Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Domnul doctor din pădure

– Tratamente „verzi”, pentru boli psihice –

• S-a dovedit că terapia pădurii poate fi fo­­losită chiar și pentru tratarea unor afec­țiuni precum depresia și tulburările de an­xietate. Plimbările prin natură ne limpezesc mintea și ne ajută să regăsim direcția pier­dută •

„E musai să ies rapid afară, la aer curat, în natură!” E un gând care ne trece adesea prin cap, când suntem prinși între pereții biroului, când stăm acasă și avem senzația că ne cade tavanul în cap ori când vrem, pur și simplu, să ne limpezim min­tea și avem nevoie să câștigăm un pic de distanță față de grijile zilnice. Ieșirile în aer liber, o plimbare pe câmp, în pădure, într-o po­iană ori pe malul apei ne pot ajuta rapid în astfel de situații să ne simțim eliberați și destinși.

Natura relaxantă

Foto: Shutterstock – 4

De fapt, nu ne putem sătura niciodată cu adevărat de natură: fie că este vorba de ciripitul păsărilor sau de un căprior care sare brusc din pădure în fața noastră, de sunetul unui pârâu, de foșnetul frunzelor în bătaia vântului, de par­fumul florilor și copacilor înfloriți sau de un cer îns­telat și strălucitor – toate acestea ne de­clan­șează celor mai mulți dintre noi sentimente de fericire. Dacă privim cu atenție în jur și ne deschidem toate simțurile față de mișcările, sunetele, culorile și aromele naturii, aceste ex­periențe exterioare ne înrâuresc și pe plan lă­untric și pot avea un efect purificator și liniștitor. Pentru că noi, oamenii, suntem prin însăși „natura noastră” ființe ale naturii, avem o afi­nitate față de natură și suntem profund influen­țați de experiențele pe care le trăim în mijlocul ei. Simțim în mod instinctiv că suntem o parte a ei și că natura ne dă o senzație de ocrotire. De aceea jinduim atât de mult după rădăcinile noastre și după ceea ce este autentic.

Mai multe studii din ultimele decenii au ară­tat că natura exercită o influență pozitivă asupra psihicului și corpului nostru: 20 de minute în natură se pot dovedi suficiente pentru reducerea semnificativă a nivelului de cortizol, hormonul stresului. Astfel, rit­mul cardiac revine la normal, iar tensiunea arte­ria­lă scade. Și pa­ci­enții spi­ta­lelor par să se recu­pe­reze mai re­pede dacă pot pri­vi natura. Con­tactul cu natura ne poa­te ajuta în mod do­vedit să facem mai bine față stresului. Chiar și ver­­deața din jurul casei ne a­ju­tă să ne simțim mai rela­xați decât dacă am fi în­con­jurați doar de zi­durile goale ale blocu­­rilor.

Un calmant ideal

Când ne aflăm în aer liber, intrăm mai in­tens în contact cu ceea ce este viu în mod na­tural și, implicit, cu noi înșine. Într-o pauză liniștitoare petrecută sub cerul liber, imaginea noastră asupra anumitor pro­bleme câștigă în claritate, deoarece ne dis­tanțăm, ne detașăm într-o anumită măsură de ele. Astfel, o simplă plimbare poate face adevărate minuni, ajutându-ne să ne destindem.

Însă natura ne poate ajuta în mult mai multe privințe. Experiențele trăite în aer liber ne pot scoate din zona de confort, ne pot oferi claritate și inspirație, în vreme ce antrenamentele în na­tură ne pot ajuta în luare deciziilor, ne pot insufla idei sau ne pot pur și simplu calma nervii când suntem agitați. Fie că este vorba de o femeie de afaceri stresată, de o persoană care și-a pierdut direcția profesională sau de familii întregi, mulți speră să găsească noi soluții la problemele lor individuale, cu ajutorul experiențelor în natură. Până și mersul cu picioarele goale îi ajută pe majoritatea oamenilor să se simtă de îndată mai ancorați și mai conectați la natură.

Terapia prin natură

În general, în natură ne este mai ușor să ne eliberăm de gândurile anxioase compulsive și să adoptăm noi modele de gândire și de compor­tament. În plus, mulți oameni care au crescut și trăiesc la oraș simt că și-au pierdut conexiunea profundă cu natura. Copiii și tinerii sunt absorbiți de telefoanele lor mobile, în loc să se zbenguie ca odinioară pe câmpii și în poieni sau să se joace pe lângă pâraie. Acest deficit al conexiunii cu na­tura și faptul că trăim într-o lume tot mai digita­lizată și mai tehnologizată contribuie foarte mult la creșterea incidenței afecțiunilor psihice, pre­cum depresia și tulburările de anxietate. Iar toc­mai această situație nesănătoasă pătrunde din ce în ce mai mult în conștiința oamenilor. Din acest motiv, ei tânjesc să revină la percepția sen­zorială a mediului natural. Să se întoarcă în mij­locul naturii, unde se pot mișca liber și despo­vărați de griji. Mai ales persoanele care suferă de o afecțiune psihologică și se simt apropiate de natură pot avea mult de câștigat dacă apelează la un tratament care integrează o experiență psi­hote­rapeutică a naturii, care să vină în com­ple­tarea tratamentului psihoterapeutic convențional sau să slujească drept alternativă. Beneficiul ar putea fi enorm.

Cum ne putem dezvolta cu ajutorul naturii

Iată un caz: o femeie a fost obligată să re­nunțe la slujba ei, care îi oferea siguranță, dar care nu-i aducea nicio plăcere. Făcând acest pas, a ajuns să fie cuprinsă de o frică existențială majoră și, din acest motiv, abia dacă mai reușea să doarmă. În timpul unei „experiențe libere în natură”, în decursul căreia femeia trebuia să hălăduiască singură prin pădure, ea a ajuns pe neașteptate pe buza unei prăpăstii abrupte. S-a speriat și a avut senzația că este pe cale să fie tra­să în adâncuri. Această frică i se părea fa­miliară – în fond, șomajul amenința, la rândul lui, să o târască în „abisul” bătrâneții în sărăcie. Pacienta a simțit o apăsare în piept și, brusc, o ușurare. Prăpastia din viața ei senină, ca aceea care i se deschidea în față. Dar dincolo de ea se afla imensitatea vie a pădurii. Mai târziu, a măr­tu­risit că s-a așezat pe margine, la o distanţă si­gură de prăpastie, şi acolo, „la granița dintre via­ţă şi moarte”, s-a împăcat cu gândul condiției ei de muritor. În acel moment, a simțit că le poate rezista adâncurilor și că nu poate fi trasă în jos. În inima pacientei a înmugurit un nou sentiment de siguranță. „Pot să ies din situația mea actuală, există o cale de ieșire și am încre­dere că o voi găsi”. Această experiență a încu­rajat-o să creadă că viața îi va oferi o soluție.

Astfel de experiențe ne arată cât de mare este potențialul terapiei prin natură, în a ne ajuta să de­pășim crizele vieții. Integrând conștient pro­priul ei proces existențial în contextul mai larg al vieții în natură, pacienta a fost capabilă să se rea­linieze în interior și să obțină un fel de sta­bilitate existențială.

Terapia prin natură nu rezolvă imediat pro­blemele concrete, dar pacienții devin capabili să-și mobilizeze mult mai conștient resursele care le permit să facă față diverselor situații și să-și amplifice astfel reziliența. În plus, eventua­lele simptome fizice, declanșate în organism ca un soi de alarmă, se diminuează sau, în cazurile cele mai fericite, dispar cu totul.

Exerciții pentru vindecarea în natură

* Mersul conștient

Există o mare varietate de exerciții pentru vinde­carea cu ajutorul naturii. Pe de-o parte, ele sunt deo­sebit de creative, dar pot să aibă și efecte pu­ter­nice asupra sănătății. Un prim exercițiu util este „mersul conștient”: pășiți în tăcere prin natură și concentrați-vă atenția pentru a conștientiza mediul ambiant, vre­mea, precum și senzațiile corporale, gândurile și sentimentele din acel moment.

* O noapte în aer liber

Oamenii care traversează o pe­rioa­dă de criză, cum ar fi cele pro­vocate de loviturile sorții, se pot sluji de ritualurile oferite de ca­drul natural pentru a-și lua cu dem­nitate rămas bun de la trecut și pen­tru a se deschide în mod conștient către nou. Unii dau foc unor lucruri, alți oameni petrec o noapte în aer liber. Într-o ase­menea noapte, ne putem îm­păca cu trecutul, pu­tem în­cepe a doua zi sim­țin­du-ne „re­născuți” și ne pu­tem în­toarce apoi la vie­țile noas­tre.

* Lucru cu materiale naturale

O altă abordare a terapiei prin natură este mun­ca cu ma­­teriale natu­rale: olăritul, bro­­datul, tâmplăria ușoa­ră, aran­ja­men­tele cu plan­­te și flori, grădi­nă­ritul. Expri­ma­rea creativității prin in­ter­me­diul naturii ajută la dezvol­tarea forțelor și resur­selor proprii.

Exemple practice

1. Cât și cum să ne petrecem timpul în natură

De efectele pozitive asupra sănătății putem beneficia dacă ne petrecem, săptă­mânal, în natură cel puțin două ore, repar­tizate pe par­cursul mai multor zile. Fiecare ie­șire în natură ar trebui să dureze mini­mum 20 de minute. Este de ase­me­nea im­portant să a­vem un con­tact con­ști­ent cu natura: ca de pil­­dă a­tunci când gră­dină­rim, când obser­văm păsă­rile sau când admi­răm pur și simplu un peisaj. Natura poa­te avea efecte bune, dacă ne pe­trecem timpul în mijlo­cul ei, din propria noas­tră vo­ință și con­vingere. În schimb, poate fi de-a dreptul con­traproductiv să forțăm persoanele care suferă de depresie și stări de anxietate să se aven­tureze singure în natură.

2. Cum reduce natura stresul

„Teoria restabilirii atenției”, una dintre cele mai cunoscute teorii psihologice despre efectele de reducere a stresului pe care le are natura, a fost descrisă în anii 1980, în cartea „The ex­pe­rience of nature, a psychological perspec­tive”, scrisă de Rachel și Stephen Kap­lan. Ea susține că avem o capacitate limitată de a fi atenți, dar că o putem restabili petrecân­du-ne timpul în natură.   

Din această perspectivă, sunt cruciali patru factori:

* Fascinația: fenomenele naturale ne fas­cinează și ne atrag atenția asupra lor, fără ca noi să depunem vreun efort în acest sens.   

* Îndepărtarea: în natură putem lua dis­tanță de viața de zi cu zi.

* Extinderea orizonturilor: vastitatea care ne întâmpină când ieșim în natură și senti­mentul de conexiune cu ea ne ajută să ne extin­dem mai ușor și orizontul mental.

* Compatibilitatea: în natură, fiecare poate face ce-și dorește și ceea ce corespunde nevoilor sale.

3. Exemplu: „Linia vieții”

Într-un loc în aer liber, în care vă simți confortabil și în siguranță, puteți crea o „linie a vieții” folosind ma­te­riale natu­rale. Cu aju­torul pietrelor mari și mici, al cren­guțelor, conurilor, frun­ze­lor, muș­chiului, nucilor și fruc­telor de pă­dure, puteți reprezenta grafic etapele vie­ții dvs. și atitudinea predo­mi­nantă față de viață pe care o aveți în prezent. Unele linii sunt drepte, altele sunt curbe sau pline de dâmburi, străbat tune­luri, sunt netede sau aspre. Propria dvs. biografie este astfel ex­pusă într-un mod im­pre­sionant de vizibil și poate fi per­cepută cu toate simțurile. În cele din urmă, apare o înțe­le­gere mai profundă a pa­șilor pe care îi faceți în dezvoltarea per­sonalității dvs.

4. Exemplu: „Noaptea albă”

Într-un loc din natură ales de ei, practicanții vindecării în natură pot trăi trecerea de la zi la noapte și revenirea la o nouă zi. Când treceți printr-unul dintre momen­te­le de tranziție ale vieții, a­ceastă metodă vă poa­te încuraja să re­nunțați la ceea ce e vechi și să îmbră­țișați noul. Expe­riența unei astfel de nopți le oferă multor oa­meni certitu­di­nea profundă că fac parte dintr-un context natural mai larg, că „soa­rele va răsări” din nou în viața lor și că se pot încrede în procesul natural al vieții.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.