Ai azi, ca telespectator, foarte puține variante să scapi din strânsoarea știrilor și analizelor apocaliptice despre redresarea bugetară a României. Dacă încerci să fugi de știrile legate de măsurile anti-criză, dai, invariabil, peste „fake news” pline de perspective catastrofice. Până și rubrica Meteo aduce, acum, în Iulie, vești înfricoșătoare. Noroc cu canalele de sport și, mai ales, cu răcoroasele terenuri de tenis pe iarbă de la Wimbledon, unde se desfășoară zilele acestea marele turneu din Anglia. Vechii greci lăsau deoparte războaiele cu prilejul olimpiadelor, iar secolele următoare n-au făcut decât să confirme, prin popularitatea tot mai mare a sportului, cât de mult bine face lupta dreaptă de pe terenul de joc: șanse egale, victorie pentru cei care o merită.
Într-o lume tot mai neașezată și mai nesigură, când, tot mai des, te culci pe timp de pace și te trezești pe timp de război, Wimbledon-ul e mai mult decât un turneu de tenis iconic: este o demonstrație despre funcția uriașă a tradiției în vremurile de azi. Apa trece, pietrele rămân. S-au schimbat multe în lume, dar englezii au lăsat foarte puțin de la ei: Wimbledonul e la fel ca la începuturi. Cel mai vechi turneu din istorie datează din 1877, din vremuri când era doar o excentricitate aristocratică, dar cutumele sunt aceleași: primele meciuri ale zilei încep cu religiozitate la ora 13:30, partidele se joacă pe iarbă, ca acum un secol și jumătate, jucătorii sunt în continuare obligați să poarte doar echipament alb, arbitrii și oficialii respectă, și ei, un cod vestimentar strict, de o eleganță desăvârșită, iar bucuria spectatorilor e curată și nobilă, „very british”, fără nici o legătură cu mitocănia multor arene de sport. Tradiția – fief al normalității, al siguranței și identității. Loc de regăsire și liniște.
La Wimbledon, chiar și „abaterile” sunt de bun augur. Apropo de lupta dintre tradiție și inovație: cea mai radicală schimbare în tenis este renunțarea la arbitrii de linie, în favoarea tehnologiei de ultimă oră. Wimbledon-ul a intrat și el în această horă, iar simpaticii arbitri de linie au dispărut la ediția 2025. Ironia sorții – căreia nu-i lipsesc subtilitățile umorului britanic – face ca tocmai la Wimbledon, Inteligența Artificială (AI) să dea câteva erori colosale: prima oară, la un meci de simplu feminin, unde un out clar nu a fost semnalizat, pentru că sistemul electronic a fost dezactivat din greșeală, apoi, la un meci de pe tabloul masculin, sistemul a anunțat „fault”, în timpul unui schimb normal între jucători, în care mingea era evident în teren. Mai mulți tenismeni, în frunte cu jucătoarea de origine română Emma Răducanu, au criticat deschis noul sistem. Din respectul tradiției, Wimbledonul ar trebui lăsat ca pe vremuri, cu arbitri de linie. Când viitorul este imprevizibil e nevoie de siguranța trecutului.
