Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Ce vor românii?

Dacă ții neapărat să nu mai înțelegi nimic din ce vor românii, nu trebuie decât să asculți câteva dezbateri televizate sau postări electorale ale candidaților la președinția României. Lasă că cei mai mulți dintre ei vorbesc despre cu totul altceva decât se găsește în fișa postului de la Palatul Cotroceni, dar nici când punctează direcțiile principale pe care ar trebui să meargă țara nu sunt mai aplicați… În vremuri complicate, când suntem permanent martorii unui cutremur economic, social sau geo-politic, nu e zi în care alegătorii români să nu fie derutați, mințiți, să nu caute exasperați soluții de penalizare a „sistemului”, nu neapărat în cele mai sigure zone. Mai cu seamă când, așa cum o dovedește o cercetare sociologică de dată recentă, aproape două treimi dintre români consideră că țara merge într-o direcție greșită… Dar care sunt, oare, lucrurile pe care românii nu sunt dispuși să le negocieze și de care conducătorii lor, deja aleși sau viitori, ar trebui să țină seama? Același studiu INSCOP („Atitudinea popu­lației cu privire la patriotismul economic și vulnerabilitățile regimului democratic”, realizat la comanda Confederației Patronale Concordia) ne oferă câteva răspunsuri puternic contrastante cu atitudinea unora dintre cei mai vocali politicieni români ai momentului. În majoritate covârșitoare (89,7%), românii consideră că este în interesul național ca țara noastră să rămână în Uniunea Europeană și în alianța militară NATO, în vreme ce 68% dintre cetățeni și-ar dori ca investițiile străine în România să crească. Iarăși, în răspăr cu „pacifismul” unora dintre aleși, care pun piedici unor legi de apărare mai eficientă a țării, sprijinul public pentru creșterea cheltuielilor în apărare este consistent (76,2%), pe fondul temerilor privind posibila retragere a contingentelor americane din trupele NATO, staționate în regiune. Pe scurt: românii transmit un puternic sprijin pro-UE și NATO și înțeleg limpede necesitățile de ranforsare militară, pe fondul impredictibilității unora dintre aliații noștri și al rezultatului conflictului de la granițele noastre.

Cât privește direcția economică, românii susțin, în proporție de peste 80%, negocierea unor condiții mai favorabile în UE, pentru protejarea intereselor noastre. În același timp, românii nu sunt câtuși de puțin împotriva creșterii investițiilor străine (67,9%) și nici împotriva sprijinirii companiilor românești care se extind în Europa (82%). În plus, 77,8% consideră că statul ar trebui să sprijine companiile străine care plătesc taxe în România. Spre lauda lor, românii dovedesc încă o dată mai mult spirit critic decât cei care, în căutare de voturi și pentru a-și masca propria incompetență, inventează sau girează tot felul de false teme publice, când adevărata problemă a țării, o spun tot românii, o reprezintă „corupția, care amplifică nedreptățile din societate” (44%).

În jurul acestor răspunsuri ar fi trebuit politicienii noștri să își construiască campaniile electorale. Dacă nu au făcut-o ei, ar trebui ca alegătorii să-și aleagă favoritul, în funcție de adeziunea prezidențiabililor la direcțiile pe care românii – și nu tot felul de agenți străini de interesele noastre – și le doresc. Dacă tot se poartă zilele astea pragmatismul, n-ar strica un vot pragmatic al românilor. Un candidat anume poate părea „răul cel mai mic”, mai importantă e, însă, direcția pentru valorile care au adus României „mai binele” din ultimele decenii.

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.