Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Sfaturi mici, efecte mari – HERPESUL

Ne mănâncă, ne ustură, supurează și poate fi destul de dureros, iar în plus e inestetic: herpesul bucal este ex­trem de neplăcut pentru cei afectați. Simptomele pot fi însă ameliorate cu ajutorul unor leacuri bătrânești •

Unguent cu zinc

Foto: Shutterstock

Unguentele cu zinc au, înainte de toate, un efect antiinflamator și astringent, uscând zo­na afectată. Nu opresc răspândirea viru­sului, dar accelerează vindecarea rănilor după un puseu. Unguentul cu zinc poate face minuni mai ales în așa-numita fază de ulcerație, când veziculele pline cu lichid se sparg. Zona se usucă și formează mai re­pede coajă.

Lizină în alimentație

Întrucât virusul herpetic poate reveni periodic, trebuie să facem tot posibilul pentru a preveni o nouă erupție. Cea mai bună cale e să ne întărim sistemul imunitar, prin intermediul alimentației. Printre cele mai importante substanțe care pot împiedica înmul­țirea vi­ru­sului herpetic se numără li­zina, un aminoacid esențial. Alimente bogate în lizină sunt: ouăle, peștele, carnea, tofu, laptele de va­că, lintea, fasolea și năutul. Dacă dorim să pre­venim herpesul, nu trebuie să ne lipsească nici vitamina C, zincul și vitamina A.

Ceai de mușețel

Pentru ca, pe lângă virusuri, în zona afectată să nu se instaleze și bacterii, herpesul bucal ar trebui tamponat de mai multe ori pe zi cu ceai rece de mușețel. Ca și în toate celelalte cazuri, remediul nu se aplică niciodată cu degetele, ci doar cu ajutorul unui bețișor cu vată. Mușețelul are efect antiinfla­mator și ușor astringent.

Aloe vera

Consistența ușoară, gelatinoasă, a sucului din frunza de aloe vera pare făcută anume pentru a răcori și calma veziculele roșii care supurează pe buze. Planta are totodată efect antiviral și antiin­flamator. Dacă aveți acasă aloe vera, tăiați o frunză cu un cuțit dezinfectat și folosiți un bețișor cu vată pentru a extrage un pic din gelul plantei. La farmacie există și pro­duse din aloe vera pură.

Pastă de dinți cu zinc

Pasta de dinți este recomandată adeseori ca remediu universal îm­potriva herpesului bucal. Ea ne ajută însă doar dacă conține zinc. În rest, pastele de dinți conțin prea mulți agenți iritanți, ceea ce poate avea efectul contrar: herpesul se agravează.

Ulei de roiniță

Substan­țe­le active con­ținute în roi­niță au pro­prie­tăți antivirale și cal­­mante. Dacă her­­pesul bucal e încă în­tr-un stadiu in­ci­pient, uleiurile esen­țiale din plan­tă pot bloca in­fec­tarea celulelor cu acest virus și pot preveni astfel apa­riția bolii. Tam­po­nați, pur și simplu, cu ulei zona afectată.

Ulei de arbore de ceai   

Uleiul pătrunzător de ar­bo­re de ceai, în care se gă­sesc substanțele ac­tive cineol și ter­pineol, exercită un efect inhibitor și dezinfectant asupra multor agenți patogeni. Însă, deoa­rece irită puternic pielea, e indicat să fie folosit cu par­cimonie: o sin­gură picătură este absolut suficientă.

Plasture cu miere

O erupție herpetică durează în medie opt zile. Potrivit unor studii, mierea, care are un efect cal­mant și dezinfectant, scurtează această du­rată. Pe de o parte, redu­ce sen­zația de tensiune a pielii, iar pe de altă parte, favorizează forma­rea crus­tei în cadrul procesului de vin­decare. Înmuiați o bucă­țică de tifon în miere și apli­cați-o    pe lo­cul afectat.

Compresă rece, ca tratament de urgență

O compresă rece este eficientă doar la în­cepu­tul unui nou episod eruptiv. Trebuie știut că, odată ce cineva a fost infectat cu virusul herpetic de tip 1 (her­pes bucal), aces­ta rămâne pe viață în or­ganism și poa­te reapărea periodic, deși în forme mai ușoare. Dacă zo­na e răcită imediat ce apar pri­­mele furnicături sau mân­cărimi, există șanse ca erupția să poată fi prevenită.

Compresă cu lingurița

Cele mai simple remedii sunt adesea și cele mai eficiente: aplicați pe herpes o linguriță încălzită în apă. Temperatura nu trebuie să depășească niciodată 50 de grade, pentru că altfel provoacă arsuri pielii sensibile. Căldura dis­truge virusurile sau, în cel mai rău caz, le inhibă mul­tiplicarea. Spălați lingurița și, dacă este cazul, ste­rilizați-o.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.