• Pădurile sunt surse de forță pentru noi, oamenii, sunt indispensabile vieții de pe pământ și se află în pre­zent sub o mare amenințare. Exploatarea intensivă și defrișările ne afectează grav pădurile și sănătatea. Dar ele s-ar putea reface, dacă am lăsa naturii spațiul și li­niștea de care are nevoie •

Știm că pădurile sunt indispensabile vieții pe planeta noastră. Și, în același timp, simțim puterea vindecătoare pe care o exercită atunci când coronamentul dens al frunzelor domolește lumina strălucitoare a soarelui și inspirăm mirosul proaspăt, rășinos al pădurii. Cu fiecare pas străbătut în adân­cul pă­durii, lăsăm în urmă grijile coti­diene. Însă aceas­tă experiență de neegalat în sânul naturii a ajuns între timp să fie umbrită de îngri­jorare, deoarece pădurile sunt ele însele supuse stre­sului – peste tot în lume, in­clusiv în Eu­ropa Centrală și de Est, bogat împădurită.

Plămâni verzi și refugii ale biodiversității

Zonele împădurite joacă un rol im­por­tant în schimbările climatice actuale    atât în sens pozitiv, cât și negativ. Pădurile in­tac­te stochează cantități uriașe de CO2 și eli­mină astfel din atmosferă acest gaz cu efect de seră. Prin fenomenul de eva­po­transpirație, ele eliberează în aer apă. În ur­ma acestui proces, temperatura am­biantă scade, iar cantitatea de precipitații crește. În plus, pădurile adăpostesc nenu­mărate vie­­țuitoare și sunt refugii ale bio­diversi­tății. Dacă pădurile dispar, de exemplu din cauza defrișărilor pe scară largă, încălzirea globală se accentuează. Și nu doar pentru că ast­fel dioxidul de carbon stocat în lemn se elibe­rează, ci și pentru că, după de­frișare, copacii ca­re ar putea să absoarbă în viitor gaze cu efect de seră nu mai există. Solul rămas descoperit ca urmare a defrișărilor nu mai poate să absoarbă cum ar trebui apa de ploaie, ceea ce face ca se­ceta, pe­nuria de apă și inun­dațiile să devină mai frec­vente. Iar pentru că pământul, lipsit de sta­bilitatea conferită de rădăcinile arborilor, este dis­locat mai ușor de ape și de vânt, terenurile de­vin tot mai sterpe. Cu cât dispar mai multe pă­duri, cu atât mai multe specii de plante și ani­male își pierd habi­tatul.

Dar fără păduri, fără copaci, noi, oamenii, am pierde nu doar un ecosistem esențial pentru supraviețuire și un loc în care să ne putem simți bine, ci și un spațiu al vindecării sufletești.

Cine se deschide conștient față de un copac se trăiește pe sine ca parte vie a naturii. Copacii sunt mai mult decât simpli furnizori de lemn, sunt producători de oxigen și surse ale celor mai diverse substanțe active benefice pentru sănă­tate, pe care le dezvoltă în frunzele, scoarța, flo­rile și fructele lor și pe care le putem folosi ca remedii vegetale. Ener­giile lor speciale ne redau forța interioară și ne pot dărui vindecare su­fletească. Odată ce pășim într-o pădure, într-o gră­di­nă sau într-un parc, comunicarea vinde­că­toare în­cepe. Ea se produce de la sine, fără ca noi să tre­buiască să facem ceva.

Pădurile și criza climatică: ce soluții există?

„În pădure sau, mai bine spus, în exploatările forestiere, a început agitația. Cum ar trebui să pregătim pădurile pentru a face față schimbărilor climatice, caniculei și perioadelor de secetă?”. Prin această întrebare, pe care o pune în cartea sa „Tenacitatea copacilor”, silvicultorul și auto­rul de bestselleruri Peter Wohlleben    (vezi inter­viul publicat recent în F. AS nr. 1671) rezumă perfect această dezbatere. Pădurile noastre sunt vizibil amenințate de efectele crizei climatice, deși copacii sunt maeștri ai adaptării: pentru că învață și stochează informațiile, ei dau naștere în fiecare an unor urmași cu ca­racteristici noi, adap­tate noilor con­diții. Co­pacii pot, așa­dar, să re­ac­ționeze rela­tiv ra­pid la schim­­bările cli­ma­­tice și totuși, rapoartele anu­a­le despre sta­rea pă­durilor in­dică o situa­ție din ce în ce mai    îngri­jo­ră­toare. Cum e posibil așa ceva? În principal, este vorba despre pă­durile destinate ex­­ploatării fo­res­­tiere, adică despre cele plantate de oameni în scop economic, care nu dispun de armele ne­ce­sare pentru a face suficient de bine față tempe­raturilor tot mai ridi­cate. Acest lucru este eviden­țiat de comparațiile în privința temperaturii, efectuate cu ajutorul măsurătorilor realizate prin satelit: pădurile bătrâne de foioase cu fagi și stejari răcoresc atât de mult peisajul, încât, în lunile de vară, dife­rența de temperatură dintre un oraș cum ar fi Bucureștiul și o astfel de pă­du­re veche poate ajunge la circa 15°C. În plan­tațiile de pini, temperatura este cu până la 8° C mai ridicată decât în pădurile bătrâne de foioase. În plus, solul din monoculturile des­tinate exploatării forestiere este sem­nificativ mai uscat, ceea ce îngreu­nează su­pra­viețuirea copacilor. Wohlleben afir­mă în cartea sa că acum se vădește ce se întâmplă atunci când „intervenim prin ex­ploatările forestiere în comunitatea perfect reglată a pădurilor crescute în mod natural, fragmentând-o, reducându-i densi­tatea și schimbându-i forma cu specii ne­potrivite de arbori, până când pădurile ră­mase în proporții infime pe scară globală nu mai funcționează corect”. O pădure intactă este un ecosistem complex, format din arbori diferiți, plante care cresc pe ei și nenumă­rate bacterii și ciuperci care susțin bunul ei mers. Din acest punct de vedere, silvi­cultura modernă acționează „pre­cum un elefant într-un magazin de porțela­nuri”.

Dușmanii pădurii: speciile noi de arbori

Reacția la schimbările climatice constă mult prea des într-un „schimb de mobilă”, adică de spe­cii de arbori. Noile „formațiuni artificiale, străine de natură”, sporesc riscul ca pădurea să nu poată face față schimbărilor climatice. Acesta este motivul pentru care Wohlleben pledează pentru o schimbare de mentalitate – în direcția unei „exploatări forestiere eco­logice” (vedeți interviul de mai jos). Prin in­termediul acesteia, o pă­dure sănătoasă s-ar putea regenera, cel puțin în regiunile unde mai există astăzi suprafețe de pădure naturală așa ca în România. „Din aceste insule de pă­dure, ciupercile, bacteriile și toate celelalte vietăți folositoare din sol pot porni, pe calea aerului, spre noile păduri tinere și pot ajuta co­pacii de acolo să-și reconstruiască ecosis­temul specific”, afirmă Wohlleben. E adevă­rat că o plantație forestieră are nevoie de timp ca să se transforme într-o pădure sălbatică, plină de copaci viguroși, capabili să facă față schimbărilor climatice –, dar acest lucru se poate întâmpla, cu condiția să lăsăm natura să crească liberă.

Copacii din orașele noastre și ce putem învăța de la ei

Faptul că starea noastră de bine este influ­ențată de păduri și copaci este valabil și la scară mai mică. Orice petic de verdeață acoperit de copaci este sănătate curată pentru fie­care individ în parte. Astfel, parcurile și spa­țiile verzi sunt plămânii orașelor – și, în același timp, plămânii noștri. Faptul că arborii fac ca orașele să fie mai rezistente la provocările climei și ca oamenii să fie mai fericiți reiese, printre altele, dintr-un studiu recent realizat în Italia. În el se explică fap­tul că o creștere de cel puțin 30% a supra­fe­ței urbane acoperite cu arbori ar putea reduce cu aproape 64% numărul anual al orelor de căl­dură extremă. Cantitatea de apă care se scurge anual în sistemul de canalizare s-ar reduce totodată cu până la 58%. Mai ales în cartierele dens construite, copacii pot spori semnificativ protecția împotriva caniculei și a inundațiilor.

În plus, majoritatea celor chestionați au declarat că se simt deosebit de bine în locuri unde există o varietate de arbori. Acolo, pute­rea vindecătoare a copacilor asupra sufletului poate fi percepută foarte ușor. Copacii și pădurile sunt vitale – atât în mare, cât și în mic. Arborii ne protejează. Cu condiția să îi pro­tejăm și noi pe ei.

Peter Wohlleben

„Bolnavii care privesc copacii au mai puține dureri”­

– De ce e atât de să­nă­tos să ne plim­băm prin pă­du­re?

– Timpul petrecut în pă­dure reduce în mod măsurabil tensiunea arterială. Acest efect este probabil produs de substanțele aromatice și de cele folosite de copaci pentru a comunica. De acest efect se folosesc deja chirurgii, care au constatat că pacienții care privesc copacii au nevoie de mai puține analgezice. În ceea ce privește proprietățile lemnului de zâmbru, știm că dormim mai bine într-un pat confecționat din acest material.   

– De aceea sunt con­siderate sănătoase și ca­sele din lemn?

– Din moment ce știm deja că mirosul copacilor poate reduce tensiunea ar­terială, de ce nu ar avea ace­lași efect și contactul direct cu lemnul? Omul a folosit lemnul încă de la începuturi. Iar utili­zarea lemnului, încă de la aprin­derea fo­cului – ne-a făcut mai puternici decât am fi fost altfel.

– Dacă teoria dvs. este corectă, ar trebui să locuim cu toții în case din lemn, nu-i așa?

– Categoric! Lemnul creează o legătură cu na­tura. Eu, de pildă, folosesc un birou cu blat din ulm. Îl ating adesea cu palma. Niciun mate­rial laminat și cu atât mai puțin o placă din plas­tic nu poate egala această senzație. Legătura cu natura, sunt convins de asta, este importantă pentru oameni. Cu cât este mai bătrân un copac, cu atât mai mare este capacitatea sa de stocare a carbonului. Copacii tineri nu pot compensa această funcție. Cei care asigură această ca­pacitate de stocare sunt arborii bătrâni – de pâ­nă la 500 de ani. Dar copacii noștri nu mai apu­că să îmbătrânească. Ei nu ating în medie nici măcar 80 de ani.

– Ce trebuie să se schimbe în privința mo­dului în care este gestionată pădurea?

– Dezastrul pe care îl trăim astăzi este rezul­tatul unei gestionări greșite a pădurilor. Lemnul este recoltat extrem de brutal – uneori prin de­frișări pe suprafețe întregi. Iar din cauza aces­tui tip de monocultură forestieră ne în­dreptăm, în următorii ani, spre o criză majoră de lemn: pierdem jumătate din suprafața pădu­rilor, pentru că aceste plantații nu vor supra­viețui schimbărilor climatice.

– Nu ar trebui ca asta să schimbe întru totul felul în care ne raportăm la lemn și la pădure, în gene­ral?

– La fel ca în ca­zul dezbaterii în pri­vința alimentației, ar trebui să spunem: vrem să folosim doar lemn provenit dintr-o gospodărire forestieră adecvată speciei. În acest caz, mulți copaci ar putea ajunge bătrâni, ar exista suficiente zone de protecție în care nu se face exploatare, recoltarea s-ar putea realiza într-o manieră care să menajeze într-o mai mare mă­sură pădurea, iar solul ar avea la rândul său mai mult timp să se refacă.

Carte de vizită

Peter Wohlleben numește pădurile „că­minul său profesional”, iar lucrul cu copacii – „viața lui”. A lucrat circa 20 de ani ca func­ționar în administrația forestieră de stat din Renania-Palatinat, înainte de a se dedica în întregime conservării naturii și activității de expert silvic în pădurile din regiunea Eifel.