Așa m-am vindecat…

Cum am scăpat de urmările pandemiei

Sunt un om care, ca toți ceilalți, am trecut și continui să trec prin urmările pandemiei. Chiar de la declanșarea ei, fiind suferindă de multe din bolile pe care Covidul le „simpatizează”, am fost marcată de anumite stări cu încărcătură negativă, pe care nu le puteam controla: stres, teamă, nesiguranță, ne­liniște, izolare.

Se spune că stările sufletești sunt generatoare de boli, dar și de vindecări. Așa este! Fiind o fire op­ti­­mistă, entuziastă, mi-am amplificat unele acti­vități pe lângă treburile casei, cititul, socializarea… tele­fonică, dar nu au fost de-ajuns. Un îndemn lăun­tric mi-a dirijat gândurile spre pictură. M-am docu­men­tat, am citit despre zodiace florale, despre ico­no­grafie, despre marii pictori ai lumii etc., așa că m-am apucat să reproduc tablouri, icoane și să pic­tez mai ales flori și sfinți. Nu vă imaginați ce sen­timente a putut genera această hotărâre. Picturile cu Maica Domnului, cu Iisus Mântuitorul și cele cu flori au ema­nat o energie a sufletului, mate­ria­lizată prin emo­ții, mulțumire de sine, iubire, bună­voință, schimbând starea în care mă aflam.

Efectele medicale? Tensiunea arterială nu a mai oscilat, tiroida și-a menținut funcțiile în parametri normali, colesterolul și trigliceridele s-au încadrat în valorile admise, iar artroza degetelor mele a de­venit „cumsecade”. Am lucrat zeci de picturi. Am reprodus icoane, am pictat portrete, flori etc. În toa­­te am pus multă dragoste. Majoritatea le-am dă­ruit, mai ales picturile cu Maica Domnului și Iisus Hristos, alături de câte un tablou cu floarea zi­lei de naștere. Sunt magnifice momentele când persoanele primeau acest mic dar, încărcat cu o ener­gie pozitivă deosebită. Din priviri, deveneam fără să vrem fericiți, simțeam o „mângâiere de duh ceresc”, o binecu­vân­tare, și pentru mine, care dăruiam, dar și pentru cel care primea.

În această perioadă am mai dobândit o obiș­nu­in­ță: ceea ce făceam doar din când în când, rugă­ciu­nea, acum o fac zilnic: mulțumesc Maicii Dom­nului și lui Iisus Mântuitorul pentru darurile ofe­rite: sănă­tate, iubire, bucurie, echilibru.

Mi-aș permite să susțin că ne putem vindeca sau ameliora unele afecțiuni dure, pe care le-am dobândit de-a lungul vieții, trăind ponderat și mo­dest, fără ex­ce­se. Beneficiind cât de mult de toate minunile na­tu­rii, hrănindu-ne sufletul cu credință, cultură, bu­nătate, îngăduință și respect, oblăduirea divină nu va întârzia.

ANIȘOARA G. – București

Leac pentru diabetici

Deoarece și eu m-am folosit de multe ori de sfaturile din această revistă și am avut ajutor, vreau să vă împărtășesc un sfat pentru rană diabetică. Verificat pe doi vecini ai mei, dintre care unul era programat chiar să i se taie piciorul. Acestui vecin „îi răsuflase” diabetul și avea o gaură în talpă. Iată cum s-a vindecat: • A folosit pentru spălat rana, ca să o dezinfecteze, foarte mult Rivanol. Apoi a aplicat comprese cu ioni de argint (dar nu din cele uleioase, că sunt mai dureroase). Aces­te comprese se umflă un pic și trag puroiul. • Se face acest tra­ta­ment mai multe zile până se observă că pielea începe să se strângă spre vin­de­care. • Următoarele zile, până la vin­decare, se spală iarăși cu Rivanol, acoperindu-se cu un pansament steril. Când simțiți că rana se strânge și se usucă, udați mereu cu Rivanol.

Vă doresc multă sănătate, răbdare și fiți siguri de vindecare.

SILVIA S. – Brăila

Depresia poate fi învinsă

M-am lovit de depresie, la scurt timp – nici un an – de când m-am căsătorit. Am avut nevralgii pu­ter­nice, am ajuns și la Urgențe, stări de tristețe exa­gerată, isterie, în alte momente. Nu am fost la me­dicul psiholog, dar am vorbit cu cineva din domeniu, care m-a consiliat. Am citit și eu despre acest fenomen. E considerată depresie o stare de apatie, tristețe gene­ra­lizată, ce durează mai mult de două săptămâni. Am trecut prin acele stări imediat după nuntă, pare paradoxal. Felul în care a apărut depresia în viața mea a fost dintr-un cumul de factori. Nunta s-a pe­tre­cut ra­pid, și nu știu dacă eram pre­gă­tită emo­țional, ghi­dân­du-ne mai mult pe atracție. În plus, so­țul meu nu își do­rește copii, el spu­nân­du-mi acest lucru după căsă­torie (el are unul dintr-o căsă­torie an­terioară). La înce­put, am fost foarte afectată. Pe parcurs, încă învăț să mă deta­șez de acest fapt, să realizez că fie­care persoană are modul ei de a fi, chiar egoist, de cele mai multe ori.

Starea mea s-a accentuat și din cauza pastilelor de slăbit (nu le recomand ni­mănui!), cele luate de mine fiind toc­mai cele contro­ver­sate, care tăiau foamea, având amfe­ta­mine. Mi-au creat palpitații, o agi­ta­ție in­terioară, care au ac­cen­tu­at starea mea de ne­mulțumire.

Primul pas a fost să re­nunț la pastilele de slăbit, pe care nu le-am mai luat, chiar dacă am kilograme în plus. Am mai luat suplimente de Omega 3, tur­­me­ric, pentru re­ducerea in­fla­­ma­țiilor în corp și sti­mu­la­rea imunității, însă evit pasti­lele de sinteză. O prietenă de-a mea a sufe­rit, de ase­me­nea, de depre­sie, mai grav însă, a luat tra­ta­ment pe o du­rată foar­te amplă, tot sperând că dozele se vor micșora, însă acest lucru nu s-a produs. Acum are și ata­curi de panică. Consider că în diag­nosticul corect și în reco­mandări de tratament trebu­ie cercetată opinia mai multor specialiști.

Episodul de depresie din viața mea m-a făcut să mă întreb mai mult despre propria persoană, să îmi aflu dorințele, chiar cele pe care nu vreau să le mărturisesc celorlalți. Apoi, am redescoperit relația cu Dumnezeu, care e cea mai importantă relație, m-am spovedit și împărtășit. Merg destul de des la biserică, la Sfânta Liturghie, la Maslu, dar și în afara slujbelor, ceea ce simt că îmi face bine.

M-a ajutat mult și relația cu mama mea, care e o fire puternică și m-a încurajat, chiar dacă nu i-am spus nici ei totul. Cred că lupta cuiva cu sinele este personală, te pot ajuta și ceilalți, dar e în zadar dacă nu o faci tu. Ce am găsit ca ajutor, pe lângă cel divin, ar fi: muzica, dansul, grădinăritul, grija pen­tru flori, pentru artă și frumos, pictura pe ceramică. Când iese ceva frumos din mâinile tale, prinzi încredere și nu stagnezi în stările de tristețe. Dostoievski spunea că Frumusețea va mântui lu­mea. E vorba de frumusețea spirituală, de la care provine și cea fizică.

Uneori, când îmi plac anumite piese muzicale, dansez și în casă, nu neapărat numai în club sau pub. Mișcarea ajută, mai ales plimbările în natură, singur sau cu prietenii, e cunoscută metoda de îm­bră­țișare a copacilor, ca un schimb energetic cu na­tura, cu pământul, schimb de care avem atâta nevoie.

Am descoperit pe parcurs și cursuri de dez­vol­tare personală, care te pot ajuta să îți câștigi în­cre­derea în tine, de pildă, prin tehnica vizualizării unui moment în care ai avut succes și să păstrezi cât mai mult acea stare. E un exercițiu ce ar tre­bui să du­reze minimum două săp­tămâni, pentru a se ajun­ge la o anumită stare dorită. De ase­me­nea, gândurile se pot scrie pe hârtie, inclusiv fră­mân­­tă­rile, și se poa­te observa astfel mai ușor o soluție. Această re­zol­vare pe hârtie va elibera mintea și te va lăsa să te odihnești. Pro­blemele psi­hice provin și de la o lip­să a somnului, care îți am­plifică starea de agitație in­te­rioară și te oprește să dormi mai de­parte. E un cerc vicios, de care e bine să te ferești.

Cred că e foarte im­por­tant să faci o activitate care îți face plăcere și la serviciu, dar și în timpul liber. Să extragi ceva frumos din ce ți se întâmplă, chiar dacă nu poți chiar inte­gral. Ajută mult zâm­betul, in­clu­siv ges­tul de a deschide bu­zele, poa­te mo­difica starea psi­hică, și in­vers, când le simți încor­date, devii mai rigid, ne­mul­țumit, frustrat. Am învățat să zâm­besc și cu ochii, un zâm­bet autentic, și să caut atingerea plăcută a soarelui. E demon­strat că expunerea timp de mă­car 15 minute la soare îți asi­gură doza de vitamina D pe două zile și, implicit, o stare psi­hică mai bună.

Aceste metode ar trebui să funcționeze, împre­ună sau se­pa­rat, însă cel mai im­portant e să te așezi față în față cu tine însuți, ca într-o oglindă a sin­ce­­ri­tății și să oprești războiul cu propria persoană. Sen­ti­men­tul de acceptare a sinelui stă la baza unei relații sănătoase cu tine, dar e important să vrei să fii mai bun. Fără să devină ob­sesie, ci să urmeze un curs firesc, natural, care să ofere stabilitate și o sta­re de bine. Să nu aștepți de la celălalt ceva ce îți poți oferi tu. Celălalt să vină ca o completare la ceva ce ai deja. Și, nu uita niciodată, sufletul tău este cel mai important!

RAMONA C.