O nebunie frumoasă

– „Lynx Festival” este dedicat exclusiv fotografiei şi filmului documentar de natură, iar anul acesta a ajuns la a treia ediţie, ce va avea loc între 4-9 Iunie, la Braşov. Ce te mână în luptă? România este, din păcate, o țară cu mari probleme în gestionarea inteligentă a provocărilor legate de mediul natural.

– „Lynx Festival” e o nebunie frumoasă, mai ales în sensul unei mari responsabilităţi. Astfel de evenimente nu doar că prezintă niște locuri frumoase din toată lumea, ci, în primul rând, ele sunt o sursă de educaţie foarte importantă. Aducem relativ puţine filme în festival, ca să putem să-i acordăm fiecăruia întreaga atenţie, să-l punem în valoare, inclusiv prin discuţiile post-vizionare pe care le organizăm pentru public cu invitaţi speciali: persoane din echipa de producţie sau diverşi specialişti de la noi din ţară. Şi aceste discuţii au un ţel tot educativ: vrem să le arătăm oamenilor că, de fapt, există soluţii şi putem să facem lucrurile mai bine. Cred că Lynx festival este un gen de eveniment foarte necesar în România, în acest moment.

– Care a fost însă ideea de la care s-a pornit în organizarea festivalului şi cine s-a înhămat la treaba asta?

– Ideea ne-a venit după ce noi, echipa filmului „România sălbatică” (cel mai complex documentar dedicat naturii din țara noastră, cu filmări în premieră și povești unice despre biodiversitatea României.    A avut premiera în 2021, în cadrul Festivalului TIFF. Scenariul şi regia îi aparţin lui Dan Dinu, iar imaginea şi montajul au fost realizate de Cosmin Dumitrache), am mers cu el la destul de multe festivaluri din întreaga Europă şi aşa ne-am dat seama – nu doar cât de grozavă e atmosfera la un astfel de festival, dar şi cât de multe ai de învăţat vizionând producţii diferite din genul documentarului de natură. Îmi amintesc că tocmai plecasem de la un festival din Germania, eram în Mȕnchen, împreună cu Matei Truţă, colegul meu de la „România sălbatică”, şi, în aşteptarea avionului, am spus: „De ce să nu încercăm şi noi?!”. Zis şi făcut: ne-am apucat de treabă, iar în anul următor, deja am inaugurat Festivalul Lynx. Ne-am mişcat rapid, fiindcă ideea ne-a mobilizat imediat: împreună cu colegii de la Asociaţia „România sălbatică” şi de la Asociaţia FORONA. La prima ediţie, o provocare a fost să mai aducem ceva în plus, pe lângă filme: aici a intervenit partea de fotografie. Eu vin din zona asta, am început ca fotograf de natură, abia apoi am trecut şi la regie de film documentar, şi consider că aceste două arte vizuale se completează foarte bine: mesajul să vină din două direcţii, pe două paliere diferite, asta apropo de ce spuneam legat de caracterul educativ al evenimentului. Grupul Milvus, un alt ONG cu tradiţie de la noi din ţară, organizează deja de mult timp un concurs internaţional de fotografie (anul acesta am ajuns la a 16-a ediţie). Ne-a venit ideea să integrăm concursul în festival: deschiderea expoziţiei şi partea de premiere să se facă în cadrul festivalului. În privinţa logisticii, ne-am bucurat de o susţinere locală destul de bună: am închegat repede parteneriate cu Primăria Braşov şi cu Consiliul Judeţean Braşov (pe lângă alţi parteneri mai mari sau mai mici cu care am colaborat local), adică am rezolvat problema spaţiilor de desfăşurare (sala, autorizaţiile etc.).

– Ca să condensăm ideea, care e mesajul transmis de Lynx Festival?

– Aş spune că principalul mesaj este protejarea naturii prin educaţie. Mi se pare esenţial să ajungem cu discuţia la educaţie: protejarea naturii nu se poate face nici prin ridicarea de garduri, nici prin ascunderea lucrurilor. Soluţia serioasă, reală şi eficientă o reprezintă doar educaţia. De altfel, asta este ceea ce ţintim şi prin intermediul „Asociaţiei România Sălbatică”. De pildă, am iniţiat o aplicaţie mobilă, „România sălbatică”, complet gratuită, ce poate fi găsită pe platformele de iOS sau de Android, cu ajutorul căreia copiii, dar şi adulţii pot învăţa despre natură. Ea are mai multe funcţii: o secţiune cu informaţii despre diferite locuri naturale din ţara noastră; un calendar al naturii, unde putem vedea toate evenimentele care se întâmplă în jurul nostru (de exemplu, când este optim să poți observa o anumită pasăre, când începe să înflorească bujorul de munte etc. ori zile speciale, precum Ziua Pământului); şi un quizz, care e partea interactivă, unde iubitorii de natură îşi pot testa cunoştinţele. Lumea poate fi schimbată şi protejată doar prin educaţie!

„Problema urșilor se poate rezolva inteligent”

– Vi s-a întâmplat să fiţi contactaţi de cineva dintre factorii de decizie de la nivel național, care să vă solicite un sfat, o soluţie concretă?

– Eu, unul, sunt implicat de foarte mult timp în zona de conservare a mediului: cea mai mare parte a vieţii de adult mi-am petrecut-o ca voluntar în ONG-uri de mediu, deci chiar cunosc foarte bine subiectul ăsta. Pe de altă parte, unele dintre filmele pe care le aducem în festival furnizează nişte informaţii preţioase. Anul trecut, de exemplu, am avut un film chiar despre urşii din Transilvania, cu o abordare jurnalistică foarte interesantă, iar după proiecţie am avut o discuţie cu cercetătorul Mihai Pop, expert în conservarea urşilor bruni: s-a vorbit despre soluţiile ce pot fi implementate, dându-se chiar exemple clare. Atât timp cât avem disponibilitatea să-i ascultăm pe specialiştii autentici pe care îi avem şi pe reprezentanţii ONG-urilor care au creat proiecte bune, cum este cel de la Tuşnad, creat de „WWF România”, în colaborare cu mai multe ONG-uri locale, sau cel desfăşurat în zona munţilor Făgăraş de „Conservation Carpathia”, atunci soluţii inteligente se găsesc. Dar, ca să răspund punctual la întrebare, eu, personal, nu am fost contactat de nimeni care să-mi ceară vreun sfat. Dar nici nu sunt un specialist în zona de conservare. În mod cert, însă, cu ceea ce eu şi colegii mei am putea să sprijinim autorităţile, ar fi să oferim materiale pentru o campanie educativă. Acesta ar fi un proiect foarte important, dacă s-ar face: atât timp cât vedem peste tot pe reţelele sociale oameni care hrănesc urşii din mână pe Transfăgărăşan, NU avem cum să învăţăm că alta e metoda prin care trebuie să coabităm cu aceste animale! Ursul, deşi este trecut pe lista carnivorelor mari, este, de fapt, un animal omnivor, cu o dietă foarte echilibrată şi destul de variată, exact cum o avem şi noi. Dar este şi un animal oportunist: dacă găseşte mâncare ușor, într-un anume loc, automat va prefera acel loc, se va duce mai mult acolo şi-şi va învăţa şi puii să meargă acolo. Asta e, de fapt, problema în oraşele foarte apropiate de păduri: autorităţile şi oamenii, în gospodăriile individuale, nu reglează corect situaţia deşeurilor şi-atunci e normal că ursul tot apare pe străzi.

Şi-aici mă întorc la exemplul de la Băile Tuşnad: acolo problemele cu deşeurile menajere (pe scurt, s-au adus nişte tomberoane speciale, s-au pus nişte garduri electrice, s-au impus nişte reguli foarte clare legate de conduita oamenilor în jurul acestor locuri, iar locuitorii au fost învăţaţi să îndepărteze mâncarea pe care o lăsau prin livezi sau prin gospodării) au fost rezolvate şi, „ca prin farmec”, s-a rezolvat şi problema cu urşii-vizitatori. De asemenea ar trebui să conştientizăm că şi noi le-am încălcat habitatul, construindu-ne oraşele foarte aproape de pădure. Aşadar, în cazul acesta, al urşilor, rezolvarea problemei nu e neapărat o treabă uşoară, dar, cu siguranţă, e realizabilă. Cu atât mai mult cu cât avem de unde învăţa: în nordul SUA, în Canada şi Alaska, se trăieşte cu urşii de la fel de mult timp ca în România, dar ei au găsit tot felul de metode prin care să-i ţină la o distanţă sigură, fără să-i agreseze. Şi acolo au de-a face cu urşi grizzly şi polari, care sunt mult mai periculoşi decât ursul nostru brun. Aşadar, soluţii există, fără a cădea în nici o extremă: nici să scăpăm de toţi urşii din ţară, pentru că ei au o foarte mare valoare pentru ecosistem, nici să-i punem pe oameni în pericol.

– La primele două ediţii de „Lynx Festival” aţi avut peste 3.000 de spectatori, iar la ediţia precedentă, toate proiecţiile au fost sold-out. Cine sunt românii interesaţi de documentarele de natură? Aţi făcut o „radiografie”?

– O precizare: anul trecut, nu doar că toate proiecţiile au fost sold-out, dar la două dintre ele am fost nevoiţi să lăsăm, pur şi simplu, oameni pe-afară, fiindcă nu mai aveam loc în sală. Tocmai din acest motiv, anul acesta ne-am mutat la o altă sală, cu mai multe locuri, şi sper s-o umplem şi pe ea. Revenind la întrebare: frumuseţea acestui festival este că avem un public foarte variat. Sunt oameni în vârstă şi oameni foarte tineri (au venit foarte mulţi copii la proiecţii şi ne-au pus o grămadă de întrebări), sunt oameni pasionaţi de natură, dar şi oameni care ne-au descoperit întâmplător şi-au devenit pasionaţi de natură după unele proiecţii. Ceea ce e foarte frumos! De asemenea, spectatorii noştri nu sunt doar din Braşov (aici, fiind foarte aproape de munte, există mulţi pasionaţi de natură, ei reprezentând „nucleul dur” al publicului), dar am reuşit să atragem cu festivalul şi oameni din toate celelalte părţi ale ţării, oameni care au venit la fiecare ediţie.

„Împărțim multe animale sălbatice cu alte țări”

– Anul acesta, programul festivalului e concentrat pe Europa. De ce?

– Selecţia filmelor se face din rândul producţiilor care au câştigat deja premii prin alte festivaluri de profil. Pe de altă parte, ne interesează filmele care au ca subiect România sau cele despre ţări care au o faună asemănătoare României: de exemplu, anul acesta, în deschiderea festivalului, avem un film numit „Europa”, cea mai mare producţie de până acum creată exclusiv pentru continentul european, care prezintă fauna din Europa, inclusiv o parte din fauna din România. Ceea ce e foarte important: având în vedere că împărţim multe animale sălbatice cu alte ţări din Europa, e esenţial să vedem şi comportamentele animalelor de acolo, pentru că sunt mici variaţii. Şi, apropo de România, la ediţia aceasta o să mai avem încă două filme care includ ţara noastră: una este o producţie franceză, cealaltă o producţie slovacă. Ele se axează în special pe Carpaţi, dar, foarte interesant, într-una dintre ele se „atacă” subiectul faunei dimprejurul Castelului Bran.    Mai avem încă două filme despre natura din Scandinavia, un altul, foarte simpatic, despre India, în care putem vedea toate personajele dragi din Cartea junglei a lui Kipling, la ele acasă, în natură…

„Mai avem încă timp”

– Dane, eşti un om pasionat de natură, un fotograf şi regizor dedicat poveştilor despre animale, cum priveşti spre viitor situaţia animalelor şi a con­servării mediului în România? Ai motive de optimism?

– Sunt un optimist incurabil, probabil că şi-n ultima secundă eu tot o să văd partea bună a lucrurilor. În plus, cred că nu prea poţi să faci proiecte de conservare sau de educare în domeniul protejării naturii, fără să fii un optimist: dacă te uiţi împrejur şi vezi doar părţile negative, intri într-o stare de deprimare cronică şi ajungi să nu mai iei atitudine, să nu mai faci nimic ca să ajuţi. În cazul festivalului, mă încarc cu energie de la public, mă bucur enorm când văd că oamenii vin şi apreciază ce facem noi: de fapt, ce mă energizează e speranţa că încă mai avem timp, că lucrurile încă mai pot să fie schimbate în bine. În esenţă, nădejdea mea stă în reacţia societăţii civile, care, la rândul ei, poate să pună presiune pe oamenii din guverne, pentru ca aceştia să ia decizii corecte şi eficiente şi să le ia la timp. Am folosit pluralul, întrucât problema mediului nu e, de fapt, gestionabilă doar la nivel de „fiecare ţară pe parcela ei” (deşi e foarte bine să acționăm şi local, şi să dăm exemple locale bune), ci, fiind o problemă globală, aşa şi trebuie să fie tratată, global, pentru a fi rezolvată în mod real. Dincolo de    ţara fiecăruia, trebuie să pricepem că toţi, români, americani, japonezi sau oricum ne-am chema, avem o singură casă: Pământul.