Florica este o pisică „înflorită”, colorată cu alb-negru și auriu, frumoasă, curată, jucăușă ca toate pisicile. Din când în când, dispare să nască pui și când apare cu ei, fiecare poartă, ca un semn de distincție, una din culorile mamei. Când Florica a dispărut pentru ultima dată din curtea școlii de muzică, îngrijitorii, profesorii și elevii nu s-au îngrijorat, știind că este gestantă și că s-a refugiat undeva ca să nască. Trei săptămâni, Florica a dispărut fără urmă, până când femeia de serviciu de la școală a văzut-o în fereastra de la parter a unei case vecine scoasă la vânzare și în care nu locuia nimeni. Florica era disperată, stătea cu lăbuțele ridicate pe geam, încercând să găsească o ieșire, era slabă, deshidratată, captivă în acea închisoare mortală. În mod sigur, lucrurile s-au petrecut așa: cu trei săptămâni în urmă, când cineva venise să viziteze casa, pentru a o cumpăra, urcase la etaj, lăsând ușa de la intrare deschisă. În căutarea adăpostului, Florica a pătruns înăuntru, s-a ascuns, cei veniți au plecat și pisica a devenit prizonieră. Biata Florica stătuse trei săptămâni fără apă și fără mâncare. Femeia de serviciu m-a anunțat despre cele întâmplate. Imediat am vorbit cu vecinii casei cu pricina, încercând să aflu ceva despre proprietari. Dar ori nu știau, ori nu voiau să se deranjeze, așa că am fost nevoit să devin spărgător. Am luat o scară, am forțat o fereastră și am intrat în casa cea uriașă. Surpriză: în calea mea a ieșit un pisoi care era încă în viață! Am început să caut sistematic prin camere, să scotocesc în toate ungherele, de la subsol și până în pod. Florica nu era nicăieri. Am luat din nou toate camerele la rând, de data aceasta uitându-mă și după sobele de teracotă. Și astfel, la etajul doi, am dat de Florica! Era pitită între sobă și zid, slabă, scheletică, speriată, dar în viață! Poate nu o să credeți, dar înainte de a porni căutările, mă rugasem lui Dumnezeu să o găsesc în viață, și în momentul în care am găsit-o și i-am auzit mieunatul atât de stins și de sfâșietor, am simțit o forță și o bucurie de nedescris. Am luat pisica, am mers la școală, i-am dat Floricăi puțină apă, puiului i-am dat puțin lapte, apoi, după un timp, i-am dat și Floricăi o farfurioară cu lapte, după care, văzând că este neliniștită, am lăsat-o să iasă afară, ca să vedem ce face. A fugit din nou în direcția casei din care scăpase și am înțeles că mai rămăseseră acolo câțiva pui. Astăzi, Florica, eroina poveștii mele, și-a revenit la viață, aleargă prin curte, se joacă fericită cu puii ei, ne încântă cu dragostea și afecțiunea sa. Când o privesc pe Florica, îmi doresc, ca în poveste, să am o forță de uriaș, ca să apăr toate animalele lumii de suferință, să ocrotesc plantele, copacii, păsările și, desigur, această unică și albastră Planetă, singura casă pe care o avem.
ALEXANDRU – București
