Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

SANDA NICOLA (doctor în ştiințe, om politic, jurnalist): „România e singurul loc din lume unde noi putem fi întregi”

„Suntem mai mulți cei care ne dorim să muncim pentru modernizarea României”

– Ce-ai dovedit ca om de televiziune în România se confirmă și după plecarea ta în Occident: fie în calitate de jurnalist, fie de specialist în dezvoltare regională, fie de activist sau, pur şi simplu, de cetățean, implicarea ta este mereu totală, te dedici sută la sută lucrurilor în care crezi. Am fost, totuși, surprinși să te vedem intrând și în politică. De ce ai făcut pasul acesta?

– Mă gândeam de mai mult timp să fac pasul acesta, dar nu știam alături de cine, în ce formațiune politică. Încrederea mea în partide – vechi și noi deopotrivă – s-a diluat foarte mult în ultimii ani și nu vedeam unde mi-ar putea fi locul. Aș fi candidat ca independentă în primăvară, la europarlamentare, dacă sistemul nostru electoral nu ar pune atât de multe piedici celor care nu dispun de banii și rețelele de influență ale partidelor parlamentare. Intrând în toamnă în staff-ul de campanie al domnului Mircea Geoană, am descoperit că suntem mai mulți cei care ne dorim să muncim pentru modernizarea României și suntem pregătiți să intrăm oricând în administrație, însă fără a fi dispuși să jucăm după cum cântă șefii partidelor mari. Acești oameni creaseră deja o formațiune politică la Ploiești, iar acum reușiseră să se organizeze la nivel național și să înscrie partidul România în Acțiune în alegerile parlamentare. Cumva, m-am simțit mult mai în largul meu să candidez pentru prima oară în viață dintr-un partid mic, de „provinciali”, decât căciulindu-mă la formațiunile importante să-mi facă și mie cineva loc pe o listă.

– La noi, încrederea în politică este praf. Tu ce speri să dobândești în acțiunile tale?

– Sunt câteva domenii care m-au preocupat mereu şi în care m-am specializat de-a lungul timpului, cum ar fi geografia culturală şi politică, migrația forței de muncă, turismul şi dezvoltarea regională. Doctoratul îmi stă chezăşie pentru aceste studii. Însă, ceea ce mă motivează cel mai mult astăzi este ideea de a munci la o nouă strategie de dezvoltare regională, una care să fie centrată pe educație şi siguranța alimentară. Cred că e imperativ să ne asigurăm că toți copiii României, indiferent cine sunt părinții lor şi cât câştigă, au şanse egale de creştere şi de dezvoltare armonioasă. Niciodată pe durata vieții mele, copiii din familii sărace nu au fost mai discriminați în raport cu cei mai înstăriți decât sunt astăzi când, culmea!, țara noastră e membră UE, iar directivele europene insistă tocmai pentru o distribuție mai bună de şanse şi oportunități. Aş vrea să corectăm asta. Dacă strategiile de dezvoltare regională ar porni de la nevoia de a avea în toată țara şcoli bine echipate, care să ofere nu doar servicii de învățare, dar şi de masă, precum şi activități extraşcolare, asta ar duce la o reorganizare firească a economiilor locale, exact pe principiile de dezvoltare durabilă, pentru care Uniunea Europeana a prevăzut foarte multe linii de finanțare. În viziunea mea, şcoala devine un partener mai solid al familiei, sprijinind copilul nu doar în procesul de învățare, ci şi în stilul de viață. De exemplu, un copil care mănâncă sănătos în fiecare zi, care face mişcare, iese în natură şi socializează potrivit vârstei lui în fiecare zi, are, cred eu, şanse sporite să fie un copil fericit şi să devină un adult echilibrat. O astfel de strategie ar impune o dezvoltare a industriei agroalimentare locale şi ar prioritiza recrutarea şi calificarea personalului didactic şi auxiliar, necesare pentru buna funcționare a programelor implementate în şcoli. Pe termen scurt, am putea preveni abandonul şcolar. Pe termen mediu, am combate obezitatea la copii, alte afecțiuni asociate obiceiurilor alimentare nesănătoase şi sedentarismului. Iar pe termen lung, cred ca am câştiga nişte generații de români mai sănătoşi, mai echilibrați, mai fericiți.

„Dezinformarea este principala armă a politicienilor noștri”

– Epopeea alegerilor din anul acesta ne-a vârât frica-n oase, prin manipularea lor din exterior. Tu ai participat la alegeri din interior. Cum se dă bătălia politică în culise?

”Hai, România!”

– Jocul electoral din România e brutal, deloc fair play și aproape niciodată nu au expunere mai mare cei care au ideile mai bune, ci aceia care au mai multe fonduri de cumpărat timpi de antenă. Și, cel mai grav, sume uriașe din banii publici sunt investite în campanii de denigrare a contracandidaților. Dezinformarea este principala armă a politicienilor noștri, iar dacă lucrurile vor continua așa, niciodată nu ne vom alege cel mai bun președinte, ci pe cel care a avut resursele cele mai mari să-şi discrediteze concurența. Cineva minte despre un anumit candidat că ar fi făcut ceva condamnabil, apoi plătește ca informația să fie publicată în cât mai multe locuri, să se dezbată ştirea încontinuu la emisiuni de televiziune, după care rostogolește niște reclame pe rețelele sociale, susținând același lucru, țintind exact publicul care trebuie convins să se lepede de candidatul cu pricina și să treacă în barca alt­cuiva. Eventual, după o săptămână de scandal întreținut cu foarte mulți bani, se plătește și un sondaj de opinie măsluit, care să-l arate în cădere liberă pe candidatul vizat de aceste campanii negative bine regizate. Iar după ce i-ai convins pe oameni că acel candidat nu mai are nicio șansă să câștige, începi să pledezi pentru un vot util în favoarea altuia, pe care tot niște sondaje măsluite îl plasează mai sus în clasament. E o rețetă care a funcționat în mass-media tradițională, dar şi pe Facebook, care, de exemplu, a lucrat mult în favoarea candidatei USR. Despre cealaltă rețetă, a candidatului care s-a promovat pe Tik Tok, nu pot să vă spun foarte multe, decât că este, evident, tot o campanie foarte înșelătoare şi periculoasă. De altfel, ceea ce au în comun cele două campanii – cea derulată „la vedere” și cea care a mers „pe sub radar”, este că au construit iluzii mediatice care, în final, chiar s-au materializat la vot.

Diaspora s-a divizat

– Una dintre „surprizele” acestor alegeri a fost modul în care au votat românii din diaspora. Trăieşti de ani buni în Belgia, călătoreşti în toată Europa, îi cunoşti bine pe aceşti români. Faci parte dintre ei, nu-i așa? Cum îți explici votul lor în favoarea partidelor suveraniste?

Sanda și soțul ei, Liviu Iolu, suporteri la CE de fotbal

– Diferențele nu sunt chiar atât de mari față de votul din țară, dar exisă una semnificativă: românii din străinătate resping categoric PSD. Astăzi, în diaspora română, eu disting două blocuri mari de alegători: unul conservator, tradiționalist, și celălalt progresist. Votul din străinătate nu diferă de cel din țară decât prin sancționarea aspră a PSD, considerat de mulți principalul vinovat pentru emigrare. În rest, se păstrează cam aceleași tendințe. Până la urmă, românii din străinătate își iau informațiile din aceleași surse precum cei din Romania, mulți continuă să urmărească posturile tv din țară şi stau „prinși” în aceleași rețele sociale ca noi toți. Cei mai mulți au un stil de viață transnațional, plătesc taxe şi în țara de origine, şi în cea de adopție, au investiții, interese şi obligații de care se achită în ambele țări. Ar fi nedrept să ni-i imaginăm huzurind prin Vestul Europei, detașați de necazurile de acasă, și făcându-și de cap la alegeri, ştampilând cu furie buletine de vot. Vă asigur că nu așa stau lucrurile. Eu merg des la o mânăstire ortodoxă de lângă Namur, oraş fix în inima Belgiei, și întâlnesc acolo oameni care parcurg poate sute de km într-o zi, pentru a face parastase, pentru a se spovedi și a se împărtăși la Sfânta Liturghie. De altfel, am întâlnit în toată Europa români care se luptă să păstreze vie tradiția familiei lor și să o dea mai departe copiilor. Eliberați de formalismul pe care, să recunoaștem, îl vedem uneori în bisericile din țară, credincioșii români din afară nu merg la biserică „de formă”, ei nu sunt „căldicei”, ci sunt foarte fermi în convingerile lor.

– Crezi că azi românii votează informați, sau sentimentalismul lor îi face ținte sigure ale manipulării?

– Cred că toți suntem mai mult sau mai puțin victime ale manipulării, dar și ale propriilor prejudecați, ale conformismului care ne împinge să ne luăm după ce zic alții… Nu mai avem răbdare să căutăm informații, ne mulțumim cu ce selectează pentru noi algoritmii internetului și ne livrează în palmă, pe ecranul telefonului mobil. Probabil că la aceste alegeri am votat mai dezinformați decât oricând.

„Marele nostru defect: nerăbdarea”

– Cum aperi tu imaginea cam şifonată a României după aceste alegeri?

Pe meleaguri belgiene

– Când încerci să explici unui străin realitățile noastre şi când eşti obligat să selectezi şi să structurezi informațiile cu adevărat relevante, abia atunci ai dimensiunea absurdului din situațiile cu care noi, acasă, ne-am obişnuit să trăim. Ce încerc eu să le explic colegilor mei de la Universitatea din Liège este să nu privească spre experiența alegerilor de la noi ca la o bizarerie care în țările lor nu s-ar putea întâmpla, ci ca la un scenariu posibil oricând și oriunde. Însă pentru mine nu e atât de important ce spun străinii despre noi, ci ceea ce ne spunem noi despre noi în aceste zile. Iar eu îmi spun mie că vin dintr-o societate în curs de maturizare care „păcătuieşte” adesea prin nerăbdare. Noi nu ne dăm niciodată timp să înțelegem ce am trăit. Neîmpăcați cu trecutul nostru, grăbim mereu prezentul, îl trăim pe repede înainte, alergând spre un viitor de la care aşteptăm enorm şi sfârşim prin a fi mai mereu dezamăgiți. Nerăbdarea, cred că ăsta e marele nostru defect. Ar fi păcat ca și de data asta să ratăm ocazia să înțelegem prin ce anume am trecut.

– Te vei întoarce definitiv în România, Sanda?

Familia se întoarce acasă

– Am început să împachetez și am făcut deja pașii necesari pentru transferul fetiței noastre la școală în România. Dar voi continua şi proiectele mele de cercetare la Universitatea din Liège, deci, cel mai probabil, voi mai face multe zboruri pe ruta București – Bruxelles. Însă anul ăsta, de Crăciun, suntem reinstalați în căminul nostru dintr-un sat de lângă București. Trăim sărbătorile din nou mai aproape de familie și între prietenii care ne-au lipsit enorm în acești ani.

– De ce să crească Agnes, fetița ta, într-o țară care își caută cu disperare identitatea?

– Eu nu văd România nici periferică, nici decuplată de la cultura occidentală, dimpotrivă. Greșim profund confundând societatea noastră cu liderii ei politici. Da, avem o mare problemă de reprezentare, în sensul că politicienii sunt cu mult sub nivelul societății, şi proiectăm o imagine distorsionată în exterior, dar cred că avem tot ce ne trebuie să corectam asta. Pentru mine, România nu înseamnă Iohannis, Ciolacu, PSD, PNL, USR etc. România e singurul loc din lume unde noi putem fi întregi, alături de oamenii pe care-i iubim şi care ne iubesc. Am ajuns la vârsta şi la maturitatea la care știu cât valorează simțul locului şi al apartenenței la o comunitate, hărmălaia din jurul unei mese de familie și prietenia celor care te cunosc de-o viață… Pentru a face educație unui copil există peste tot profesori, cărți, aplicații, programe, dar pentru a-i hrăni sufletul, nu există decât bucuria întâlnirilor, a îmbrățișărilor calde, a privirilor ochi în ochi… N-aș vrea ca Agnes să rateze ceva din toate astea.

„Nicio clipă nu ne-a părăsit dorința de a reveni acasă”

– Sunt diferențe mari între atmosfera de la o masă de familie din Belgia, față de una din ­România?

Două fete cucuiete, Sanda și Agnes

– Noi am întâlnit mulți oameni buni și voi avea pentru totdeauna un mare respect pentru societatea belgiană. În orașul Liège am găsit mediul potrivit să ne dezvoltăm, să ne vindecăm de anumite complexe, să deprindem obiceiuri noi, care ne fac mult bine. Însă nicio clipă în ultimii cinci ani și jumătate nu ne-a părăsit dorința de a reveni acasă, lângă ai noștri. În Belgia, masa noastră de familie e un pic prea restrânsă, ne ajung doar trei scaune. A sosit timpul să ne întoarcem acasă la noi, să extindem masa mare din sufragerie și să căutăm scaune prin vecini, ca să aibă loc toți ai noștri. Vom vorbi mult, tare, unii peste alții, vom râde cu lacrimi, poate ne mai și certăm, va fi exact așa cum trebuie să fie ca să te simți acasă și abia aștept să fiu din nou gazdă în casa mea.

„Eu zic că putem!”

– Privind înainte cu experiența pe care o ai, ce vezi în viitorul României pe termen lung?

Acasă e doar România

– Mi-aș dori să vă pot face să vedeți România prin ochii mei. Eu o văd capabilă de ascensiune în arena internațională, contând din ce în ce mai mult. Cred că suntem exact în punctul în care am putea capitaliza decisiv de pe urma apartenenței noastre la Uniunea Europeană și NATO. Fiecare dintre noi a pătimit mult pe lungul drum al integrării, așadar, suntem datori față de propriile noastre sacrificii să izbutim. Eu zic că putem!

– Ce-ți doreşti, personal, pentru 2025?

– Vreau să-mi găsesc locul într-o echipă care trage tare pentru modernizarea României. Vreau să se știe despre mine că sunt o resursă pe care se poate conta. Nu i-am scris Moșului, nu vreau cadouri, nu-mi lipsește nimic material. Am nevoie doar de mai multă îndrăzneală și să mă păstrez sănătoasă.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian