Copilul-dar
– „Toamna se numără bobocii” spune un proverb. În cazul tău, la cei trei, pe care îi aveai până acum, s-a mai adăugat încă unul: Aida, cea de a patra fetiță a ta. De unde atâta drag de copii, Laura? De unde dorința asta de a-ți umple ograda într-o lume bântuită de amenințări?
– Aida e copilul-dar. Chiar nu ne mai aşteptam să mai avem un copil, când eu am 42 de ani, iar Cosmin, 48, şi viaţa noastră e destul de tumultuoasă. Pe de altă parte, încă de la începutul relației noastre, Cosmin şi cu mine am făcut un pact cu Dumnezeu: am spus că dacă ne-o va da pe Rita, care a fost prima noastră fetiţă, atunci vom primi toţi copiii care vor mai veni. Prin urmare, în clipa în care am rămas însărcinată cu Aida, deşi a fost o surpriză, am respectat pactul. Iar Aida a apărut într-o perioadă cruntă a vieţii mele: mama era foarte bolnavă, se apropia de sfârșit, dar am apucat totuşi să-i spun că va fi bunică a patra oară. De altfel, eu o simt, cumva, pe Aida, ca pe un dar de la mama: în mine a crescut o viaţă care mi-a dat putere să merg mai departe, în ciuda pierderii ei.
Petrecere cu plăcinte și ursitoare
– Și pentru ca povestea să fie desăvârșită, ați botezat fetița în Maramureș, casa sufletului tău…
– Da, şi a fost un botez de poveste: trei zile şi trei nopţi petrecute în Maramureş, care, într-adevăr, e casa sufletului nostru, al meu, al lui Cosmin și-al copiilor, Maramureşul de care şi mama era foarte legată şi unde am mers adesea împreună cu ea. A fost superb! A fost cu Ave Maria cântat în biserică, cu soprană, cu cvartet, cu o slujbă foarte frumoasă… Apoi ne-am adunat cu toţii să facem fotografii de grup, însoțiți de urări din partea familiei şi a invitaţilor, urări pentru Aida, aşa cum am înregistrat urările invitaţilor şi la botezurilor celorlalte fetiţe. Și tot ca atunci, invitații i-au scris Aidei scrisori. Toate fetiţele au scrisorile lor, şi când vor împlini 18 ani, intenţionez să le dau să le citească… Apoi, la petrecerea dată pe un deal, printre case vechi de peste o sută de ani, a venit Măriuca Verdeş, care a făcut un moment tradițional cu ursitoare îmbrăcate în port popular, care i-au adus Aidei câte un dar cu semnificaţie, o traistă, ca să meargă la colindat, sau o carte, ca să fie îndreptată spre cultură… De asemenea, au venit ceteraşi care i-au cântat Aidei, iar pe noi, adulţii, ne-au luat la joc… Tanti Mariţa ne-a făcut la vatră plăcinte calde, cu brânză şi cu varză… A fost fantastic! Şi a mai fost ceva minunat: pentru că nu am mai avut lângă mine părinţii, am simţit dorința să fiu înconjurată de prieteni, de oameni care mi-au fost aproape, în toată perioada asta grea, cu pierderea mamei, aşa că am fost mult mai deschisă cu invitaţiile decât la botezurile anterioare. Vezi, pentru mine şi Cosmin, botezul e o sărbătoare foarte intimă, cu o semnificaţie profundă, nu e pretext pentru o petrecere la care să se bea şi să se mănânce şi atât, aşa că, în trecut, am fost mult mai parcimonioasă cu invitaţiile. Anul ăsta, însă, am chemat multă lume şi am fost impresionată că toţi cei pe care i-am chemat şi-au aranjat concediile în aşa fel încât să ne fie alături…
Cele patru strigări
– Laura, nu pot să nu te întreb: cum e să fii mamă a patru copii?
– Încă nu ştiu foarte clar, că sunt foarte la început. (râde) Fac câte ceva prin casă şi, din jumătate în jumătate de oră, recapitulez în minte, unde-i Aida, unde-i Lara, unde-i Rita şi unde-i Vera… Sigur, Aida e în majoritatea timpului în brațe la mine, dar celelalte fete au deja „vieţile” lor: Rita a început şcoala, Vera a început grădiniţa, iar Lara a reînceput creşa, fiecare dintre ele au sărbători, zile de naştere la care sunt invitate… Recunosc, încă nu ne-am calibrat total: fiind însărcinată, toată luna Iulie n-am putut să mergem cu copiii în vreo vacanţă, i-am trimis doar în nişte tabere, dar la zece zile după ce am născut, am plecat, totuşi, cu toate fetele în Bulgaria, ca să le ducem şi pe ele la mare. Am închiriat o casă pe plajă și a fost minunat. Deci, timpul a fost foarte scurt, am tot dat din una-n alta şi n-am apucat încă să ne facem un program noi cu noi: abia acum începem să ne organizăm clar, să ne creionăm o anumită rutină, care e foarte importantă, după părerea mea, într-o familie cu mulţi copii.
– În lumea de azi, ograda copilăriei se mută pe internet. Ce valori morale vrei să le inculci fetelor tale, pentru a face din ele ”oameni”?
– În primul rând, iubirea una faţă de alta, față de semeni şi faţă de Dumnezeu; rugăciunea (chiar zilele trecute, i-am explicat Ritei că dacă-i e frică de ceva, să închidă ochii şi să spună „Tatăl Nostru”, o rugăciune care te salvează din orice frică, din orice cumpănă); puterea de a ierta, de a ajuta, mulțumirea, recunoștința, modestia, bunăcuviinţa și să preţuiască tradiţiile… În plan concret, al vieții de zi cu zi, vreau să le învăţ cum, atunci când nu voi mai fi lângă ele, să facă alegeri înțelepte.
Consiliul mamelor
– De la ideea asta, a felului în care trebuie educaţi copiii, ai pornit pe Facebook proiectul „Eu te-am făcut, eu te IUBESC”, în care, în doar o lună de la lansare, s-au strâns 50.000 de mame…
– Iniţiativa le-a aparţinut persoanelor care mă urmăresc on-line şi care permanent mă întreabă despre cum îmi cresc copiii. Evident, eu nu mă erijez în vreun expert în parenting, nu vreau să dau lecţii, pentru că alegerea felului în care îţi creşti copiii e ceva extrem de personal, dar, datorită întrebărilor atât de numeroase, m-am gândit să creez acest grup, în care, da, şi eu vorbesc despre cum îmi cresc fetiţele, dar şi restul mămicilor contribuie activ, se fac schimburi de păreri între toate membrele comunităţii… E ca o „întâlnire la mine acasă”, unde toată lumea discută cu toată lumea.
– Urmează o întrebare „fatală”: cu profesia ta ce mai faci? Mai e loc pentru ea într-o casă cu patru copii?
– Da, pentru că eu de la muncă mă încarc, de la ea îmi găsesc resursele necesare pentru familie şi copii. Bine, acum nu trebuie să se înţeleagă că plec zilnic de-acasă câte 12 ore şi altcineva îmi creşte copiii. Nu! Deocamdată, eu şi Cosmin ne creştem singuri copiii, abia în viitor situaţia se va schimba puţin, când fetele vor crește mai mari, probabil că vom începe să fim ajutaţi de bunici, de părinţii lui Cosmin, care vor veni mai des de la Târgu Mureş la Bucureşti… Aşadar, ca să mă întorc la întrebarea ta, munca e în continuare foarte importantă pentru mine.
La filmări, cu copilul la sân
– Şi la ce munceşti acum, Laura?
– Pe lângă conţinutul pe care îl creez în on-line pentru urmăritorii care-mi sunt alături de atâţia ani de zile, partea artistică a vieții mele are o importanță enormă. Acum, de pildă, alături de colegii şi colegele mele din echipa de producţie a filmului „Retreat Vama Veche”, în regia lui Petre Năstase, ne aflăm în plină campanie de promovare. Vom pleca într-un turneu, apoi, pe 18 Octombrie, filmul va ieşi în cinematografe. „Retreat Vama Veche” e o comedie romantică despre prietenia a trei femei total diferite, care sunt împreună încă din liceu şi care îşi primesc, fiecare în parte, lecţia de viaţă, însă totul se termină cu bine. E un film care radiografiază tinerele din ziua de azi, care adesea se cred zeităţi, li se pare că pot orice, dar, la un moment dat, constată că sunt doar nişte simple muritoare şi nu ştiu să gestioneze realitatea. Eu interpretez savurosul rol Dana: sunt o femeie super-colorată, o femeie… în toate felurile, ca să zic aşa. Acest film, pentru mine cel puţin, a fost un „retreat” în sine: l-am filmat pe parcursul a trei săptămâni, în Vama Veche, unde am fost cu Lara, care era încă alăptată, şi cu mama, care încă se simţea destul de bine şi a stat cu noi… Aşadar, perioada aceea înseamnă enorm pentru sufletul meu, dincolo de regăsirea prieteniei cu Adela Popescu şi cu Ada Condeescu. Cu Adela şi cu Ada sunt prietenă de atât de mulţi ani! Iar reîntâlnirea asta, la filmări, ne-a dăruit nişte clipe absolut magice: am spus poveşti, am stat nopţile ca să ne gândim personajele şi să repetăm scene… Nu în ultimul rând, perioada asta în care am fost plecată la Vamă a fost foarte importantă în relaţia mea cu Cosmin, care a rămas acasă cu Rita şi cu Vera, bazându-mă total pe el. La rândul lui, a avut și el foarte mare încredere în mine… Totul s-a legat frumos, aşa mi se pare: a fost o experienţă unică! Apoi, pe lângă acest film, am în continuare spectacolele mele de teatru – „Ghici cine te sună” şi „Barza domnului ministru”, pe care le reiau în toamna aceasta. Mai este şi serialul „Bravo, tată”, de la Antena 1. Şi mai este emisiunea „Vacanţă de vedetă”, de pe Antena Stars, care a ajuns deja la al doilea sezon şi are succes, e în top în materie de rating: e o emisiune despre vacanţe, cu invitaţi care povestesc despre experienţele lor, vorbim despre destinaţii cunoscute şi destinaţii mai puţin cunoscute, cine cum îşi organizează vacanţele… Emisiunea asta are mare priză la public, e clar că oamenii au nevoie să călătorească, dacă nu neapărat fizic, atunci măcar cu gândul. De asemenea, mai e în lucru un documentar, al cărui scenarist, regizor şi producător este Roxana Elekeş, documentar pe care am început să-l filmez din perioada în care eram însărcinată şi care, probabil, se va finaliza la anul. Iar acum sunt în discuţii pentru două producţii de cinema, pe care probabil că le voi filma anul viitor: ambele comedii.
– Meteorologic, viața ta arată cât se poate de bine: soare și cer senin!
– Da, e senin, deşi voi mai plânge, voi suferi de dorul de draga mea mamă, voi mai trăi emoţiile legate de părinţi. Știu că ei sunt cu mine în continuare, cu toate că nu-mi mai sunt fizic aproape, iar asta mă ajută să suport despărţirea asta cruntă. În rest, mă rog la Dumnezeu să fie copiii sănătoşi, şi noi să fim sănătoşi, că asta e cel mai important: când ai sănătate, poţi să risipeşti orice nor.
Romanian