Am 60 de ani și de aproape 10 ani sufăr de boala Oppenhein. Boala se manifestă prin contracții generale ale corpului ce au punctul de plecare în diafragmă. Stomacul mi se „zbate” puternic provocându-mi balonări, după care nu mai pot bea deloc lichide. Medicamentele prescrise de neurolog nu au avut niciun efect, boala dereglându-mi tot sistemul nervos. Apelez la cititorii revistei „Formula AS” cu marea rugăminte de a-mi transmite dacă știu vreun medicament mai eficient sau un produs naturist pentru această grea suferință. Dumnezeu să vă răsplătească binele făcut.
GRIGORE – Iași
„Mama are arsuri în tot corpul”
În urmă cu doi ani, mama mea a paralizat pe partea stângă. Cu toate tratamentele, nu și-a revenit decât foarte puțin, dar marea problemă este că are niște arsuri foarte mari în tot corpul, mai ales la oasele picioarelor. Nu poate dormi toată noaptea, pune comprese cu apă, cu smântână, dar fără rezultat. Medicii pe care i-am consultat spun că durerile și arsurile sunt date de o deficiență circulatorie. Dacă știți vreun remediu pentru această suferință, vă rugăm să ne răspundeți în revistă. Cu mulțumiri,
VIORICA – Buhuși
„Am dureri de gât și mă sufoc”
Am 50 de ani, mă lupt cu o boală căreia nu-i găsesc leacul. Am fost la doctori, am fost internată, dar fiecare doctor îmi dădea alt diagnostic. Am băut ceaiuri, am luat multe medicamente, dar fără niciun rezultat; boala mea se agravează. Nu știu unde să mai merg și ce să mai iau. Mă doare în gât și mă ustură permanent, zi și noapte, parcă ar fi rană; simt că am bășicuțe. Câteodată simt o mare greutate de la gât și până la stomac, pe căile respiratorii, nu am aer și nu mai pot respira normal. Mă doare pieptul în ambele părți, câte o mână sau câte un picior, mă doare capul rău și am amețeli (câteodată nu pot sta în picioare). Vă rog din suflet să mă ajutați. Sunteți ultima mea speranță. Vă mulțumesc mult!
ELENA – Focșani
„Fratele meu suferă de limfedem cronic gambă stângă”
Fratele meu, în vârstă de 58 de ani, suferă (de aproape 5 ani) de limfedem cronic (elefantiazis) gambă stângă cu papilomatoză, celulită gambă stângă, anemie ușoară hipocromă microcitară și obezitate grad 2. Din această cauză, gamba stângă s-a mărit, are suprafața papilomatoasă macerată, eritematoasă, erozivă, cu secreții purulente abundente, intens fetide. Are perioade când, din cauza schimbărilor de vreme, îl doare foarte tare piciorul și recurge la calmante. A fost la mulți medici, i s-au recomandat nenumărate tratamente, dar situația nu s-a ameliorat. Piciorul nu se desumflă, supurează în continuare și are dureri permanent. Îi rog pe cei care s-au confruntat cu aceeași problemă să ne ajute cu orice sfat, prin intermediul revistei. Vă mulțumesc!
ROZALIA D. – Comarnic
„Soția mea suferă de dermatită Duhring-Brocq”
Soția mea are 35 de ani și de trei ani suferă de o boală de piele care se manifestă prin niște bubițe pline de apă care îi dau mâncărimi groaznice. În urma unei biopsii, i s-a pus diagnosticul dermatită Duhring-Brocq. Vă rog din suflet să-mi recomandați un tratament pentru această boală. Vă mulțumesc.
CONSTANTIN – Craiova
„Caut tratament pentru pneumonie interstițială idiopatică”
Soțul meu are 46 ani și a fost diagnosticat cu pneumonie interstițială idiopatică. Face tratament cu ciclofosfamidă, care nu i-a îmbunătățit starea de sănătate. Aș dori să aflu dacă există un tratament naturist. Cu mii de mulțumiri,
IOANA – București
„Tatăl meu are trombocitopenie cu fragilitate vasculară”
Tatăl meu suferă de o boală mai rară, care se numește trombocitopenie cu fragilitate vasculară, care duce la spargerea vaselor mai mici de sânge. În prezent a suferit un astfel de accident, iar medicul nu cunoaște prea multe despre această boală și nu poate să-i prescrie un tratament. Vă rog din suflet să ne îndrumați către un medic specialist din țară care a mai întâlnit această boală sau să ne recomandați un tratament. Vă mulțumesc pentru înțelegere.
LILIANA – Buzău
„Sufăr de strictură la uretră și infecție cu Klebsiella”
Dragi cititori, am mare nevoie de o soluție salvatoare. Sufăr de o strictură de uretră și o infecție a vezicii urinare cu Klebsiella. Din cauza stricturii uretrale port și o sondă vezicală (de 8 luni). Am încercat nenumărate tratamente, dar fără niciun rezultat. Mi s-a spus că până nu rezolv problema stricturii și implicit eliminarea sondei, este greu de eliminat infecția cu Klebsiella. Vă rog din tot sufletul să îmi oferiți o soluție, un remediu salvator, pentru că sunt în mare suferință! Vă mulțumesc anticipat!
V.S.B. – Hunedoara
„Fetița mea are afte bucale foarte dureroase”
Am o fetiță de 9 ani care face foarte des afte bucale (o dată la 1-2 luni). Fiind foarte dureroase, nici nu poate mânca. Dacă cineva cunoaște o rețetă (leac) contra acestor afte, i-aș fi foarte recunoscătoare dacă m-ar putea ajuta. Vă mulțumesc mult.
DORINA – Brașov