De cum începe primăvara să prindă putere, în piețele din mai toate orașele țării își fac apariția florăresele. Cele mai tinere vând ghiocei, toporași, viorele și alte flori timpurii, culese din umbra crudă a pădurii. Mai apoi, când vine vremea zambilelor, a narciselor și lalelelor, ies cu flori la vânzare și doamnele mai coapte la vârstă, cu mai multă experiență, care au răbdare să pună bulbi în pământul din grădinuța casei încă de cu toamnă.
Vara, însă, e o altă poveste. Florile își pierd poziția de vedete, lăsând prim-planul legumelor și verdețurilor care ocupă tarabele piețelor. Ici-colo, se mai vede câte un mănunchi de margarete și sânziene, date pe câțiva lei. Mai puține la număr ca altădată, când în piețe existau sectoare speciale cu flori, există totuși și florărese de meserie, care trăiesc din comerțul cu flori tot mai puțin rentabil. Eu vorbesc, evident, despre florile de grădină, și nu despre cele de import, aduse din Olanda cu avionul. Ilustratele din perioada interbelică, în care doamnele își așezau bunătățile cumpărate din piață în coșuri cochete, peste care trona, invariabil, câte un buchet de flori naturale, nu prea mai au nimic de-a face cu realitatea din ziua de azi. Din păcate… Precizez că documentarea acestui text am făcut-o la piața din Mediaș, în județul Sibiu.
Busuioc și tarhon
Dacă stai să le urmărești zile la rând, poți observa cu ușurință că au o ritmicitate anume. Sunt primele care vin dimineața, în piață, dar și primele care pleacă, imediat după ora prânzului. Nu au un loc al lor, bine stabilit, pentru vânzarea florilor, deși piața e suficient de mare. Își cam fac singure loc, pe unde-i umbra mai generoasă, ca florile să nu pălească sub razele prea puternice ale soarelui. Ba se și mută, când și când, căutând umbră și răcoare, dacă nu reușesc să-și vândă iute marfa.
Maria Baciu are părul alb de tot și e îmbrăcată cu o bluză albastră, fundalul perfect pentru buchețelele de flori multicolore înșirate la picioarele ei. Un braț zdravăn de tarhon, două plase cu spanac și-un buchet imens de busuioc întregesc „taraba” improvizată pe jos, imediat cum intri în piață. Deși o cheamă Maria, toată lumea îi spune Gyongyi, după numele unei flori, în limba maghiară. „Înseamnă lăcrămioară, așa m-au dezmierdat de când eram copilă”, îmi spune, zâmbind veselă. Are 79 de ani și vine cu marfă în piață încă din 1995, de când s-a pensionat. „Am lucrat în mediu toxic, la Fabrica de sticlă Vitrometan, vreo doi ani, apoi la Fabrica de Sticlă din Târgu-Jiu, încă de când s-a înființat, în 1975. Am fost sculptoriță în sticlă, am lucrat 22 de ani în mediu toxic, în secția de rubin și cristal”.
– Și cum de vindeți tocmai flori? Le cultivați special pentru vânzare?
– Eu mă ocup mai mult de tarhon, foarte căutat aici, în Ardeal, planta săsească, luată și de români. O pun în supe, în mâncăruri, dar și pentru iarnă, în borcan. Dar mai aduc și buchețele de flori, din grădina mea. Nu-s flori pretențioase ca acelea din florării, nu-i cine știe ce de lucru la ele. Uitați, margaretele sunt perene, odată ce le-ai pus, se înmulțesc singure. Gălbenelele și salvia ies tot din sămânța lor, nu le am grija. Tufa de verdeață decorativă nici nu mai știu de când o am, e mare, mi-ajunge pentru toate buchetele. Cu gherghinele îi un pic de lucru, că trebuie scoși toamna bulbii din pământ, dar îs frumoase și merită efortul.
Mă jenez s-o-ntreb dacă s-ar descurca să trăiască doar din pensie, pentru că e evident că ce câștigă în piață e „un spanac”, ca acela de pe tarabele pieței din Mediaș. Între două-trei buchete de flori vândute, cât am stat de vorbă, Maria Baciu îmi spune că are doi copii, patru nepoți și trei strănepoți, cu toții plecați în Austria. „Păi, atunci, de ce e nevoie să vândă flori la piață?”, îmi vine să o întreb. Îmi ghicește gândul. „Îmi place să stau între oameni. Am bărbat, dar îi tare bolnav. Mă cunosc aici cu o grămadă de lume. Vorbim, mai râdem, no, trece timpul. Da’ nu cumpărați și dvs. un buchet? Vi-l las mai ieftin, doar șase lei…”.
Un vapor cu flori
Câțiva metri mai încolo, un bărbat cărunt și înalt veghează în mod vizibil stingher, un coș cu buchete de flori. E vremea gladiolelor, ce-și înalță florile roșii ca purpura, deasupra celorlalte surate, dar și a tuberozelor, chiparoasele ce răspândesc un parfum extraordinar. Parfum de flori de grădină, vii și adevărate. Trandafiri, boboci sau înfloriți stau lângă hortensii dolofane, lângă fire de floarea miresei, în imediata vecinătate a florii-soarelui. Bulgări de gherghine, de toate mărimile, sunt așezate lângă buchetele de imortele și ochiul-boului.
Gheorghe Rațiu e din Mediaș, dar grădina cu flori o are la Dârlos, un sat din apropiere. Sunt zece ani de când vine la piață cu flori, luând locul soției, Dorina. „Avem o grădină de 5000 mp la Dârlos, unde cultivăm flori, cartofi și fasole. Acasă, în Mediaș, avem doar o grădină cu o mie de gladiole. Soția culege florile și face buchetele, eu vin și le vând. Uitați-vă un pic la cozile lor, se vede că sunt proaspete, dacă știi la ce să te uiți”, spune Gheorghe Rațiu. E bucuros de vorbă, nu-și întrerupe povestea, în timp ce-și servește clienții. Are 70 de ani și o pensie bunicică, după ce a navigat o viață pe mările și oceanele lumii. „Ar fi fost și mai mare pensia, dar 11 ani am lucrat pe vapoare străine, de pasageri, transport maritim și pescuit oceanic, și atunci am fost plătit în dolari, bani pentru care nu s-a achitat în țară contribuția la pensie”.
– Și e rentabil să vindeți flori? Știu că e mult de muncă la ele…
– Nu mă plâng, sunt alții care o duc mai rău decât mine. Mă bucur că pot să muncesc și treaba asta cu florile, merge bine, să știți. De zece ani, încă n-a fost zi în care să plec cu flori înapoi acasă. E adevărat că ne și ocupăm de ele, le păstrăm sămânța de la an la an, nu-s semințe din plic, dar se și vede diferența. Am niște tufe de hortensii, zici că-s pictate, nu alta!
– România e cucerită de flori de import. E plin Mediașul de plante cu denumiri ciudate, aduse din Olanda, și cu aranjamente florale sofisticate. Mai cumpără lumea flori de la piață?
– Cel mai mult cumpără oamenii în vârstă, mai ales ca le să ducă la cimitir. Mai vin și doamne care-și aleg cu foarte mare atenție buchetul preferat, ca să li se potrivească într-un anume colț al casei. Niciodată o floare adusă de peste mări și țări nu va avea aceeași frumusețe ca a unei flori pe care-o cumperi la câteva ore de când a fost culeasă. Trandafirii noștri au miros, au o gingășie sălbatică, florile au culori vii, proaspete. Până și frunzele miros a clorofilă, nu a îngrășăminte sintetice.
– Care dintre florile pe care le cultivați vă sunt cele mai dragi?
– Cele mai dragi? Femeile! Indiferent dacă au sau nu nume de floare…
Gheorghe Rațiu e tot un zâmbet, poate de aceea, lângă colțișorul său cu flori se opresc cei mai mulți clienți. O mare de flori, pe care marinarul din Mediaș navighează cu pricepere și drag.
Flori și copii
La distanță de trei tarabe, o altă doamnă vinde buchete, pe alese. Elisabeta Birtalan e din Dumbrăveni și vine cu flori în piața din Mediaș de vreo zece ani. În tinerețe a fost croitoreasă, meserie de pe urma căreia s-a ales cu o pensie mică. După ce s-a măritat, a renunțat, pentru că a avut de crescut patru copii. Așa a devenit florăreasă în toată regula. „M-am ocupat de copii, de casă și de grădină și așa am ajuns să mă ocup mai intens și de flori, căci avem o curte și o grădină mare, e loc destul pentru toate”, spune. Are doar 64 de ani, dar suferințele fizice o fac să pară mai în vârstă. „Necazul m-a făcut să mă ocup de flori și de vândut în piață, că a trebuit să le facem case la copii, să-i ajutăm, și n-aveam de unde doar din pensia mea și a soțului. Mi-s și dragi florile, sunt mulțumită de tot ce am realizat datorită lor”.
– Și merge bine vânzarea?
– Uneori mai bine, uneori mai rău, depinde de zile. A mers și mai bine, până să fie pline și supermarketurile de flori. E o activitate care implică multă muncă, dar merită efortul, că, ban lângă ban, se câștigă binișor.
– E greu să crești flori?
– Dacă-ți place, nu e greu. Florile îs ca omul: când îs călduri mari, își lasă capul în piept, când îi răcoare, caută după soare. N-avem noi răbdare să le-înțelegem, dar am avea multe de învățat de la ele. Să trăiești între flori îi și sănătos, și frumos. Nu mai bagi atâta în samă urâtul lumii.
– Care flori vă sunt mai dragi?
– Toate! Nu pot face diferența, fiecare în parte are frumusețea ei. Unele sunt frumoase la fir, altele sunt puse mai bine în valoare în buchete, lângă alte flori. Cum vă spuneam, florile îs ca oamenii, unii ți-s dragi, pe alții doar îi tolerezi, pe alții preferi să-i eviți. Dar e loc de toți sub soare, nu?
Romanian