
Boala are gravitatea ei și se pare că este destul de răspândită. Nu se cunosc cu exactitate cauzele ei, dar se știe că hiperfoliculinemia (superproducția de hormoni estrogeni a ovarelor) și o slabă funcționare a sistemului imunitar o influențează. De asemenea, nu trebuie să uităm rolul major în apariția tuturor bolilor al acumulării toxinelor în toate țesuturile și fluidele corpului uman (conform teoriei „sângelui stricat” după care s-a călăuzit Valeriu Popa, în tot ceea ce a făcut bun pentru semenii săi).
Cred că tratamentul trebuie să vizeze posibilii factori care au dus la apariția bolii, încercând să eliminăm toxinele acumulate, să echilibrăm balanța hormonală, să întărim sistemul imunitar și să eliminăm dereglările produse la nivelul sistemului nervos central. În acest sens, vă recomand următorul tratament: • Infuzie din crețișoară, turiță mare, coada-șoricelului, urzică moartă albă și sunătoare, amestecate cât mai omogen, în părți egale, din care se beau 3 căni pe zi. Ceaiul se bea începând din ziua a șaptea a ciclului menstrual până la apariția menstrei, cu pauză în restul intervalului. • Pentru întărirea sistemului imunitar vă recomand medicamentul Imunogrip, produs de firma PlantExtrakt din Cluj. • Supliment de vitamine și minerale – B complex, C, E, calciu și magneziu. • Regimul alimentar are un rol deosebit în vindecare. Excludeți din alimentație carnea de porc, grăsimile, produsele lactate grase, conservele de carne, mezelurile, alimentele prăjite, condimentele iuți, oțetul, alcoolul, zahărul, cafeaua, ciocolata, coca-cola, morcovii și sfecla roșie (aceste legume au efect estrogenic, fiind interzise în endometrioză). • Tratați constipația cu tărâțe de grâu, o lingură dimineață și una seara, după ce au fost lăsate în apă la înmuiat. • Țineți post cel puțin o zi pe săptămână. • Pentru curățarea vezicii biliare: o dată pe săptămână, luați un amestec din 4 linguri de ulei de măsline cu zeama de la o lămâie, înainte de masă, după care vă culcați pe partea ficatului timp de o jumătate de oră. • Pentru eliminarea toxinelor beți două căni pe zi de ceai de păpădie, de preferință în intervalul de la apariția menstrei până în ziua a șasea a ciclului, adică în perioada când se întrerupe administrarea ceaiului din amestec de plante de mai sus. • Nu în ultimul rând, e nevoie de suport moral, foarte important în vindecarea oricărei boli, pe care îl obțineți prin credința în Dumnezeu și bună înțelegere cu cei apropiați.
ADRIAN S. – București
„Sunt în pericol să-mi pierd degetele de la mâini” (Răspuns pentru LASCĂR G. – Galați)
Eu am fost diagnosticat cu poliartrită reumatoidă seropozitivă stadiul II-III, cu mobilitate redusă a degetelor de la mâini și picioare, afecțiuni ale încheieturilor la umeri, coate și genunchi. Degetele de la mâini nu le puteam strânge în pumni, mă dureau îngrozitor încheieturile, când mă sculam din pat ori de pe scaun, mergeam foarte greu și îmi amorțeau picioarele la statul prelungit în picioare. Mi-am ameliorat foarte mult boala aplicând diferite rețete, unele publicate în revista „Formula AS”, altele de la diferiți medici, simultan ori pe rând, în funcție de cum puteam procura medicamentele, plantele medicinale și toate cele necesare, astfel: • Cu o lampă portativă, ce avea un bec de 100W neacoperit, îmi încălzeam toate încheieturile dureroase de la mâini și picioare. • După încălzirea încheieturilor, le ungeam și frecționam cu spirt medicinal în care am macerat lămâi (0,5 litri spirt + 0,5 kg lămâi tăiate). • Seara, luam câte o aspirină (după masă), iar în cursul zilei, beam ceai antireumatic din următorul amestec: cimbru, salcie, urzică, fructe de cătină, cimbrișor, coada șoricelului, mentă, fructe de măceș, mușețel, păpădie flori și frunze, flori de soc, frunze de fag, frunze de mur, frunze de gutui, cicoare. Luam și câte o pastilă de vitamina C și Viplex pe zi. • Din două în două zile, făceam seara o baie în care puneam multă sare (apa la 36-38°C). Se poate face baie și numai la încheieturile bolnave. • Făceam frecții la mâini cu Stimuven, urmate de o gimnastică a degetelor, de aproximativ 20 de minute, mișcându-le în toate pozițiile până la o durere suportabilă. • Am stat câte 30 de minute la soare, nu prea puternic (dimineața), expunând încheieturile. Iarna se poate sta la soare în casă, în fața geamului care este expus la soare. • Luam de trei ori pe zi ulei de pește (capsule gelatinoase) și calciu lactic (tablete). • La spital, am făcut băi galvanice, ionizări, masaj cu ultrasunete. Tuturor celor suferinzi le doresc însănătoșire grabnică, cu toate că tratamentul acesta este de durată, 6-12 luni, și sper să le fie de folos.
COSTEA N. – Iași
„Sufăr de polipi pe coardele vocale” (Răspuns pentru FLOAREA P. – Pitești)
Referitor la polipi pe corzile vocale eu am folosit cu succes ceaiul de busuioc. De trei-patru ori pe zi se face o gargară cu infuzie de busuioc (după fiecare masă). Ceaiul se poate și bea (3-4 cești pe zi). Are un miros și o aromă deosebit de plăcută. O să aveți rezultate imediat. Mult succes!
DUMITRU R. – București
„Cum pot împiedica retracția gingiilor?” (Răspuns pentru ANA I. – Brașov)
Retracția gingiilor apare în paradontoză, care este direct legată de diabet zaharat, tartru, fumat sau are cauze ereditare. Vă recomand câteva proceduri eficiente: local, masați gingia spre vârful dinților, de la bază, cu ulei de vitamina A, ungând policele și degetul arătător și trăgând ușor gingia peste dinte. Mai puteți să ungeți cu albastru de metil, seara, la culcare, pe locurile retractive. Puneți puțină vată pe un chibrit și badijonați ușor. Până dimineața, trece albăstreala locală. La bunici și străbunici, se făcea masaj cu cenușă din sobă sau cu sare, alternativ, o zi și o zi, și se clătea bine gura cu apă călduță. De asemenea, puteți face spălături printre dinți cu ceai de stejar, care are tanin și întărește gingia. După acest procedeu, nu se clătește gura. Ceaiul nu este toxic. Mai există infiltrații cu produse farmaceutice, în serii de 2-3 ședințe, ce se fac doar la cabinetul de stomatologie. Mama mea a avut curiozitatea și puterea să încerce, fiindcă sunt dureroase, dar nu i-au fost de folos. Eu am încercat cu ce v-am sfătuit și am fost foarte mulțumită. Trebuie să aveți răbdare câteva luni, să țineți cont de igiena bucală și să folosiți o periuță de dinți foarte moale și mică, pentru copii. Vă doresc sănătate, cu prietenie.
VALERIA – Brașov