• Îi plac atingerea mătăsoasă a hainelor, jachetele bine croite, cafeaua băută cu soțul ei și matinalul de la Guerilla. E scenografă de teatru o parte din timp și designer vestimentar în restul. Rochiile ei, purtate cu mândrie de actrițele noastre, fac senzație pe covorul roșu •
– Bună dimineața, Corina! Pe unde umbli?
– Bună dimineața, Dia! Sunt la volan, cu o cafea lângă mine, în drum spre Târgoviște. De trei ori pe săptămână, fac naveta către atelierul mare, care e acolo: un spațiu de 200 mp, pe care îl dețin cu asociata mea, Mirela Colan, unde producem și hainele pentru brandul „Boboc” și costumele de teatru.
– Ai parte de peisaj, de pe locul șoferului?
– Nu prea. Aproape am ajuns. Văd doar tiruri și un câmp deschis. E al treilea an de când fac naveta asta săptămânal, singură, ascultând matinalul de la Guerilla. De la atâta stat în mașină și cărat baloți de materiale, am început să am și probleme cu spatele.
– Corina, ce te-a făcut să te îndrăgostești de haine?
– Mama prietenului meu din liceu era creatoare de modă și, văzându-mă că am o atenție mai deosebită la haine, m-a încurajat să merg pe drumul ăsta. Dar și mama mea a fost o sursă de inspirație, îi plac lucrurile bine făcute, de calitate, se îmbracă cu foarte mult gust. Datorită lor, am început să mă joc, să-mi fac câteva lucruri.
– Îți mai amintești prima rochie?
– Da, a fost chiar rochia mea de banchet, la final de liceu. A venit ca o provocare, lansată de mama acelui fost iubit. La un târg de materiale din Ucraina, unde mă luase cu câteva luni înainte, am văzut pentru prima oară dantelă pictată manual. Nu mi-am permis să cumpăr decât o bucățică, era îngrozitor de scumpă. M-am întors cu ea la Iași, unde locuiam, și am căutat alte materiale mai ieftine. A ieșit o rochie foarte diafană, cu dantelă pe corset și multe straturi de tul.
– Până la urmă, rochia de seară e piatra de încercare a oricărui designer, nu?
– Sincer, aș zice că în România, e mult mai greu să impui o haină pret-à-porter, să o faci să se vândă bine. Psihologic, românii sunt gata să dea banii pentru un eveniment unde vor să arate bine, însă n-au aceeași disponibilitate să-și cumpere o haină de designer pentru ținutele de zi cu zi.
– Colecțiile tale cum sunt gândite?
– Până anul trecut, am lucrat foarte mult pret-à-porter. Abia de anul trecut am început să includem în colecții și rochii de seară de-a gata. Până atunci, rochiile de seară se făceau doar pe comandă.
– Anul ăsta splendorile tale de rochii au fost mai vizibile ca în alți ani, mai ales pe covorul roșu de la Gala Premiilor Gopo…
– Așa e. Pentru Olimpia Melinte am făcut o rochie lungă, dintr-un bumbac satinat cu crinolină pe dedesubt. A fost foarte apreciată. În cazul lui Aylin Cadîr, am pornit de la modelul unei rochii moștenite de la o mătușă a soțului ei, o rochie cu foarte mare valoare sentimentală pentru ea, pe care nu a putut-o purta niciodată, fiindcă nu era măsura ei. Am creat ceva similar folosind o vâscoză de mătase cu niște inserții superbe. Denisa Nicolae a venit direct la showroom și prima rochie pe care a probat-o, o rochie neagră cu paiete, i-a venit perfect. Iar la Gala UNITER, cu care am avut o colaborare foarte strânsă, Alina Vicoveanu a purtat o rochie de mătase bej aurie, un model care se așază superb pe aproape orice corp.
– Cum a început colaborarea asta a ta cu teatrul?
– Pe vremea când îmi pregăteam licența la UNARTE, la secția Design Vestimentar, am făcut practică în atelierul Doinei Levința. Ea este cea care m-a sfătuit să urmez un master în costum de teatru, pentru că cele două se vor îmbina foarte bine în viitor. Și, într-adevăr, se completează extraordinar. În intersecția asta dintre lumea dansului contemporan, cea a scenei și universul hainelor de zi cu zi mă regăsesc eu cel mai bine.
– În dimineața asta, rețelele de socializare erau pline de fotografii de la premiera de aseară a spectacolului „Zborul”, de la Târgu-Jiu, de ale cărui costume te-ai ocupat tu.
– „Zborul” e un spectacol montat de trupa teatrului „Elvira Godeanu” la Târgu-Jiu, un tribut adus marelui nostru sculptor. Mi-a făcut o enormă bucurie să lucrez la el, ce designer nu și-ar dori să i se dea mână liberă să creeze o întreagă colecție pornind de la lucrările lui Brâncuși? Are și momente cântate, și scene de dans. Și, evident, costumul e o parte importantă.
– Ce parte a zilei preferi, Corina? Îți plac diminețile?
– Mai mult serile. Abia aștept momentul în care ajung seara acasă, să mă văd cu Lari și să răsuflu ușurată că a mai trecut o zi și am reușit să fac tot ce mi-am propus. Când ajungem să ne întâlnim, e ca o încununare. Ne încărcăm pentru încă o zi.
– Cum petreceți?
– Uneori, ne plimbăm pur și simplu pe străzi, ca să ne relaxăm, alteori stăm și pălăvrăgim la un pahar de vin. Orice pretext să facem ceva împreună e bine venit.
– Tu și actorul Lari Giorgescu formați un cuplu de multă vreme. Cum v-ați întâlnit, de fapt?
– Ne-am cunoscut prin sora mea, care e actriță. Ei doi sunt din aceeași generație și se știau, fiindcă ea organiza un festival de teatru contemporan la Iași. Într-o zi, a venit și el acolo, m-a văzut, m-a abordat, și de atunci nu m-a mai lăsat. (râde) După ce am terminat facultatea, ne-am și căsătorit.
– Îți cere părerea când vine vorba de vreo ținută?
– Tot timpul. Dar nu pentru că nu s-ar pricepe, din contră, știe foarte bine ce și cum să pună pe el. Ci mai degrabă pentru că pentru noi e ceva natural să ne consultăm în toate, așa ne-am obișnuit.
– Dar româncele cum ți se par, Corina? Se îmbracă bine?
– Româncelor le place să fie speciale, să iasă în evidență. Când am fost anul trecut la New York, mă așteptam să văd pe stradă mult mai multă diversitate. Dar lumea era îmbrăcată foarte corect și curățel, cu haine simple, toate de foarte bună calitate și purtate parcă fără efort. Pentru mine, definiția unei femei bine îmbrăcate e să poarte acea ținută care se întâlnește perfect cu cine e ea în realitate, care vine mănușă pe personalitatea ei. Haina nu trebuie să fie frumoasă, ea trebuie să te facă pe tine mai frumoasă.
– Dulapul tău de haine cum arată?
– E foarte mic și selectiv. Nu cumpăr foarte mult. Iar când cumpăr, cumpăr doar piese care știu că mă ajută să fac combinații. Am câteva bluze albe și negre, foarte puține rochii, mulți pantaloni și foarte multe jachete. Ador tot ce înseamnă over coat, de la jachete, la sacouri sau trenciuri, tot ce se poate pune pe deasupra.
– La final, ia-ne puțin și pe noi în atelierul vostru. Ai materiale preferate, materiale de care te îndrăgostești, pur și simplu?
– Absolut. Am o relație foarte tactilă cu materialul. E ca în dragoste. Îl vezi, cochetezi un pic cu el, îl atingi. Trebuie să-i dai un pic de timp, să-l înțelegi, pentru că îți spune o întreagă poveste. Preferata mea e organza de mătase. Are ceva de-a dreptul regal. Dacă se poate, să fie și de culoarea vinului! Apoi, orice mătase naturală mă cucerește instant, fie că e voal, crep de mătase, satin de mătase sau altceva. Și îmi place la fel de mult și inul. Îmi transmite o stare de vacanță și relaxare, de ceva terestru, bine împământenit.
Romanian