„Leagănul” salvator

Povestea pe care v-o spun are ca pro­ta­goniști trei ge­ne­rații de lăstuni. Din mo­men­tul în care au început să-și facă cuibul la fereastra noas­tră de la etajul patru, i-am urmărit cu mult in­teres și simpatie. Dar, ai­do­ma oamenilor, și aceste făp­turi atât de gingașe pot să treacă prin „în­cercări” sau si­tuații dificile, chiar de­zas­truoase uneori…

Totul părea să meargă bine și în­cepuserăm să ne obiș­nuim cu pe­rechea de lăstuni de la fereastra noas­­tră. Dar într-o zi de 13 Iunie, o furtună pu­ter­nică le-a dărâmat cuibul! Ce zbatere pe bietele pă­sări! Câtă durere! Parcă se rupsese ceva și în su­fle­tele noastre! Noaptea a trecut greu, iar dimineața, când să facem curățenie pe pervazul ferestrei, două făpturi minuscule se mișcau printre resturile de pă­mânt ale cuibului. Minune! Erau doi puișori, ieșiți din ou de câteva zile. Dar cum să-i salvăm? Cuibul era imposibil de reconstituit. Dar când credeam că nu avem nici o posibilitate, am găsit o soluție ne­aș­tep­tată: un coșuleț din nuiele, cam de mărimea cui­bu­lui, rătăcit prin debara. Printr-o metodă inge­nioasă, l-am agățat într-un cui, exact unde fusese cuibul. Dar emoțiile abia începeau: vor mai veni, oare, pă­rinții în noul cuib? Era singura salvare a puilor. Și iată că, după ce în zorii dimineții, părinții zburau dis­perați pe lângă locul pustiu, acum, văzând că­suța, au început să se apropie din nou de fereastră, urmați de un stol întreg de lăstuni, care li se ală­tu­raseră din curiozitate probabil. Curioși, se opreau o clipă din zbor, încercând să privească în interiorul coșulețului. Eu încă mă mai temeam: oare vor avea părinții curajul să intre în noua lor locuință? Dar instinctul de conservare și-a spus cuvântul. Mai întâi s-au oprit puțin pe marginea coșulețului, apoi din ce în ce mai des, și în cele din urmă au intrat. Din acel moment, am știut că puii vor fi salvați. Așa a și fost: micii lăstuni au fost hrăniți, au crescut mari și, rând pe rând, și-au luat zborul spre liber­tate.

Dar povestea nu se încheie aici. Deși natura le era potrivnică, chiar și în anii următori, lăstunii au continuat cu „îndârjire” să-și construiască cuibul la fereastra noastră. Și se pare că ghinionul îi urmărea o dată la doi ani… O altă furtună, un alt dezastru, alți… sinistrați! Dar de data aceas­ta, finalul a fost mai puțin fericit, deoarece după ce i-am salvat, unul din puișori a murit! Acum erau mă­rișori, aveau pene pe ei când s-a întâmplat de­zas­trul și probabil că cel care a murit se lovise când a căzut pe pervaz. Dar nici puiul salvat n-a avut o soartă prea fericită. Pentru că părinții n-au mai avut curajul să intre în coșuleț, a rămas singur și aban­donat. Dar a avut atâta voință de a trăi și a țipat așa de tare atunci când simțea că părinții se află prin preajmă, încât le-a înduplecat sufletele lor păsărești și-au început să vină cu schimbul ca să-l hră­nească, deși nu rămâneau cu el. Era tare sim­patic când își ridica căpșorul cât putea de sus, ca să vadă afară, penele de pe creștet i se zburleau ca la vulturi, așa că l-am botezat „Zburlici”. Iar când se înnopta și se lăsa răcoarea, pentru a-i ține de cald și a-i alina sentimentul de singurătate, îl acopeream cu un ciorap moale și călduros. Au trecut zilele, l-am urmărit crescând și ni se părea că ne privește cu recunoștință, ațintindu-ne cu ochișorii lui ca niște mărgeluțe negre. Se obișnuise cu noi. Dar privea și păsările zburând, le urmărea cu emoție, cred, știind că va trebui să se încumete și el, într-o zi, către înăl­țimi. De altfel, încetul cu încetul, a prins curaj și într-o zi s-a urcat pe mânerul coșulețului. De frică, nu s-a mișcat de acolo o zi și o noapte, și a trebuit să-l dăm noi jos și să-l punem la loc, în cuib. Apoi s-a petrecut un lucru neașteptat: părinții micului lăs­tun s-au apropiat de fereastră, și-au scos puiul din coșuleț și au început să-l învețe să zboare, până într-o dimineață albastră, când s-a lansat și el în oceanul de libertate al cerului…

Deși pare de necrezut, povestea s-a repetat încă o dată cu același final fericit. În total, șase pui din trei generații diferite au supraviețuit și au intrat în marea familie a lăstunilor, mulțumită „leagănului” cel salvator din fereastră.

Eugen G. – Sebeș-Alba