• Pleoape umflate, riduri, trăsături crispate – sunt semne că starea de bine a frumuseții trece printr-o fază de oboseală. Principiul e același ca atunci când e vorba de sănătate: preîntâmpinarea e mai ușoară ca vindecarea. Câteva măsuri luate la vreme sunt rupte din rai •
Pentru binele obrazului
Pulverizare cu apă termală

Deprindeți-vă să-i infuzați obrazului sănătate și prospețime, folosind sprayuri cu apă termală. Nu costă mult, se găsesc peste tot, iar efectul este deosebit. Pulverizați-vă zilnic fața, ținând recipientul la o distanță de 30 de centimetri. Lăsați să se hidrateze bine obrazul, apoi tamponați-vă cu un prosop.
Duș ecosez
Revenim asupra unui sfat pe care vi l-am mai dat: spălatul feței, seara și dimineața, alternativ, cu apă fierbinte și apoi rece (de circa 30 de ori), până ce pielea se înroșește. E semn că circulația sângelui s-a dinamizat. O operație imediat următoare e folosirea unei creme hidratante, care trebuie aplicată prin masaje delicate, dar insistente, pe sub ochi și pe pleoapa inferioară, în fine, pe față, cu mișcări circulare, pornite de la nas spre pomeți și spre tâmple. Practicați fiecare mișcare, tot de 30 de ori, și în circa o lună, menținând o consecvență cotidiană, veți arăta mai tinere cu o sută de ani.
Cuburi de gheață
Nu au egal în puterea lor de a decongestiona pielea și de a o dinamiza. Metoda e simplă: treceți peste față cuburi de gheață băgate într-o punguță de plastic (contactul direct „arde” pielea) sau aplicați pe față o compresă umezită în prealabil și lăsată o vreme în congelator.
Drojdie de bere și cătină
N-au egal în întinderea tenului: o linguriță de drojdie de bere proaspătă, dizolvată în suc de cătină. Amestecați-le pentru a obține o pastă, lăsați compoziția la rece o jumătate de oră, apoi aplicați-o pe obraz și pe gât (bine curățate în prealabil). Masați compoziția ușurel, pentru a o face să pătrundă în piele. Lăsați-o să acționeze 15 minute, apoi spălați-vă cu multă apă. Vitaminele din drojdie și din cătină fac minuni.
Loțiune cu dovleac și lapte
Curățați de coajă și sâmburi o felie de dovleac bine copt, tăiați-o bucăți și băgați-o în centrifugă pentru a obține cca 5 cl de suc. Vărsați peste el 5 cl de lapte proaspăt, nefiert, și mai adăugați 5 cl de apă plată. Puneți ingredientele într-o sticlă închisă cu dop și scuturați-o bine. Țineți-o la gheață. Curățați-vă fața, seara și dimineața, cu un tampon de vată înmuiat în lichid. Clătiți-vă cu apă curată. Întreține prospețimea obrazului.