• Să profităm de zilele însorite de vară, dar să ne și protejăm de radiațiile solare puternice și în exces, care ne pot aduce o serie de neplăceri, de la insolație, arsuri sau alergie solară, la deshidratare, transpirație excesivă, picioare umflate, creșteri ale tensiunii arteriale și multe altele. Iată cum vă puteți proteja apelând și la gemoterapie •
Eritem solar, alergie solară, insolație

Protecția solară presupune, în primul rând, abordarea unor măsuri adaptate tipului de piele, în strânsă legătură cu sensibilitatea acesteia. În special persoanele cu pielea foarte albă este important să evite expunerea prelungită la soare și să folosească creme cosmetice cu factor de protecție. O recomandare valabilă pentru toată lumea este evitarea expunerii prelungite la radiațiile solare, în special între orele 11-16.
Cu ajutorul gemoterapiei putem contracara o mare parte din efectele nocive ale expunerii la soare, prin adminstrarea internă de extracte gemoterapice, care vor completa protecția externă, cu creme și loțiuni, prin efecte sinergice, de reducere a inflamației și iritației.
În timp ce arsura solară apare după o expunere prelungită la soare, în special la ore nepotrivite, alergia solară este o reacție anormală a sistemului imunitar, la radiațiile solare. Dar, fie că este vorba de alergie solară sau eritem solar (arsură), pentru protecție se pot folosi extractele gemoterapice din Muguri de Coacăz negru și din Muguri de Smochin.
Extractul din Muguri de Coacăz negru are acțiune antiinflamatoare și antialergică, iar Extractul din muguri de Smochin protejează pielea de iritații. Administrând cele două extracte gemoterapice preventiv și pe perioada expunerii intensive la soare, manifestările alergiei solare sau ale eritemului solar pot fi reduse mult în intensitate.
În cazul persoanelor cu piele sensibilă, cu o săptămână înainte de plecarea la mare, se poate începe cura gemoterapică cu Extract din muguri de Coacăz negru, dimineața, și Extract din muguri de Smochin, seara.

Pe perioada sejurului la mare, cura gemoterapică se va continua cu Extract din muguri de Coacăz negru și Extract din muguri de Smochin, dimineața, și Extract din muguri de Smochin împreună cu Extract din muguri de Tei argintiu, seara. Administrarea lor poate proteja inclusiv de eventuale deranjamente gastrice, prin acțiunea reglatoare a smochinului la acest nivel.
Dacă sunteți alergici la polen și plecați în excursie în perioada de înflorire a ambroziei – care începe din luna Iulie și durează până în toamnă – tot Extractul din muguri de Coacăz negru vă poate ajuta, putând să îl administrați preventiv, pe perioada vacanței, dimineața și după amiaza.
Extractul din muguri de Coacăz negru va putea reduce și efectele insolației, asociat cu Extract din muguri de Arin negru și Extract din mlădițe de Măceș – câte 2 ml din fiecare, diluați în 1 litru de apă și băuți în înghițituri mici, pe parcursul a 2-3 ore. Extractul din muguri de Smochin poate fi de asemenea adăugat, dacă insolația este însoțită de senzația de greață. Dacă aveți însă tensiunea arterială crescută, folosiți combinația fără Coacăzul negru.
Înțepături de insecte
Căldura verii vine și cu multe insecte, iar pentru protecția de înțepături de insecte și reducerea inflamației, iarăși ne ajută Extractul din muguri de Coacăz negru, care se va administra de două ori pe zi, iar local se pot folosi creme sau spray-uri cu substanțe repelente.
Protecție oculară
Ochelarii de soare de calitate – cu protecție UV – sunt recomandați mai ales celor cu sensibilitate la nivel ocular, dar este bine să îi purtăm și preventiv, pentru a nu dobândi o astfel de sensibilitate. Urmând cura cu Extract din muguri de Coacăz negru veți avea și o protecție oculară. La nevoie (ochi înroșiți după o baie la piscină) puteți adăuga și Extractul din mlădițe de Caprifoi, care va susține recuperarea.
Transpirație excesivă
Pentru unii dintre noi este o mare problemă transpirația, care se intensifică pe perioada verii, mai ales în zilele toride. Pentru reglarea secreției glandelor sudoripare, vă propun să încercați cura gemoterapică cu Extract din muguri de Ulm, Extract din muguri de Nuc și Extract din muguri de Platan. Rezultatele nu vor fi instantanee, dar în timp, veți observa o reducere a transpirației acide, urât mirositoare.
Picioare umflate
Greutatea resimțită în picioare, în zilele toride de vară, vine cu apariția sau accentuarea edemelor sau varicelor. Extractul din muguri de Castan comestibil ne poate ajuta, prin efectul decongestionant la nivel limfatic și venos. Se poate asocia cu Extractul din mlădițe de Lemn câinesc, în cazul edemelor foarte pronunțate, sau cu Extractul din muguri de Castan sălbatic, pentru îmbunătățirea circulației venoase și capilare, în cazul existenței varicelor sau a fragilității capilarelor.
Febră musculară, oboseală, moleșeală

Expunerea în exces la soare poate să scadă rezistența organismului, iar efortul fizic din zilele toride va duce la febră musculară, oboseală sau moleșeală.
Extractul din radicele de Porumb, prin acțiunea cicatrizantă asupra leziunilor din fibrele musculare inflamate, este recomandat în durerile musculare generate de un efort susținut. Local, se poate aplica o cremă sau unguent cu Arnică.
Pentru a reduce starea de oboseală, ce se poate instala după drumeții, apelați la un adaptogen, Extractul din mlădițe și radicele de Ovăz, cu acțiune remineralizantă și de echilibrare neuro-psihică, care o să vă ajute și pentru o odihnă de noapte eficientă. Aveți în vedere și Extractul din mlădițe de Rozmarin, pentru a preveni moleșeala dată de expunerea îndelungată la soare sau de temperaturile crescute, care solicită mult ficatul.
Deshidratare și deshidratarea pielii
Ca organismul să nu sufere din cauza deshidratării, vom ține cont de un aport de apă suplimentar față de zilele obișnuite, când nu există disconfort termic.
Nu este de neglijat nici accelerarea procesului de îmbătrânire a pielii, ca rezultat al expunerii la soare, la orele de vârf. Rețineți că Extractul din radicele de Porumb are și acțiune dermoprotectoare, în situațiile cu piele deshidratată, fenomen care poate să apară după expunerea la soare.
Hipertensiune arterială, palpitații
Aproape jumătate dintre români suferă de hipertensiune arterială, iar această afecțiune are o prevalență mai mare la vârstnici, care trebuie să evite expunerea la temperaturile ridicate.
Pentru cei care nu sunt sub tratament antihipertensiv, dar prezintă valori de graniță ale hipertensiunii arteriale (hipertensiune borderline), se poate interveni, preventiv sau curativ, în cazul unor pusee de creștere a tensiunii arteriale, cu Extractul din mlădițe de Păducel, care are rol reglator, este util și în caz de palpitații, fiind în plus și calmant, relaxant şi echilibrant asupra sistemului nervos vegetativ.
Infecții urinare și deranjamente intestinale
Infecțiile de căi urinare sunt frecvente și vara, mai ales la frecventarea piscinelor, dar și de alte cauze. Dacă aveți o sensibilitate la acest nivel și faceți des infecții urinare, puteți preveni o eventuală cistită cu Extractul din mlădițe de Merișor cu efect antibacterian și antiinflamator. Acesta are și acțiune modulatoare asupra motilității intestinale (readuce echilibrul în caz de constipație sau diaree) și reechilibrează flora intestinală. Îl puteți asocia cu Extractul din muguri de Smochin, în situațiile cu disconfort gastric și intestinal, și cu Extractul din mlădițe de Afin, în administrări repetate, în cursul zilei.
Radiațiile solare puternice sunt și surse de producere a temuților radicali liberi de oxigen, pe care organismul nostru îi contracarează cu substanțe antioxidante produse în corp, la care este bine să adăugăm și antioxidanți din surse externe, cele mai importante fiind alimentele cu putere antioxidantă, precum fructele și legumele care abundă în sezonul cald. Nu uitați că și extractele gemoterapice vă pot fi de mare ajutor în sezonul cald. Organismul nostru are o mare putere de reechilibrare, iar gemoterapia susține acest proces.
Farm. CARMEN PONORAN