Ple
carea pe ușa din dos a Cotrocenilor a președintelui Klaus Iohannis (tardivă, dacă e să ne uităm la uzura sa politică și la argumentele constituționale discutabile pentru prelungirea mandatului, pripită, dacă ne uităm la climatul politic și la manevrele de scoaterea sa din joc) lasă România într-o criză de autoritate fără precedent, care pune la grea încercare mecanismele de apărare ale și așa fragilei noastre democrații. Președinte cu puteri depline, prin urmare, nu mai avem, iar zvonistica spune că președintele interimar, Ilie Bolojan, era cât pe ce să fie decapitat (cu implicarea oamenilor din partidul său!), pentru ca nu cumva să ajungă la Palatul Cotroceni, nici măcar așa, cu puteri limitate! Într-un moment când rapoartele din cancelariile europene vorbesc despre influențe externe masive în jocul politic din România, noi nici măcar șef la Serviciul Român de Informații nu avem. Și nu de azi, de ieri… Nici șeful guvernului nu e sigur. Premier, azi avem, dar mâine s-ar putea să nu mai avem, pentru că Marcel Ciolacu e încolțit din toate părțile, scheletele din avioanele țeparilor de la Nordis au început să scârțâie mai ceva ca trenurile de aterizare pe aeroportul din Monte Carlo, iar coaliția de guvernare, se vede limpede din procedurile de suspendare a lui Iohannis și din puciul încercat împotriva lui Bolojan, e plină de trădători (în PSD, PNL și UDMR) și de exaltați (în USR) utili unor cauze a căror gravitate cu greu o putem bănui. Curte Constituțională iarăși nu avem, nu în sensul inexistenței ei la modul propriu, ci al existenței ei ca instanță morală, în slujba democrației noastre: a luat decizii atât de arbitrare de-a lungul ultimilor ani, încât chiar și când joacă corect ajunge să nu mai fie credibilă. Ce garanție avem că e de partea bună a istoriei și că nu-și schimbă stăpânii, dacă începe să bată mai tare vântul de la Est?! Despre instituțiile de forță ce să mai vorbim? Dacă era după ele, democrația românească se încheia încă din timpul lui Liviu Dragnea sau al protestelor din acel 10 August de tristă amintire. Ba și mai mult, între timp, pare să fi trecut, dacă nu „in corpore”, măcar „la bucată” în solda a tot felul de aventurieri, politici de data asta. În fine, pentru ca toate să capete un sens, faimosului Piedone Popescu (cui altcuiva?), i s-a pus deoparte postul de șef al Protecției Consumatorului (Protecția cu Bodyguarzi de Cartier a Consumatorului), i s-ar putea spune mai bine…
Peste această țară, în care violența, deocamdată verbală, a coborât deja în stradă, iar autoritățile și-au pierdut de mult, tocmai argumentul autorității, este chemat să conducă președintele interimar Ilie Bolojan. Fostului primar de Oradea trebuie că i-au ajuns deja cele câteva luni de când a venit la București ca să vadă cât de greu se pot schimba lucrurile pas cu pas și cât de subțire e fereastra de oportunitate în care poți acționa. Ca unul care, spre deosebire de predecesorul său, Klaus Iohannis, a izbutit tocmai prin exemplu propriu și prin implicare directă, activă, Ilie Bolojan are șansa de a deveni un exemplu, așa cum o cere înalta sa funcție. Forțele izolaționiste sunt cât pe ce să formeze o monstruoasă coaliție, cu pro-europenii vopsiți, iar democrația noastră are mare nevoie de cineva care să joace cu argumente serioase, la vedere. Altminteri, indiferent de rezultatul prezidențialelor din primăvară, sunt șanse mari ca următorul președinte să conducă o țară neguvernabilă.
