Compania aeriană de stat TAROM a vândut, zilele trecute, sloturile de aterizare/decolare pe care le deținea pe cel mai mare aeroport din Marea Britanie, Heathrow, către Qatar Airways, după cum a anunțat în exclusivitate site-ul românesc de specialitate boardingpass.ro. Practic, de la 27 Octombrie 2024, TAROM nu va mai zbura spre și dinspre Anglia, una dintre țările cu o semnificativă prezență românească. Vestea vine după ce, în ultimii doi ani, compania a renunțat la alte rute-cheie pentru românii care merg să muncească sau să călătorească în străinătate: Viena, München și Barcelona! Sigur, toate aceste legături sunt asigurate, într-o formă sau alta, de companii private, vor spune unii, dar atunci, la ce bun să mai turnăm în continuare bani într-una dintre cele mai clientelare și bugetofage companii de stat? Nu e mai bine să facem precum ungurii, acum mai mulți ani, când au pus cruce companiei lor de stat, MALEV?!
Singura rațiune pentru care TAROM își justifică costisitoarea existență este asigurarea unor rute strategice și a unor condiții privilegiate oferite contribuabililor români, cărora le scoate, lună de lună, banii din buzunar, că zboară, că nu zboară, intern sau extern – că e și asta o discuție. S-a văzut în timpul crizei COVID ce înseamnă să nu ai capacitățile tale de cercetare și de producție medicală și să stai cu mâna întinsă la alții, când oamenii îți mureau prin spitale. Tocmai din acest motiv e rezonabil să ai o companie de stat, ca să nu stai la mâna aventurierilor maghiari de la WizzAir, ori la cea a unor falimentari înnăscuți, ca românii de la BlueAir. La fel, rezonabil ar fi ca dacă ai o companie aeriană de stat, ea să servească măcar destinațiile cele mai importante din Europa. Și dacă nici Londra, Viena, München și Barcelona nu sunt destinații importante atunci care mai sunt? Mai rămâne ca TAROM să anunțe, mâine-poimâine, că renunță și la zborurile spre capitala politică a Europei, Bruxelles (spre Strasbourg oricum nu are!), și să ne trezim că ne merg europarlamentarii cu trenul, cu căruța sau pe jos, ca Badea Cârțan, pe vremuri…
Într-un moment în care etno-centrismul e la mare modă, iar unii lideri politici, care se visează președinți sau premieri, își construiesc programele economice în jurul unor ipotetice naționalizări de companii strategice, TAROM rămâne dovada irefutabilă a dezastrului managementului de stat în România. O companie sugrumată de interese și combinații de familie care n-a fost în stare să speculeze creșterea exponențială a bugetelor de călătorie ale românilor, nici nevoia de a călători spre țară a celor care muncesc afară, și nici dinamica economică tot mai intensă. S-a promis reforma de zeci de ori, după 1989, dar nimeni n-a avut curajul să se atingă de cuibul de interese de la TAROM. N-a fost decât o tactică de tergiversare, profitabilă celor care încasează salarii grase și-apoi cer de la buget să le plătească incompetența. În orice caz, dacă o țin tot așa, și renunță la două rute importante pe an, prin 2030 nici nu va mai fi cazul să reformăm TAROM. Se va închide singur!
