Apropiatul sfârșit al campaniei prezidențiale ne îngăduie o concluzie tot mai justificată privitoare la pozițiile candidaților și la proiectele lor de țară. Din Constituție se știe că președintelui îi revine un rol major în stabilirea politicii externe. În politica internă, care este preponderent atribuită executivului, el este, în principal, mediatorul care armonizează acțiunea forțelor politice partizane în perspectiva asigurării funcționalității statului. Fiind și „șeful” serviciilor de siguranță, el poate influența, indirect, pe baza informațiilor primite, stabilitatea guvernamentală, nu numai prin nominalizarea unui premier din zona majorității parlamentare (pe care, odată validat, nu-l mai poate demite), ci și prin „cenzurarea” propunerilor legislative îndoielnice, sau prin denunțarea publică a unor abuzuri instituționale. Formal, cel puțin, într-o campanie pentru alegerea președintelui, contează – în primul rând – modul în care candidații se raportează la relațiile externe ale țării, la plasarea ei în sistemele de alianță internațională care îi garantează integritatea teritorială, stabilitatea democratică și dezvoltarea economică netulburată. Pozițiile lor în favoarea sau împotriva participării la organizațiile supranaționale – care au un anumit rol în menținerea ordinii internaționale – sunt, în consecință, țintele majore ale propagandei electorale prin care ei urmăresc să convingă alegătorii că merită să fie desemnați în fruntea statului. Din această perspectivă, campania din 2025 nu este o excepție. În contextul evoluției dramatice a războiului de agresiune teritorială, declanșat de Rusia imperială împotriva Ucrainei (cu care România se învecinează), importanța susținerii sau detașării țării de UE și NATO, organizațiile internaționale din care face parte, a devenit tema emblematică pentru ierarhizarea aspiranților la președinție. Ei au fost împărțiți în pro-occidentali, susținători ai creșterii integrării în UE și NATO, și izolaționiști (sau „suveraniști”), adepți ai „neutralizării” României și ai stabilirii unor relații de bună vecinătate cu Rusia. Motivele orientării sunt, pentru primii, că doar continuitatea în UE și NATO ne apără de agresivitatea Rusiei, în timp ce „izolaționiștii” susțin că asemenea integrare ne costă prea mult și ne încalcă „suveranitatea”. Cei mai reprezentativi dintre cei unsprezece candidați, Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, sunt deschis pro-occidentali, în timp ce George Simion și Victor Ponta se declară „suveraniști”. Schimbarea de macaz a administrației americane (principalul pilon al NATO și, până acum, partenerul esențial al UE) le-a potențat ultimilor numiți propaganda, blamând, în siajul americanilor, UE și atașându-se cu totul „meandrelor politice” ale Casei Albe. Chiar și unii dintre candidații convinși că destinul României este strâns legat de UE au ajuns, pe fondul derapajului pro-rusesc și anti-european al administrației Trump, să adauge o coloratură „suveranistă” discursurilor lor, sperând să câștige susținerea unora dintre votanți.
Stabilirea poziției externe a țării este, așadar, o temă centrală în dezbaterile provocate de campania electorală a prezidențialelor. Trebuie însă să observăm, mai ales după votul de la alegerile anulate, că ea umbrește, în fapt, tema care pare a-i interesa în cel mai înalt grad pe electorii români. În Decembrie 2024, toți observatorii au realizat că cetățenii au votat mai ales pentru respingerea SISTEMULUI prin care țara este guvernată. Candidații partidelor la putere (PSD și PNL) au pierdut masiv încrederea alegătorilor, în ciuda „cadourilor” de ultim moment (creșteri de pensii și salarii) prin care administrația a încercat să le câștige bunăvoința. În fapt, cetățenii i-au amendat pe toți candidații care păreau să fie „emanații” ale acestui sistem care, de peste trei decenii și jumătate, a risipit, din corupție, politizare incompetentă, nepotism și nepăsare, avuția țării. Imensul deficit bugetar, dezastrul din infrastructura sănătății și învățământului, creșterea tot mai rapidă a costurilor vieții sunt consecințele inevitabile ale erodării continue a instituțiilor statului, lăsate în mâinile unei „birocrații de stat” supergonflate, nespecializate, dependentă total de factorul politic și de interesele de grup ale deținătorilor puterii. Fără ca instituțiile implicate să o recunoască, tema RESTRUCTURĂRII SISTEMULUI s-a insinuat, vrând-nevrând, ca temă fundamentală a alegerilor, obligându-i pe candidați să abordeze și probleme care nu țin de competența constituțională a președintelui, cum ar fi cele legate de defectele învățământului, sănătății, transporturilor, agriculturii, comerțului etc. Câștigarea primului tur al prezidențialelor de către un „necunoscut”, Călin Georgescu, s-a datorat (dincolo de „tehnicile” de insinuare în „conștiința” alegătorilor, costisitoare și secrete) în mare parte respingerii hotărâte a SISTEMULUI. În reacția lor spontan-afectivă, cetățenii nu au mai apucat să mediteze la ceea ce propune „salvatorul” pentru înlocuirea contestatului sistem, deși tocmai asta contează.
În ultimele zile ale actualei campanii, ierarhia în preferințele electoratului va fi clar marcată tocmai de POZIȚIA FAȚĂ DE SISTEM a candidaților. În urma tuturor sondajelor (ele însele manipulatoare și contradictorii), trei dintre ei s-au detașat în „bătălia” pentru finală. Crin Antonescu, care va face totul pentru continuitatea guvernării în formula alianței PSD – PNL – UDMR, cu Marcel Ciolacu premier. Alianța îl sprijină din toate puterile și cu toate mijloacele, pentru că o înfrângere a lui va provoca schimbări inevitabile la vârful partidelor coalizate. Aceste schimbări (de oameni, nu de structuri) le anunță și George Simion, candidatul AUR, el însuși „produs al sistemului”, după cum indică toate acțiunile lui din ultima vreme și „conexiunile” (inclusiv instituționale) pe care ele se bazează. George Simion are un „program” la fel de aberant, nesustenabil, precum cel al lui „Mesia Georgescu”, al cărui „moștenitor credincios” se proclamă. Singurul „dușman” real al sistemului este, în acest „terțet”, Nicușor Dan. Sistemul și-a mobilizat absolut toate forțele pentru demonizarea lui. Toate acțiunile lui Nicușor Dan ca Primar General al capitalei au arătat că, în ciuda tuturor „piedicilor” puse de toate instituțiile afiliate sistemului, el este cel mai tenace adversar al acestuia.
Cum vor vota, în situația dată, românii? Vor merge oare „pe fentele” puse la cale de Sistem? Se vor inflama la diversiunile puse la cale de acesta? Răspunsul este deschis, deși cetățenii ar trebui să înțeleagă că încă o alegere greșită îi va costa foarte tare în viitor.
