– Din experiența cititorilor noștri –
„Cele 3 condiții ale vindecării: ÎNCREDERE, VOINȚĂ, PERSEVERENȚĂ”
În cadrul acestei reviste ospitaliere și generoase se pot întâlni la un loc suferinzi și dăruitori de leacuri și speranțe, cu toții formând o mare familie, aceea a cititorilor ei. Numărul mare al celor suferinzi care au nevoie de ajutor m-a hotărât să împărtășesc și eu din învățămintele trase în urma încercărilor trăite de mine sau văzute și aflate direct de la cei din jur.
Am fost ingineră chimistă. Am 76 de ani. În urmă cu șapte ani, s-a declanșat un cancer de colon, care a fost operat cu toată rigoarea. N-am făcut nici citostatice, nici raze sau alte tratamente. După doi ani, a reapărut la ficat. De atunci, am devenit propriul meu cobai de experiență și am testat în diferite etape o serie de tratamente naturiste. Voi menționa aici principalele tratamente cu aplicare generală care mi se par cele mai eficiente și fără riscuri. Nu trebuie decât încredere în procedeu, voința de a ne trata și perseverența de a-l urma. Astăzi sunt un om sănătos.
1. Maria Treben: tratamentele pentru diverse forme de cancer ale inimoasei terapeute austriece, date în cartea ei „Sănătate din farmacia Domnului”, sunt extrem de valoroase. Multe din aceste rețete le-am folosit atât eu, cât și cei din preajma mea, cu rezultate deosebite. Aș recomanda ca această carte, după Biblie, să nu lipsească din nici o casă, pentru a fi de folos la nevoie.
2. Tratamentul cancerului cu sucuri și ceaiuri după Rudolf Breuss. Eu l-am folosit (după prima revenire a cancerului, la ficat) și a fost salvator. L-am făcut în două etape de câte trei săptămâni fiecare, la un interval de șase luni una de alta. (Atașez rețeta pentru o cură totală.)
3. Urinoterapia. În ultima etapă de luptă contra cancerului am folosit, cu reușita așteptată, tratamentul cu urină proprie (pe care am hotărât să-l mențin încă mult timp, dat fiind că are efecte deosebite pe multiple planuri). Este un tratament simplu, ușor de executat și fără riscuri. În plus… este gratis și la îndemâna oricui și oricând. Pentru a vă lămuri asupra binefacerilor acestui tratament, vă recomand cartea apărută pe piață: „Urina, medicament pentru viață”, autor Daniel Menrath (Editura „Esotera”, ’96). Acest „leac” este foarte bine cunoscut și întrebuințat în Orient, mai ales în India, de 5000 de ani. (Ei îl numesc „elixir divin”). Dar și la noi, în multe sate, încă se mai cunoaște și se întrebuințează cu succes tratamentul cu urină, aproape în toate bolile, atât la copii, cât și la adulți și vârstnici, și este considerat „leac universal” – uneori, singurul în stare să ne mai salveze. Conține substanțe prețioase – vitamine, hormoni, anticorpi, săruri minerale etc. –, încât lucrează ca un autovaccin.
Alte tratamente anticancer
În continuare, vreau să comunic câteva „leacuri” pentru unele din cazurile publicate în ultima vreme la pagina „Cititorii întreabă”:
Cazul I: Cancer și tumoră la gât (laringo-faringiană, tiroidiană)
1. Se face un macerat din: 300 g usturoi pisat, 500 g rădăcină de tătăneasă proaspătă (rasă), 200 g drăgaică (sânziene) – tăiată mărunt, 50 g propolis solid (mărunțit – se găsește la apicultori), 1 l vodcă (alcool diluat) de 40°. Se lasă la macerat 10 zile. Se strecoară și se bea din el câte o linguriță mică (de copii), de trei ori pe zi. Se va bea încet, lent, pentru a spăla cât mai bine gâtul. 2. Zilnic se va face des gargară profundă (pentru ca ceaiul să spele cât mai bine gâtul) cu 1-2 litri pe zi (infuzie) de sânziene, alternativ cu ceaiuri de nalbă, gălbenele (dar în principal sânziene). 3. Se culeg frunze proaspete de pătlagină (se găsesc în orice grădină, precum și pe marginea drumurilor); acestea se freacă cu puțină sare, făcându-se un terci care se aplică la gât (pus pe o fașă de pânză), după ce zona gâtului a fost unsă cu ulei de măghiran sau unguent de gălbenele. 4. Renunțați la mâncăruri grele, carne, grăsimi, prăjeli, murături, condimente, alcool, fumat (mai ales). Consumați alimente „vii”, adică crude – zarzavaturi, verdețuri, lactate etc. – și beți foarte mult ceai (din cele prescrise). Combateți cu orice preț constipația: 2 linguri tărâțe de grâu, macerate de seara, 10-12 ore, se vor mânca dimineața înainte de altceva (în afară de urină). Se pot adăuga la tărâțe lapte, iaurt, miere sau mere rase etc.
Încercați! Rugați-vă ca leacul să vă fie de folos și mulțumiți lui Dumnezeu.
Cazul II: Uter fibromatos
Acum voi spune despre ce a făcut bine și cum s-a vindecat o rudă apropiată care avea uter fibromatos și mai multe chisturi ovariene, din care unul cât o portocală mare (diametrul 12 cm). Medicii au sfătuit-o să opereze tot. Dânsa însă a vrut să rămână întreagă , căci voia să aibă copii. A pus comprese calde cu coada-calului (așa cum sfătuiește Maria Treben) pe abdomen, băi calde de șezut cu coada-calului; a băut ceaiurile indicate în cartea ei, „Sănătate din farmacia Domnului”, precum și spălături. A mai făcut 1/2 din rețeta lui Rudolf Breuss (pe care am atașat-o aici), concomitent cu comprese de plante. La ecograf nu a mai apărut nimic. Totul este normal.
Pentru bolnavii care se tem de moarte
Nimeni, în afară de Dumnezeu, nu știe cât are de trăit. Avem datoria să sperăm, să credem rugându-ne și să luptăm pentru a ne menține viața, mai ales când poate că suntem și noi de vină cu ceva pentru că am ajuns astfel. Conjurați de toate puterile, Cerul și Pământul să vă ajute. Chiar și la 76 de ani, eu cred că merită să trăiești și dacă simți dragostea adevărată în suflet, s-ar putea să fii chiar și fericit! Cine știe? S-au mai văzut „minuni”. În concluzie, pot spune la modul general:
1. „Să nu vă fie frică de cancer” și nici de alte boli, căci fiecare boală poate avea leacul ei, iar medicii spun că există „bolnavi”, nu „boli”.
2. Dacă l-am provocat în vreun fel și credem că l-am „lichidat”, de obicei ne înșelăm. Adesea, după un tratament – fie el și naturist –, dacă nu l-am continuat încă timp îndelungat, chiar dacă pare a fi dispărut, el se poate ascunde, iar după un timp reapare, uneori cu totul în alt loc, constituind o metastază. Deci să fim vigilenți, cu atenția permanent trează.
3. Să ne curățim cât mai bine de toxine, prin ceaiuri depurative și regim alimentar naturist (zarzavaturi, crudități), chiar posturi alimentare, dacă situația este mai gravă și boala avansată.
4. Să ne ferim de constipație; un medic francez considera constipația cauza tuturor bolilor.
5. Să ne observăm cu atenție pe noi înșine, să ne ascultăm corpul, să ne cunoaștem carențele, deficiențele, greșelile, ca să devenim propriii noștri medici și vindecători.
6. Mai presus de toate, să ne rugăm lui Dumnezeu și, așa cum ne învață Isus Cristos, să-I mulțumim chiar înainte de-a primi ce avem, căci cererea făcută în mod sincer și cu credință aduce îndeplinirea ei. „Crezi?”, întreabă Isus pe bolnav, iar vindecându-l, îi spune: „Credința ta te-a mântuit”. Și eu aș putea îndrăzni să cred că tot credința sau – mai corect – întoarcerea la credință m-a vindecat. Închei, dorind vindecare grabnică tuturor celor suferinzi. La toată lumea: Doamne ajută!
Tratament cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Rețeta cuprinde: ceai de salvie, ceai de salvie + sunătoare + roiniță + mentă, ceai pentru rinichi, sucuri de legume.
1. Ceaiul de salvie – într-o cană de apă care fierbe se pune plantă cât se ia cu 3 degete și se fierbe exact 3 minute, apoi se dă deoparte. Se filtrează după alte 3-5 minute. Se bea în timpul zilei (în pauzele dintre celelalte ceaiuri și sucuri, sau când pacientului îi este foame sau sete), fără interdicție. Se bea rece, fără zahăr.
2. Ceai de salvie + sunătoare + roiniță + mentă – se fierbe salvia trei minute, ca mai sus, apoi se pun celelalte plante și se dă deoparte (infuzie). Se bea cald, 1-2 cești pe zi (conform programului de mai jos).
3. Ceaiul pentru rinichi este unul din cele mai importante din cele prescrise de Breuss. Trebuie respectate strict cantitățile de plante de mai jos, amestecul fiind suficient pentru un tratament de trei săptămâni – cât durează o cură pentru rinichi (nu se va lua mai mult de trei săptămâni): 15 g coada-calului, 10 g urzici tinere (uscate), 8 g troscot, 6 g sunătoare – mărunțite și amestecate bine. Se prepară astfel: se pune o cană cu apă (200 ml) la fiert. Când fierbe se dă deoparte și se adaugă o „doză” (cât se ia cu 3 degete) și se lasă acoperit, pentru a infuza, 10 minute. Se strecoară și lichidul se pune într-o cană, iar peste zaț se pun alte două căni cu apă fierbinte și se fierb timp de 10 minute. Se strecoară și se amestecă cu prima ceașcă.
4. Sucul de zarzavat (filtrat de două ori).
Ingrediente: 3/5 părți suc de sfeclă roșie (trebuie aproximativ o sfeclă mijlocie, suculentă), 1/5 părți suc de morcov (aprox. 1 morcov proaspăt, mijlociu), 1/5 părți suc de țelină (aprox. 1 țelină mare), o ridiche neagră (cât un ou), un cartof crud (cât un ou). Din această cantitate rezultă 0,5 l suc. Sucul se face zilnic și se va strecura foarte bine, pentru a nu avea deloc reziduuri, deoarece cancerul se hrănește cu substanțe solide.
Execuția curei:
Dimineața: 1/2 ceașcă ceai pentru rinichi; se va bea rece, puțin câte puțin; după 20-30 de minute: 1-2 cești ceai cald (nr. 2); la intervale de circa 1/4 oră se ia câte o înghițitură de suc (care nu se va înghiți imediat, ci se va ține în gură și se va amesteca bine cu saliva). Până la prânz se vor lua de 10-15 ori.
La prânz: 1/2 ceașcă ceai (nr. 3) pentru rinichi. Se bea până seara, de mai multe ori, câte o înghițitură de suc (ținut și amestecat cu salivă).
Seara: 1/2 ceașcă de ceai pentru rinichi. În timpul zilei se poate completa cu ceai nr. 1.
Atenție: nu se va bea suc de legume fără a se bea și ceaiurile prescrise; se va bea suc de legume cât mai puțin, cel mult 1/2 litru; ceaiurile, de asemenea, se vor bea înghițitură cu înghițitură, amestecate cu salivă.
Zilnic (cel puțin o dată pe zi) se va face o clismă cu apă caldă + mușețel (sau puțin ulei).
Atenție: Nu se va face această cură în paralel sau îndată după operație sau (nici atât!) după raze și citostatice, ci numai după 2-5 luni.
D.G.M. – Iași
(Îmi veți înțelege anonimatul)
[Pagini realizate cu articole de arhivă și texte recente, ai căror expeditori sunt invitați să se adreseze redacției, pentru remunerări. Tel.: 0747.95.33.62]