În splendidul roman al prozatorului Norman Mailer, “Un vis american”, personajul principal – politician de succes, mare vedetă TV – urcă noaptea pe acoperișul unui zgârie-nori și se plimbă minute bune pe muchia îngustă care desparte blocul de hău. Asta, după ce băuse o sticlă de whisky și după ce, în urma unei certe furtunoase, își împinsese partenera în gol, pe fereastra apartamentului de la etajul 30. Cum ne-au avertizat de atâtea ori scenariștii de la Hollywood, orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. Ca orice metaforă, imaginea lui Mailer este, evident, stridentă, deși asemănările scenei cu momente din propria-i biografie n-au fost negate de autor. În orice caz, nu mai puțin stridentă decât metafora lui Norman Mailer e realitatea de azi, în care lumea întreagă se vede trasă, în plină beznă, pe bârna lată de-o palmă de pe acoperișul “Manhattan”-ului.
Imprevizibilitatea a fost dintotdeauna una dintre mărcile personale ale lui Donald Trump. Succesul rotund în alegerile de la finele anului trecut, experiența precedentului mandat la Casa Albă și frustrarea teribilă de pe urma pierderii ulterioare a funcției, în favoarea lui Joe Biden, n-au făcut decât să întărească potențialul disruptiv al președintelui Statelor Unite ale Americii. Donald Trump visează să schimbe lumea și, de-abia de o lună revenit la putere, chiar asta face. Spre deosebire de mandatul anterior, a avut grijă să se înconjoare de locotenenți încă și mai entuziaști decât el. Doctrina, din câte se întrevede, nu e atât de complicată pe cât e de periculoasă: nu ești cu mine, zbori pe fereastră – deocamdată metaforic, nu ca în ficțiunea lui Norman Mailer și nici ca în realitatea partenerului de negocieri Vladimir Putin. Ești cu mine, dacă mă însoțești în aventura de senzații tari, de pe acoperișul lumii.
Spațiu de negociere nu prea mai există pentru lumea de dinaintea lui 2025. Washington-ul impune și, de aici încolo, singura opțiune e să accepți și să fii acceptat. Vești proaste pentru “suveraniștii” din Canada, din Mexic, din Groenlanda și de pretutindeni: SUA joacă tot mai dur, dincolo de considerente morale. A făcut-o și până acum, doar că mult mai diplomat și mult mai subtil, jucându-și perfect cartea de “jandarm universal”. Rămâne acum de văzut dacă în noua realitate, Uniunea Europeană – lăsată pe dinafară la negocierile privind viitorul Ucrainei – e în stare să își ia destinul în propriile-i mâini. Și vom vedea dacă, la rândul ei, scuturată bine de recentele evoluții politice globale, clasa politică de la București e capabilă să impună voci credibile în dezbaterile din Europa.
Într-o lume tot mai tranzacțională, întrebarea e ce avem noi de oferit și, pe de altă parte, cum și cu cine apărăm ce avem mai de preț, nenegociabil. SUA și Rusia par să fi decis cu cine ar prefera să colaboreze: nu doar în România, ci și în Germania… Alegerile prezidențiale din Mai, care ar putea fi supuse unei presiuni externe încă și mai mari decât turul I din 2024, devin, astfel, un privilegiat prilej de adevărat suveranism. În ce lume vrem să trăim acum, că ne-am trezit, ca întreaga planetă, din “visul american”?! Comod nu va fi, indiferent de ce ni se va promite în următoarele luni, nici la noi, nici în Europa, nici în America.
