„Ne-am pierdut băiatul, dorim cu disperare să ne salvăm fetița”
Doamnă Sânziana Pop,
Vă scriu în disperare de cauză! Mă numesc Voicu Tatiana și sunt învățătoare la școala din comuna Tetoiu, județul Vâlcea. Viața mea nu a fost ușoară, am fost crescută de mama și de bunicii materni, părinții mei despărțindu-se când eu eram mică. Chiar dacă am fost obișnuită cu muncile câmpului, încă din copilărie am dorit să și învăț, să am o meserie care să-mi dea un statut în societate. În timpul liceului, m-am îndrăgostit de un tânăr din sat, băiat muncitor, alături de care, pe la vârsta de 20 de ani, am întemeiat o familie. Dragostea noastră a fost și mai împlinită, atunci când ni s-a născut primul copil, un băiețel căruia i-am dat numele Corneliu Andrei. Chiar dacă pe parcursul anilor am mai întâmpinat unele greutăți, acestea treceau ușor, căci eram o familie unită, frumoasă, cu un copil sănătos, care creștea și era lumina ochilor noștri. Iar când Andrei a împlinit 12 ani, am fost binecuvântați și cu o fetiță, căreia i-am pus numele Monica Maria. Și pe ea am iubit-o din toată inima, din prima clipă. Însă fericirea ne-a fost zdruncinată la câteva luni de la nașterea ei, când Monicăi i-a fost descoperit un grad de handicap. Am făcut o serie de investigații la spitale din București, Craiova, Sibiu, dar abia la vârsta de 3 ani și 9 luni i s-a confirmat sindromul genetic rar: Mowat-Wilson. Acest sindrom constă în faptul că bolnavii prezintă risc mare de defecte structurale cardiace, precum defecte septale (duct arterial patent, stenoză pulmonară, coarctaţie de aortă, valvă aortică bicuspidă sau stenoză aortică). Din acea clipă, a început o întreagă luptă pentru viața fetiței noastre, în dorința să reușească să se descurce cât de cât singură. Cu toții am suferit mult, în special băiatul nostru Andrei, care nu înțelegea de ce surioara lui s-a născut cu probleme grave de sănătate. Au urmat drumuri lungi la medici, investigații peste investigații, terapii peste terapii. Dar când credeam că asta este cea mai grea cruce pe care ne-a dat-o Dumnezeu, am mai primit o lovitură cruntă: băiatul nostru superb, lumina ochilor noștri, în vârstă de 19 ani, care tocmai ce terminase examenul de bacalaureat, a început să acuze dureri la un picior. Am mers cu el la spital și în urma investigațiilor a fost diagnosticat cu Osteosarcom convențional grad înalt de malignitate, tibie distală stânga, metastaze pulmonare și ganglionare inghinal stânga, stadiul IV B. Vă dați seama, doamnă Sânziana, că sufletul meu a fost zdrobit în acel moment! Au fost zile în care îmi doream să cred că nu asta este viața mea, trăiam cu toții un coșmar din care ne doream să ne trezim, dar fiecare zi devenise o luptă pe viață și pe moarte. Nici nu știu pe unde am călcat și ce am făcut în acest timp, mă agățam de orice speranță, numai să-mi fac copilul bine. Aproape un an de zile am stat cu el prin spitalele din București, respectiv Spitalul Universitar, Institutul Fundeni; inițial, băiatul a fost operat la piciorul bolnav, i s-a pus o tijă, însă la câteva zile de la operație, au început dureri și mai mari, și după puțin timp, medicii au hotărât să-i amputeze piciorul. Băiatul era disperat, toate se succedau fără pauze de respiro. Curând, au început ședințele de chimioterapie, aproape un an de zile. Numai Dumnezeu știe prin ce am trecut! Am contactat medici din Italia, din Austria, în speranța că vom găsi remediul pentru această boală nemiloasă. În acest timp am cheltuit foarte mulți bani, iar eu fiind plecată mai mereu cu băiatul la doctori, fetița a rămas în grija socrilor mei, oameni bătrâni, care nu au mai reușit să meargă cu ea așa des la terapii, cum mergeam eu înainte de a depista boala lui Andrei. În această perioadă, eu am stat foarte mult în concediu medical, iar resursele noastre financiare se scurgeau, în aceeași măsură cum s-au scurs și zilele băiatului nostru. În vara anului 2024, Dumnezeu ni l-a luat pe Andrei, cu toate ședințele de chimioterapie, cu toată lupta noastră și a medicilor, totul a fost în zadar, boala a învins… Andrei, speranța noastră, s-a năruit dintr-o dată. Am fost și încă suntem distruși! Acum, nu pot concepe să-mi pierd și pe cel de-al doilea copil, acesta este și motivul pentru care lupt în fiecare zi. După ce termin orele la școală, încep drumurile lungi pe care trebuie să le parcurg de la Tetoiu la Craiova, pentru ședințele de kinetoterapie, logopedie și alte terapii, pentru a face ca această fetiță să se descurce singură. De-acum nouă, părinților, nu ne-a mai rămas decât să luptăm pentru viața Monicăi.
Iată ce vă rugăm, dragă doamnă Sânziana, să ne întindeți o mână de ajutor, dat fiind suma mare de bani pe care o plătim pe terapii, dar și drumurile aproape zilnice care sunt costisitoare. Cu sprijinul dumneavoastră aș vrea să reușesc să-i pot oferi mai multe terapii Monicăi, să-i pot cumpăra un aparat folosit pentru Metoda Tomatis, dar și câteva aparate pentru kinetoterapie, cu care vrem să-i echipăm o cameră acasă, spre a putea să beneficieze zilnic de terapii și a beneficia de fiecare oră, pentru bunăstarea ei fizică și mentală.
Vă mulțumesc din suflet dvs. și tuturor acelora care citiți aceste rânduri disperate!
Avem și un cont în Ron, deschis la CEC Bank, titular cont Voicu Tatiana, Cod IBAN: RO79 CECE C001 9463 6509 6411
(Am atașat scrisorii actul de deces al lui Andrei, ca și diagnosticele Monicăi.)
VOICU TATIANA – sat Tetoiu, str. Principală nr. 43, comuna Tetoiu, jud. Vâlcea, cod 247695, tel. 0799/64.95.23
„Îmi duc viața cu frica morții”
Către doamna directoare a revistei „Formula AS”,
Mă numesc Duțan Vasile Florin, în vârstă de 52 de ani, și locuiesc în comuna Gura Ocniței, jud. Dâmbovița. Vin în fața dvs. cu rugămintea și cu speranța că mă veți ajuta publicând această scrisoare despre suferințele mele. Sunt bolnav de 8 ani, suferind de o boală renală ajunsă în faza finală de dializă, o boală pe care abia o duc pe picioare și pentru care, fiindcă nu mai sunt bun de nimic, m-au părăsit și soția, și copiii. Sunt nedeplasabil, merg cu ajutorul unui cadru, ducându-mi viața cea de zi cu zi cu frica morții. Trăiesc dintr-o indemnizație de 700 lei cu care mă descurc foarte greu, acum fiind și iarnă. Trăiesc din mila vecinilor care-mi aduc câte o farfurie de ciorbă și câteva lemne pentru a mă încălzi. Vă rog respectuos ca prin mila dvs. și a cititorilor dumneavoastră să îmi ușurați și mie greul vieții, dându-mi o mână de ajutor. Cu respect, vă mulțumesc!
DUȚAN VASILE FLORIN – comuna Gura Ocniței, str. Capul Plaiului, nr. 14, jud. Dâmbovița, cod 137240, tel. 0725/46.58.22
