E un loc comun să spui că sportivii sunt cei mai buni ambasadori ai unei țări, dar evenimente precum recent-încheiata Olimpiadă de la Paris confirmă că lucrurile stau chiar așa. În ce ne privește, dincolo de performanțele mai mult decât remarcabile ale sportivilor noștri, care ne-au readus în elita sportului mondial, unde am fost vreme de decenii, o confirmare în plus a venit, la această ediție, din partea legendarei Nadia Comăneci. Invitată de organizatori, într-un context extrem de select și de selectiv, să promoveze evenimentele Olimpiadei, chiar la Paris, Nadia ne-a arătat încă o dată cât e de respectată în lumea bună a sportului. La concursuri, la întâlnirile cu fanii, la evenimente de presă și la recepții cu ștaif, Nadia a apărut peste tot naturală, zâmbitoare, strălucitoare și, mai ales, foarte stăpână pe… „meserie”. N-a fost deloc o prezență decorativă, îndatorată onoarei care i-a fost făcută de Comitetul Internațional Olimpic (CIO), ci o personalitate în toată puterea cuvântului, atașată, în mod vizibil, țării ei de origine. Având în vedere contextul prezenței sale la Paris, Nadia Comăneci putea foarte bine să stea în turnul de fildeș, să facă pe diplomata, departe de orice acțiune asumată, care să ducă la fel și fel de interpretări. Dar sângele apă nu se face. Nadia Comăneci s-a afișat, de câte ori i-a permis programul, cu delegația sau cu sportivii României, i-a susținut ca un adevărat suporter și, nu de puține ori, a lăsat deoparte ținuta oficială ca să îmbrace, cu mândrie, echipamentul „Team România”. Nu doar că a fost un sprijin și un motivator pentru tinerii noștri sportivi, dar a și atras asupra lor parte din simpatia de care se bucură ea, peste tot în lume. În imaginile de presă transmise de la Olimpiadă, Nadia era, adesea, frumoasă și bucuroasă, alături de români.
Că apropierea sa de delegația României n-a fost o mișcare de marketing – că s-ar găsi și unii să gândească astfel în lumea de azi! – s-a văzut imediat după scandalosul concurs de gimnastică de la sol, când Nadia Comăneci n-a privit în altă parte („politically correct”) , așa cum preferă să facă mulți, ci a acuzat fățiș neregulile în notarea sportivelor românce și s-a folosit de toată influența sa pentru a provoca forurile internaționale să acționeze în corectarea erorilor de arbitraj. O intervenție salvatoare! Într-un final, acțiunile Nadiei au schimbat podiumul de gimnastică de la Paris în defavoarea unei americance și în favoarea unei românce. Nadia știa bine în ce se bagă, dovadă valul de ură care s-a revărsat asupra ei, din partea celor nemulțumiți de schimbarea deciziei. Nadia știa bine că acțiunile ei „vor supăra” țara ei de adopție, America, dar a preferat să meargă până la capăt de partea dreptății. Datorită ei, România a mai câștigat o medalie. N-a fost de aur, ca pe vremea când Nadia era, ea însăși, regina gimnasticii. A fost de bronz, un bronz pe care admirabila implicare a Nadiei îl transformă în… aur curat.
