
Dragi cititori, vă rog să-mi recomandați un tratament eficient pentru a scăpa de o vâjâială din urechea dreaptă, care mă supără foarte mult. Aud mereu un zgomot, de parcă aș sta lângă o cascadă mare. Am mers la ORL și mi-au dat să iau Betaserc, Vincamina etc. Le-am luat, dar vâjâiala nu încetează. Am pus și vată cu bitter suedez, cum recomandă Maria Treben în cartea „Farmacia plantelor”, și totuși a fost în zadar. Doctorul mi-a spus că voi surzi, dar de vâjâială tot nu scap. Menționez că am 76 de ani și de un an de zile mă chinuie acest zgomot. Am și hipertensiune, dar iau medicamente. Vă mulțumesc,
CARMEN – București
„Am probleme după operația de deviație de sept”
Bună ziua. Mă numesc Mihai, am 28 de ani și am fost operat pentru deviație de sept nazal acum un an. În urma intervenției, am rămas cu o perforație septală, care se tot mărește. Elimin cruste cu sânge, am dureri, dificultăți în respirație, și am impresia că nasul mi se deformează. Am fost la un chirurg, care mi-a propus montarea unui dop de silicon în perforația nazală. Am mers apoi la altă clinică, pentru o a doua opinie. Aici mi s-a spus că dopul de silicon nu e bun, că perforația va continua să se mărească, dar nu mi-au dat altă soluție. A mai trecut cineva prin situația asta? Cum a rezolvat-o? Rog și specialiștii colaboratori ai „Formulei AS” să-mi prezinte o soluție. Cu stimă,
MIHAI V. – București
„Caut un remediu pentru stază venoasă limfatică”
Dragă redacție, am 71 de ani și sufăr de stază venoasă și limfatică la nivelul picioarelor, care sunt umflate până aproape de genunchi. Nu am dureri, doar senzația de picioare grele, care mă incomodează când merg. Am făcut tratament cu Detralex, dar fără niciun rezultat. Rog persoanele care știu un tratament naturist eficient pentru această boală să mă ajute. Vă mulțumesc.
ANA – Cluj
„Ajutați-mă să rămân în viață!”
Oameni buni, vă scriu cu speranța că se va găsi cineva care să mă îndrume și pe mine pe drumul cel bun. Am 54 de ani și de când mă știu am avut probleme cardio-vasculare moștenite de la părinți – și mama, și tata au decedat de tineri, din cauza bolilor cardiace de care sufereau. Eu îmi tratez de peste 17 ani suferințele (cardiopatie ischemică dureroasă, hipertensiune arterială și flutter atrial) cu fel de fel de medicamente, pe care medicii le-au schimbat destul de des, când nu mai dădeau rezultate, ori cu proceduri de stimulare electrică a inimii, în spital, când „o lua la galop” fără motive… Dar am ajuns într-un impas și mai mare. Organismul meu, bată-l vina, după ce că-i așa bolnăvicios, mi-a mai făcut o surpriză neplăcută: am fost diagnosticată cu dislipidemie, o afecțiune care-mi agravează toate celelalte boli de care sufăr. Mănânc cât mai sănătos, n-am mai pus gura pe carne de mai bine de-un an, beau lichide suficiente, fac mișcare, mă feresc de dulciuri și de pâine, am ajuns să trăiesc ca o călugăriță în post, dar tot îmi crește valoarea colesterolului rău, LDL, iar trigliceridele sunt de trei ori mai mari! De la o analiză la alta, în loc să se îmbunătățească, lucrurile sunt din ce în ce mai rele! Ajutați-mă să rămân în viață! Spuneți-mi dacă știți o rețetă din bătrâni sau vreun un fitoterapeut care știe să „curețe” vasele de sânge de depunerile de colesterol și plăci de aterom, pentru că nici măcar nu pot fi operată, în caz că pățesc ceva din această cauză. M-a atenționat medicul cardiolog că e foarte grav! Vă rog să-mi scrieți în paginile revistei dacă aveți un răspuns, pentru că multe persoane au aceeași problemă. Vă mulțumesc din inimă!
ILINCA M. – Tecuci
„Sufăr de hirsutism, din cauza testosteronului crescut”
Vă scriu pentru că sunteți ultima speranță, ca să-mi rezolv problema de sănătate cu care mă confrunt. Am 35 de ani și am o pilozitate accentuată, căreia medicii nu-i află cauza. De fapt, am testosteronul mărit (4,31 nmol/l), dar endocrinologul nu găsește nicio cauză evidentă a acestei creșteri. Am făcut analizele și toate sunt bune. Nu am probleme nici la glandele suprarenale, nici la ovare, nici la tiroidă… Practic, în afară de testosteron, toate dozările hormonale sunt în limite normale. Vă rog, dacă știe cineva unde să mai merg pentru a-mi rezolva această problemă, să mă ajute! Vă mulțumesc!
FLORELA
„Cum pot scăpa de cearcăne și de vinișoarele roșii?”
Bună ziua. Numele meu este Irina, am 41 de ani, și problema în legătură cu care vă solicit ajutorul este aceea că am cearcăne. Dacă nu mă fardez, arăt ca un urs panda. În jurul ochilor am două cercuri vineții și, când nu dorm suficient, mă trezesc cu ochii umflați. Am suspectat o afecțiune internă și am mers la medicul de familie. Mi-a dat să fac mai multe analize, dar, în afară de o glicemie ușor crescută, toate analizele sunt bune.
• De asemenea, în ultimul timp, mi-au apărut pe față niște vinișoare roșii, așa cum apar la persoanele în vârstă.
• În plus, îmi apar pe picioare, din când în când, niște zone albe cu margini roșii, cât niște mici monede, în care pielea este foarte uscată, scorțoasă. Le dau în fiecare seară cu unguent de gălbenele și, în aproximativ o săptămână, dispar. Dacă mă poate ajuta cineva cu un tratament, îl rog să-mi scrie la rubrica „Cititorii răspund”. Cu mulțumiri,
IRINA