„Nu-mi doresc altceva, decât să-mi pot întreține familia”
Doamnă Sânziana Pop,

Mă numesc Purcaru Marius, am 34 de ani, sunt căsătorit cu Ana Maria, în vârstă de 32 de ani și avem împreună doi copii, Ianis Marian, în vârstă de 10 ani, și Elena, în vârstă de 9 ani și jumătate. Locuim în casa bunicilor, într-o căsuță bătrânească, cu două camere. Bunicii sunt decedați, suntem mai mulți moștenitori și tot timpul suntem amenințați cu evacuarea, pentru că nu s-a dezbătut succesiunea. În urmă cu aproximativ un an, am făcut o hernie de disc, am două vertebre deplasate la coloană și boala s-a agravat. Ar trebui să merg la control la Târgu Mureș, doctorul de familie spune că e cazul de operație. Am dureri insuportabile de la coloană, se lasă durerea pe piciorul stâng, am luat calmante, am făcut injecții, dar nu mai am bani pentru medicamente. Vă rog din suflet ajutați-mă să pot ajunge la un doctor la Târgu Mureș, că nu mai pot suporta. Nu-mi doresc nimic altceva decât să mă pot face bine să pot merge din nou la muncă, să-mi pot întreține familia. Atât îmi doresc. Soția mea merge cu ziua prin sat, să poată să ne întrețină de pe o zi pe alta. Ne descurcăm foarte greu, copiii merg, adesea, flămânzi la școală.
Vă rugăm aveți milă de noi și ajutați-ne cu ce puteți. Copiii merg la școală, au nevoie de hăinuțe de iarnă, ghete, geci groase. Ne descurcăm foarte greu și cu lemnele de foc. M-au întrebat copiii când vine la noi Crăciunul, că au auzit la colegii lor de școală despre Moș Crăciun, iar eu cu lacrimi în ochi, fără să mă vadă, le-am zis să o întrebe pe mama lor, că eu nu știu. E foarte greu să fii tată-bolnav, să-ți vezi familia neajutorată și să nu poți face nimic. Nu doresc nimănui să treacă prin ce trec eu. Vă doresc sănătate și bucurii din tot sufletul și vă implor să ne întindeți și nouă o mână de ajutor.
PURCARU MARIUS – Sat Traian, com. Zănești, str. Spicului nr. 61, jud. Neamț, cod 827048, tel. 0742/46.40.51
„Trăiesc din mila oamenilor”
Către „Formula AS”,
Numele meu este Hânceanu Dănuț și sunt din satul Joldești, comuna Vorona, județul Botoșani. Am o pensie de handicap, în valoare de 490 lei. Nu pot să mă mișc. Am paralizie. Cine mă poate ajute și-ar face milă de mine. Am nevoie de alimente, de încălțăminte (port mărimea 43 la pantofi), de îmbrăcăminte (am înălțimea 1,70 cm și 72 kg). Trăiesc din mila oamenilor care îmi mai aduc mâncare. Vă las numărul meu de telefon, 0772/06.82.60.
Vă mulțumesc!
HÂNCEANU DĂNUȚ – sat Joldești, com. Vorona, jud. Botoșani, cod 727341
„Necesit urgent un test genetic””
Stimată doamnă director, Sânziana Pop,
Cu stimă și respect revin la dvs. cu un apel disperat. Necesit urgent un test genetic, al cărui cost este uriaș pentru mine: 5 mii de lei. Boala autoimună severă de care sufăr avansează nemilos. Am deja 18 operații. Vă rog să-mi mai dați o speranță de viață, așa cum ați mai făcut în urmă cu ani. Sunteți unica mea nădejde. Ajutați-mă!
Mulțumesc,
ȘUIU CONSTANȚA – loc. Vulturești nr. 264, jud. Vaslui, cod 737615, tel. 0757/87.55.22