A fost o vreme când, după 1990, în goana după „mărgelele strălucitoare” ale Occidentului, mulți dintre români au neglijat tradiția și au abandonat ia și clopul, pentru tot felul de „fake”-uri turcești, treninguri cu trei dungi „Adibas” ori șepci cu cozoroc lat, ca-n filmele americane. În vremea asta „băieții dăștepți” au bătut satele românești, cumpărând pe nimic, adevărate comori populare, piese rare de port tradițional de valoare inestimabilă, fiind date pe bani de-o Fanta sau o bere la PET. Asta, dacă nu au fost aruncate, pur și simplu, ca vechituri… Ca în atâtea cazuri din anii încețoșați ai tranziției, statul român și instituțiile sale au asistat cu îngăduință la acest jaf, în loc să se implice, să gândească niște campanii de informare pentru oamenii simpli de la țară, ori să achiziționeze chiar el obiecte de patrimoniu, pentru salvarea și promovarea lor ulterioară.
Când lumea și-a dat seama ce comori ascundeau cuferele bunicilor și străbunicilor din satele românești a fost, ca de obicei, un pic cam târziu. Dar ca prin minune, mișcarea de recuperare a iei românești în particular, și a moștenirii folclorice în general, a luat un avânt puternic în ultimii ani. În paralel, artiști de marcă și branduri celebre din străinătate au început, la rândul lor, să dea târcoale și să se lase inspirați de frumusețea artei populare românești. Dar ceea ce la început a fost un justificat motiv de mândrie pentru noi s-a transformat într-un rapt grosolan. Recent, exclusivista casă de modă Louis Vuitton și-a însușit, „copy-paste”, fără pic de declinare, un model tradițional de ie românească, pentru a-și promova una dintre colecții. Atât de evidentă a fost sursa de „inspirație” a designerului de la Vuitton, încât specialiștii de la noi au găsit imediat modelul original – ia cu șinoare, negru pe alb, specifică Mărginimii Sibiului!
A început, în mediul online, o amplă campanie, prin care i se solicită brandului de îmbrăcăminte de lux să recunoască de unde a împrumutat motivele colecției sale. Și pentru că tot e campanie electorală, a sărit și ministra Culturii, Raluca Turcan, în apărarea iei sibiene. Din păcate, legile, și cele românești, și cele internaționale, sunt foarte ambigue în privința drepturilor de proprietate, asociate unor creații tradiționale: cine e autorul iei specifice Mărginimii? Cine e autoritatea care poate cere socoteală în instanță celor de la Louis Vuitton? Ce li se poate cere, legitim? E suficient să recunoască sursa de inspirație sau trebuie forțați să scoată de pe piață niște produse care fac profit neloial, ba mai fac și concurență artizanilor români? Nu ni s-a întâmplat asta doar nouă: kimonoul japonez a fost acaparat cu totul de cultura occidentală…
Până când instanțele – morale sau civile – vor face dreptate iei românești, cu ce rămânem din acest „scandal” este potențialul pe care îl are arta populară românească. Ține doar de noi să-l promovăm înaintea altora și ține tot de noi să-l ferim de uzurparea lui, de către profitorii din țară și de-afară.
Romanian