Premierul și prezidențiabilul Marcel Ciolacu ia meditații la limba engleză și la economie. Nu e niciodată prea târziu să înveți lucruri noi, deși, se spune, e bine să faci fiecare lucru la vremea lui. În lumea de azi, nu prinzi trei luni într-o corporație serioasă, pe un post mediu (nu vorbim de funcții de conducere!) dacă nu ai competențe lingvistice solide. Nici nu te cheamă fata de la Resurse Umane la interviu, dacă află că abia acum te-ai apucat de meditații la engleză, franceză sau germană, ce se cere în fișa postului!
A fost tot anul subiect de bășcălie pretenția președintelui Klaus Iohannis de a prinde o funcție de top în structurile euroatlantice: dar, cu toate păcatele lui, Iohannis e unul dintre foarte puținii politicieni români care pot duce discuții de substanță, și de finețe, în cel puțin două limbi de circulație internațională, engleza și germana, cu interlocutorii săi din lumea întreagă. Cu accentul său hilar, Traian Băsescu făcea pe la întâlnirile Consiliului European glume, la care râdeau mai marii vremii, Angela Merkel sau Donald Tusk. Țanțoșenia cu vorbitul limbii natale pe la Bruxelles nu ține: adevăratele negocieri se șoptesc la ureche, într-o pauză de cafea, nu în cască, prin intermediul unui interpret. Or, noi, de ani de zile, trimitem în UE să negocieze politici importante, precum cele agroalimentare, un ministru mai incult ca altul, care nici limba română nu sunt în stare să o vorbească, dar o limbă străină!…
S-a ajuns aici pentru că, de zeci de ani, promovările în partidele noastre se fac pe criterii care n-au nimic de-a face cu valoarea și performanța. Efectele acestei contraselecții, de care profită, de fapt, diverșii păpușari din umbră, care nășesc traiectele politice spre vârful ierarhiei, se văd cel mai bine zilele astea, când se fac listele pentru alegerile parlamentare și prezidențiale din iarnă. Urcă pe loc eligibil nu cine poate demonstra că și-a luat Bacalaureatul pe bune ori că a tras serios pentru un doctorat neplagiat, care poate demonstra că vorbește impecabil o limbă străină și are și ceva habar despre cum se face un buget, ci cel care e rudă sau acolit cu șeful de organizație, cine dă mai mulți bani pentru campania electorală sau cine are spatele mai puternic prin servicii.
Trăim în epoca marilor relativizări, totuși, e greu să credem că ne va fi mai bine, atâta vreme cât suntem conduși de oameni care se bazează mai mult pe „școala vieții”, decât pe școala cu diplomă de absolvență. Sau să credem că promovând în funcții de decizie nepoți și amante, șmecherași și milionari de carton vom ajunge în elita Europei, acolo unde ne asigură mieros politicienii noștri că „ne e locul”? Vedem la marile echipe din sport: e de ajuns să joci cu două-trei rezerve, ca să îți periclitezi rezultatul. Or, noi, de ani de zile, jucăm doar cu piloșii, nici măcar cu rezervele, visând să fim pe primul loc…
Romanian