Când și-a anunțat programul de redresare a situației economice a țării, premierul Ilie Bolojan a stabilit mai multe pachete de măsuri, aplicabile succesiv în funcție de urgențele cerute de preîntâmpinarea crizei amorsate de risipa bugetară practicată de guvernele anterioare. Primul „pachet” privește, aproape exclusiv, fiscalitatea, axându-se pe stoparea deficitului bugetar uriaș (de peste 9% din PIB), cel mai mare din UE. Deficitul se datorează cheltuirii iresponsabile a fondurilor publice, cea mai mare parte a acestora fiind „tocată” pentru satisfacerea unor programe populiste, cu viză electorală, într-un an cu multe alegeri, de toate tipurile (locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale). În acest context, guvernul „Alianței Stabilității” – PSD-PNL – s-a arătat extrem de darnic cu electorii, hotărând creșteri de salarii și pensii mult mai mari decât le-ar fi permis buzunarul bugetului, în speranța că, prin mărirea consumului, ele vor fi amortizate. Dar economiile bazate excesiv pe consum prezintă întotdeauna un risc generat de importurile cu mult mai mari decât exporturile produselor autohtone. Guvernului Ciolacu i s-a atras atenția (de către propriul minister de finanțe), încă de la mijlocul anului trecut (2024), că „dărnicia” (motivată, repet, electoral) va genera o criză fiscală ce ar putea duce statul în incapacitate de plată. În dorința lor de a se eterniza la putere, guvernanții nu au ținut însă cont de avertismente, aruncând în continuare bani, nu numai pentru alegători, ci și pentru grupările politice care îi susțineau, golul din buget fiind acoperit prin împrumuturi tot mai scumpe, care au produs deficite cronice, tot mai mari, cu trecerea timpului.
Noul premier, Ilie Bolojan, a ales corect să trateze ca primă urgență uriașul deficit bugetar, precipitat de cheltuielile conjunctural-electorale ale guvernării anterioare. Fără stoparea lui, țara ar fi calificată la categoria „gunoi” de agențiile de rating internațional, făcând-o complet neatractivă pentru investitori și necompetitivă pentru accesarea fondurilor europene din PNRR. Dar umplerea deficitului e dramatică, ea nu se poate realiza decât prin creșteri de impozite și taxe, prin tăieri de cheltuieli în cazul investițiilor neesențiale, prin reducerea fondurilor administrației de stat și a finanțărilor păguboase. Premierul propune aplicarea nediscriminatorie a taxelor și impozitelor (TVA-ul de 21%, accizele, impozitele pe consumul neesențial), conștient că această „generalizare” (utilizată de mai toate guvernările în situații de criză) va afecta în principal consumul, prin scumpiri succesive, inflație, disponibilizări de personal. Tratând astfel situația actuală, premierul nu face însă decât să amâne producerea efectivă a crizei socio-economice, ce ar putea să zguduie temeliile Statului Român. Nu întâmplător, dl Bolojan a anunțat că aceste „măsuri fiscale” sunt doar un prim pachet al acțiunii guvernamentale, de însănătoșire a climatului economic al țării. Decizia de a adăuga măsurilor reparatorii pentru deficitul bugetar o serie de „amenzi” pentru administrație și sectorul economic de stat a provocat deja manifestări de nemulțumire ale sindicatelor și angajaților din „sistem”. Analiștii economici serioși se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă premierul ar fi început cu demolarea radicală chiar a sistemului. O resetare în profunzime a „sistemului” lui presupune, evident, DEPOLITIZAREA instituțiilor pe care se sprijină, remodelarea legală a competențelor lor și responsabilizarea juridică a celor ce le conduc, astfel încât structura instituțională a statului să se transforme, dintr-o „beneficiară unică” a proceselor economice, într-un mijloc de eficientizare benefic pentru ansamblul social. Doar că reformarea sistemului este o acțiune mult mai complexă și mai dificilă, datorată „blindajului juridic” cu care instituțile sistemului s-au dotat și, mai ales, datorită componentelor lor POLITICE, majoritatea absolută a instituțiilor în cauză fiind înțesate cu membrii sau clienții partidelor la putere. „Politizarea” face ca multe din veniturile statului să fie deturnate conjunctural pentru satisfacerea intereselor de partid și ale clientelei de partid. Destructurarea arhitecturii unui astfel de „sistem”este, în consecință, o acțiune aproape imposibilă câtă vreme guvernul care și-o propune depinde parlamentar de partidele cointeresate în păstrarea ei.
Poate că, cerând sacrificii materiale tuturor contribuabililor, Ilie Bolojan va reuși să rezolve momentan „problema fiscală”, inclusiv prin aplicarea unor amenzi pentru corectarea exceselor instituționale ale sistemului, dar adevărata bătălie se va da însă abia la „concretizarea” pachetului secund al programului propus de noul premier, care prevede restructurarea efectivă a „sistemului”. Reformarea de adâncime a acestuia implică însă schimbări legislative operate în Parlament și depolitizarea instituțiilor juridice. Or, aceste schimbări depind de solidaritatea partidelor care sprijină guvernul. Pentru ele, resetarea „sistemului” reprezintă o atingere a formulei lor identitare, obligându-le să renunțe la structura lor ierarhic-clientelară pe care se bazează și care le motivează acțiunea.
Va rezista, în aceste împrejurări, până la finalizarea misiunii asumate de el, Guvernul Bolojan? Nu cumva, odată trecut „hopul fiscal”, PSD-ul și o parte a PNL-ului vor reveni la „normalitatea sistemului” care le-a asigurat până acum sprijinul? Va triumfa iarăși „Sistemul”? Rămâne de văzut în ce măsură clasa politică a devenit conștientă că, dincolo de interesele ei de putere, există – totuși – și un interes general: salvarea României de la faliment!
