Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

VIORICA MACOVEI (interpretă de muzică populară, cântece patriotice şi religioase): „Nimic fără Dumnezeu!”

Cu pacea în suflet

– Dragă Viorica, iată-ne împreună în ajunul Bobotezei, dar încă în vraja Crăciunului, în molcomeala vacanţei… Cum te găseşte acest început de an?

– Dincolo de bucuria că sunt acasă, cu ai mei, aceste prime zile din an mă găsesc în mulțumire şi pace sufletească. Pentru mine, pacea aceasta este foarte importantă, fiindcă sunt convinsă că este unul dintre acele lucruri care ţin strict de noi înşine, e în puterea fiecăruia să şi-o imprime. De Crăciun, stăteam la un pahar de vorbă la gura sobei cu soțul meu, vorbeam despre ce s-a întâmplat în an, despre lucrurile bune, dar şi despre zbaterile din țară şi din lume, despre cât de important este să fie pace pe acest pământ. Și ne-am dat seama că e aproape imposibil să realizezi cât de importantă e pacea, dacă nu o ai în preajmă, în familie şi în inimă. Eu încerc să trăiesc cu pacea în suflet permanent, căutând adevăr, lumină şi iubire. Atât cât pot, cu smerenie şi fiind conştientă cu sunt om cu păcatele lui. Îmi găsesc pacea în brațele soțului meu, o găsesc în ochii şi inima Sofiei, fetița noastră, dar, mai presus de toate, o găsesc în credința mea de nezdruncinat în divinitate. „Nimic fără Dumnezeu” este motto-ul familiei mele, iar în el găsesc mereu pacea mult râvnită.

Lista scrisă de mână

– Trecerea în Anul Nou este un prilej de „inventar”, cântărim trecutul şi începem să plănuim pentru viitor. Ai şi tu dorinţe înşirate pe listă?

Cu doamna Sofia Vicoveanca

– Mă bucur că ai pomenit cuvântul „listă”, fiindcă ea chiar există fizic în familia mea. La fiecare început de an, noi facem o listă de lucruri pe care ni le propunem în anul respectiv. O listă scrisă de mână şi lăsată întregul an la vedere. Pe ea se regăsesc gânduri, aspiraţii mici şi mari, dar şi lucruri materiale, că doar oameni suntem. E firesc să ne dorim câte un moft, o jucărie, poate chiar o maşină nouă, o vacanță, puțin răsfăţ meritat după un an de muncă. Pe lângă aceste dorinţe materiale, aşternem pe foaie şi lucruri despre care ştim că ne îmbogățesc sufleteşte, care ne ajută să simțim că dăm înapoi din preaplinul nostru. Noi trăim bine, slavă Domnului, tocmai de aceea ne întrebăm foarte des dacă-i ajutăm suficient şi pe semenii noştri. Deşi mereu mai este loc, facem cât de mult putem. De exemplu, acum doi ani, în capul listei era strângerea de fonduri pentru un aparat medical pentru secția de Neonatologie a Spitalului din Piatra-Neamț (oraș unde m-am mutat de ceva vreme cu familia). Concertele caritabile au adunat în timp banii pentru acel aparat extrem de scump şi care este acum funcțional. Dar, îna­inte de orice, lista noastră este mereu deschisă cu ruga pentru sănătate. Doamne, mulțumesc că suntem bine, că părinții sunt bine! Desigur, sunt duruți câteodată, Bucovina are o singură față neplăcută: reumatismul. Zona aceasta muntoasă şi umedă ne cam face să scârțâim din articulații, dar altfel, părinții sunt bine, încă vioi, încă muncesc zi de zi.

Ia cu rugăciuni

– De curând, am văzut pe internet un mic film care m-a impresionat foarte tare, unul cu bunica ta. Spuneai că dumneaei îţi coase iile pe care le porți. Adevărat?

Colind către cer

– Adevărat, da! Bunica mea este absolut fabuloasă. Şi ea se regăseşte pe lista de Anul Nou despre care vorbeam, fiindcă pe ea scrie să ne vedem mai des cu oamenii pe care-i iubim: părinți, bunici, prieteni… Bunica mea prezidează acest grup de oameni extraordinari. În Poiana Micului, la vreo cincisprezece kilometri de Mânăstirea Humorului, acolo locuieşte bunica mea din poveşti. Da, ea încă îmi coase cele mai valoroase ii, munceşte şi şase luni la câte una, are zile întregi în care numai asta face şi spune că nu are plăcere mai mare pe lume. „Cum poți, bunică dragă, să stai atât de mult cu ochii după acul ăsta mic, singură, numai cu gândurile tale?” „Dar nu-s singură deloc, draga bunicii”, îmi răspunde. „Fiecare împunsătură de ac, fiecare cruciuliță din milioanele pe care le-am înşirat pe cămăşi este o rugăciune. Spun rugăciunea inimii, dau mulțumiri Domnului, nu-s singură nicidecum”. Vă dați seama că, ştiind lucrul acesta, eu, când îmbrac ia cusută de bunica, o simt ca pe o armură. O pavăză brodată în mii de rugăciuni, nimic nu mă poate atinge într-un asemenea veşmânt. Îmbrăcată în armura mea nepreţuită, pe scenă sufletul se simte uşor, îmi pun inima în fiecare cântec, iar Dumnezeu mă răsplăteşte pentru asta prin dragostea oamenilor către mine. Sincer, eu o consider o sfântă pe bunica, fiindcă, dincolo de această supremă curățenie sufletească a ei, mereu are în tolbă nişte sfaturi de o înțelepciune incredibilă. Câteodată îmi oferă poveţe clare, ţintite, fără să i le cer, zici că-mi citeşte îndoielile direct din suflet. Eu nu zic nimic, şi ea brusc începe o istorioară, aşa din senin, o poveste cu tâlc care dă răspuns unei probleme pe care, aparent, bunica nici nu o cunoştea. Nimic nu e întâmplător, iar înțelepciunea populară e de-a dreptul covârşitoare. De Crăciun am trecut pe la ea, i-am sărutat mâinile, iar bunica ne-a poftit la masă. Nu mai zic ce plină era de bunătăţi, cârnați, chişcă, tochitură făcute de ea în gospodărie, sarmale gătite în oală de pământ, plăcinte! O bucovineancă get-beget, harnică, pricepută, iubitoare, legată indestructibil de tradițiile locului şi cu o credință în Dumnezeu cât Rarăul de mare.

În Bucovina, rădăcinile nu se smulg niciodată

– Bucovina este un tărâm binecuvântat, din multe puncte de vedere: frumuseţea priveliștilor, bogăţia tradiţiilor, unicitatea oamenilor. Mai presus de toate este faptul că bucovinenii preţuiesc cu sfinţenie aceste lucruri şi le slăvesc cu fiecare ocazie. Cum a fost de Crăciun Bucovina?

Cu fetița ei, Sofia

– Un tablou de vis. Doamne, nu există imagine mai frumoasă decât Bucovina în preajma Crăciunului. Oameni în straie populare pe străzi, copii şi părinţi, merg gătiți la biserică, apoi cu colindul, iar înainte de Revelion, cu pluguşorul. An de an, la noi se organizează negreşit Balul Gospodarilor. O mare de oameni care cântă la unison cântece populare, absolut toată lumea în cămăşi albe, îți taie răsuflarea. Şi nu doar nouă, bucovinenilor, ni se pare că aici nimic nu poate rupe legătura oamenilor cu Dumnezeu şi cu tradițiile, ci şi celor care ne vizitează meleagurile. Surorile mele se ocupă cu turismul, au pensiuni minunate în Bucovina. Turiştii români care le trec pragul spun că în zonele lor nu mai văd asemenea lucruri. Umblatul cu pluguşorul, copii îmbrăcați popular, cu sumănaş şi opinci. Anul acesta, de exemplu, a fost o minune, fiindcă a nins de Crăciun. A nins mult, dar nu a fost frig, aşa că zăpada de pe drumuri a fost tare apoasă. Sărmanii copii erau înghețați la picioare, opincuțele trag apă rău de tot. Dar nu s-au lăsat, nu s-au schimbat, fiindcă ei au fost învățați că a păstra obiceiurile locului în care te-ai născut e o mândrie. Înseamnă a şti cine eşti, cine îţi sunt străbunii şi astfel, oriunde te-ar duce viața, rădăcinile tale doar se vor lungi, dar niciodată nu vor fi smulse din pământul natal.

– Cine îi învaţă aceste lucruri pe copiii din Bucovina?

Hai la joc!

– Părinţii, bunicii. Faptul că tradiţiile au rămas sfinte în Bucovina este meritul exclusiv al acestor oameni. Dar aş vrea să mai adaug ceva: acolo unde din varii motive acest ataşament faţă de străbuni a dispărut, un rol deosebit de important în păstrarea sufletului locului îl au liderii comunităţii. Eu sunt umblată, slavă Domnului, am făcut țara asta la pas, zonă cu zonă, sat cu sat. Cunosc locuri unde tradiția dispăruse total, nimeni nu mai îmbrăca costum popular, nu mai era nicio ie în dulapuri, nu mai existau datini, meşteşuguri, nimic. Ei bine, în această situație dramatică, a apărut un lider local cu drag de pământurile natale, care prin deciziile lui a schimbat totul şi a reînviat tradițiile zonale. Festivaluri, târguri de meşteşuguri, coruri de copii, vizite pe la bătrânii locului, ca să culeagă ce mai era de cules, studii de istorie locală, tot ce se poate pentru ca în respectiva comunitate să se redobândească dragostea şi cunoştințele pentru istorie şi tradiție. Omul sfințeşte locul! Nu e doar o vorbă asta, este un adevăr absolut, iar eu am cunoscut oameni care au pus în aplicare această zicală cu mare reuşită. Cinste lor, iar alții să ia aminte! Bucovina? Aici este o altă poveste, una miraculoasă. Aici e o interdependență, nu se poate trăi fără tradiție, credință şi patriotism. Nu ştiu să explic perfect de ce, dar sunt convinsă că aceste trei valori nu vor dispărea niciodată de pe obcinile din nordul ţării. În acest sens, tare mândră sunt că, de ceva vreme, sunt prezentată în concerte ca interpret de folclor, cântece patriotice şi religioase. Nu găsesc nimic mai frumos şi mai onorant decât aceste trei noțiuni aşezate laolaltă lângă numele meu. Nu pot fi decât recunoscătoare lui Dumnezeu că a îngăduit să fiu zămislită pe aceste meleaguri.

„Niciodată nu a fost în România o perioadă mai bună de trăit”

– Ai o energie tare bună, molipseşte-ne şi pe noi, spunându-ne sursa din care te hrăneşti cu ea…

Pricesne de Sărbători

– Energia bună vine din partea plină a paharului, de acolo îmi potolesc eu setea de bine şi frumos. Mă încăpățânez să văd în primul rând plinul, în orice împrejurare. Uite, când vin spre Bucureşti traversând Moldova – şi o fac extrem de des –, mă bucur de fiecare bucată de autostradă care se adaugă pe acest traseu. Nu mă mai lamentez că s-a început târziu, acum este, la fiecare câteva luni se adaugă alte zeci şi zeci de kilometri, iar eu astfel simt că lucrurile se mişcă în direcţia corectă, chiar şi aşa, târâş-grăpiş. Aşadar, vă rog, să mergem cu gândul bun înainte şi să recunoaştem că nu a fost niciodată în România perioadă mai bună de trăit! Da, sigur, nu e mereu uşor, dar raportându-ne la poveştile părinților noştri, azi e grozav să trăieşti în ţara noastră. Mie, când îmi povesteşte mama cum vedea în copilărie oameni care munceau doar pentru mâncare şi o pătură de dormit într-un grajd, mă înfior. Să trudeşti toată ziua, răsplata să fie o bucată de mămăligă, iar tu să fii mulţumit! Azi toţi oamenii au unde munci dacă vor, au unde învăța dacă vor, suntem respectați în Europa şi în lume, putem călători. Nu ar trebui să ne mai plângem atât. În acest moment, în țările pe care noi le admiram şi la care visam cu ani în urmă (Germania, Franța, Italia, chiar SUA) nu se trăieşte neapărat mai bine decât la noi. Vă spune un economist (căci în finanțe am eu master) că datoria pe termen lung a unor țări precum Grecia sau Italia o depăşeşte cu foarte, foarte mult pe cea a României. Nu mai insist pe acest aspect, spun doar că eu consider că patria aceasta nu e deloc cea mai rea, nu are deloc oamenii cei mai ticăloşi, deşi, câteodată, parcă se vrea intenționat ca aceasta să fie imaginea noastră. Pădure fără uscături nu există, dar de aici până să generalizezi e o nedreptate fără margini. Frumusețea stă în ochiul privitorului. Depinde din ce unghi, din ce perspectivă alegi să priveşti în jur. Eu aleg optimismul. Aşadar, văd România ca pe o țară binecuvântată, frumoasă ca Raiul, bogată atât ca resurse materiale, cât şi sufleteşti.

Revenind la întrebarea ta, am lăsat anume la final sursa supremă a energiei bune: credinţa. Nimic fără Dumnezeu! Nicio zi fără rugăciune! Sigur, nu avem răgaz mereu pentru nu ştiu câte acatiste, dar să avem gândul la Dumnezeu, să fim prezenți mereu cu El în inimă, nu e atât de greu. Mergem pe drum, la muncă, îi adresăm câte o mulțumire că putem face asta, că suntem întregi, că avem ce lucra. Munca mea principală e cântecul, iar când am câte un vers de genul „Doamne, ține-mi inima curată!”, eu chiar simt că mă adresez Domnului. Îi cânt Lui, Îi vorbesc direct, Îl rog să-mi țină mintea limpede şi sufletul bun. Acolo, pe scenă, în fața oamenilor, eu vorbesc cu Dumnezeu. Şi aş mai zice un lucru: pentru a ne păstra starea de bine, de mulțumire, eu cred că ar trebui să urmăm îndemnul sfinților părinți şi să nu ne rugăm doar pentru noi, ci şi pentru țară şi popor. „Doamne, binecuvântează poporul nostru!”, nu e greu de spus, de simțit. Iar dacă spunem mai mulți, poate chiar toți, nu credeți că Domnul ne va auzi, iar sentimentul acesta de comuniune ne va aduce mult bine şi va pune pe fugă egoismul din noi? Eu aşa cred. Chiar dacă poate voi fi „acuzată” de idealism incurabil, eu tot vă provoc să încercăm. Rău nu poate fi.

„De exemple bune avem cel mai mare nevoie azi”

– Ne apropiem de finalul dialogului nostru și te întreb: care îţi sunt speranţele pentru anul 2025?

Cete de colindători din Bucovina

– Am speranțe mereu, iar la început de an ele parcă sunt de-a dreptul înaripate. Pentru România, am speranța lucrului bine făcut. Mie îmi spuneau părinții aşa: „Pe ce pui mâna, du lucrul bine, până la capăt, să nu mai facă altul în urma ta!”. Să fim responsabili, cu alte cuvinte, şi am încrederea şi speranţa că românii vor aprofunda responsabilitatea. Mai sper că la conducerea țării vor veni oameni care să creadă în potențialul celor bine pregătiți şi le vor da lor pe mână deciziile de mare însemnătate. Şi ca artist îmi doresc să văd mai multă responsabilitate, adică mai mult accent pe exemplul bun. Emisiuni consistente la televiziuni (le mai găseşti doar cu lupa, de aceea şi particip atât de rar la programe tv). În ultima vreme, eu şi soțul meu am cam renunțat la a privi la televizor şi ne relaxăm vizionând podcastinguri, cele care au ca invitaţi oameni bine pregătiți, de la care ai ce învăța. Da, cred că de exemple bune avem cel mai mare nevoie azi, mai ales tinerii. Vă dau și eu unul simplu, concret. În Bucovina, zona Vicov, acum ceva timp, un cizmar priceput şi-a făcut o făbricuță de pantofi. Era pasionat, a prins curaj şi a dat drumul afacerii. Azi, în Vicovul de Sus, și de Jos, în toată zona Marginea, sunt zeci de mici întreprinderi, de ateliere de încălțăminte, care exportă în toată lumea. Un exemplu bun, într-o comună din România, a creat un val de reacții pozitive, iar azi o comunitate întreagă trăieşte bine de pe urma acestei idei. Cât despre marea mea dragoste, muzica, şi aici am speranţe că românii nu vor pierde niciodată dragul de folclor. Voi fi prezentă la toate evenimentele potrivite pentru mine. Voi continua înregistrările împreună cu Orchestra Lăutarii, voi lansa melodii, pe conturile mele de social media se pot vedea toate acestea. La televiziuni, mai răruț. Am spus motivul, pur şi simplu, refuz să mă asociez cu felul de cultură promovată de cea mai mare parte din posturile tv, fie muzicale, fie nu. Sper ca anul acesta să reuşesc şi o colaborare pe care o plănuiesc de mult, cu prietenul Marcel Pavel. Mai nou, şi el cântă pricesne foarte frumoase, trebuie musai să ne găsim timp să înregistrăm împreună. Până atunci, am deja o melodie cu dragul nostru fin, Tudor Furdui Iancu. Cântecul e înregistrat, doar videoclipul mai este de filmat. Ce să vă mai spun, tolba cu planuri şi speranţe e plină, doar sănătate şi timp să am, şi le-oi duce pe toate la bun sfârşit. Dar nu singură, ci împreună cu familia mea, în pace şi cu Dumnezeu deasupra noastră!

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian