătrânită. Apoi, prezența românească a contribuit la produsul intern brut. La nivel de construcții, un plus foarte mare. Dar a adus și cultură nouă, a adus tradiții noi. Când discuta despre posibilitatea dublei cetățenii, premierul Sánchez vorbea, zilele trecute, despre români, ca despre o comunitate care con­tri­bu­ie la îmbogățirea Spaniei, dar domnia sa are inten­ții electo­ra­le, fără îndoială. Foar­te important: Româ­nia a creat în Spania o cultură a mobilității. Românul are un profil al lui, este întreprinzător, a reușit să facă multe lucruri aici, e un om răb­dător, flexibil, care își schimbă imediat sectorul de activitate. Dacă azi nu îi merge magazinul pe care l-a deschis, mâine îl închide și se apucă de altceva. Permanent îi vezi cu un telefon în mână prin cartier, punând țara la cale, căutând să facă ceva.

– Vorbiți cu sute de români de aici. Cum interpretați etapa post-pan­demică, în care se vede o miș­ca­re de populație în sens invers, dinspre Spania spre România?

– Oameni care culegeau aici fructe mi-au zis că nu mai vin în Spania pentru cât sunt plătiți. Preferă să cultive legume la ei în grădină, în România, și să tră­ias­că din ele. Femei care îngrijeau bătrâni în Spania, acum îngrijesc copii în România, la familiile cu bani. Mi-au spus oameni din Brașov, că ei câștigă mai bine în România. Eu cred că de acum încolo se va călători mai mult pentru studii dinspre România spre Occident. E opinia mea de cercetător, care face sute de interviuri cu români de aici și din țară… Îndrăznesc să spun că România are mai mare viitor decât Spa­nia. Îndrăznesc să spun asta, în această dimineață de sfârșit de Martie. Văd prețuri, văd aici colegi care iau împrumut de la bancă, să-și facă o vacanță. Nu mai e Spania de altădată, când toată lu­mea avea o a doua reședință, la munte, la mare. Discrepanța dintre România și Spania s-a redus atât de mult, că vor ajunge curând la același nivel.

Corespondență din Madrid