Există acel loc comun – drag celor pentru care compunerile la Română erau chinul de pe lume – cum că o imagine face cât o mie de cuvinte. Nu e adevărat! Până și la școlile de artă disertațiile și lucrările de doctorat se scriu, totuși, în cuvinte. Dar da, există întâmplări sublimate magistral, într-un mod cum numai fotografia o poate face. Una dintre aceste imagini a circulat zilele trecute pe rețelele sociale și pe site-urile de știri. Nu era o imagine artistică, ci doar o fotografie făcută probabil cu drona, de la o înălțime ce oferea perspectivă asupra viaductului Poiana Largului din județul Neamț. O mare de bucăți de bușteni înghițise luciul apei, la 35 de kilometri de Broșteni, în capătul nordic al lacului de acumulare Bicaz. O imagine apocaliptică, cum vezi doar după o mare catastrofă naturală, o „informație” brută, needitată, care înfățișa viitura cumplită care a ras tot ce i-a stat în cale: case și grajduri, depozite cu material lemnos, gatere. Numai că amploarea „scurgerilor” de pe versanți developa nu doar drama celor ce și-au pierdut agoniseala de-o viață, cât, mai ales, dimensiunea, la rândul ei, apocaliptică, a dezastrului lăsat în urmă de tăierile ilegale de păduri. A trebuit să se dezlănțuie iadul pe pământ, pentru ca minciunile de ani de zile ale Romsilva, acoperite interesat de autoritățile locale și centrale, să fie demontate de o simplă imagine.
Am fost acum câțiva ani, în timpul documentării unei anchete pentru „Formula AS”, să văd cum arată munții în urma tăierilor ilegale de pădure. Decorul lăsat în urmă de bande specializate în tăierea la ras a copacilor era tulburător. În goana lor după înavuțire (tăietorii luau doar ce era mare și bun, și lăsau la fața locului, de-a valma, într-o devălmășie păgână, crengi căzute, trunchiuri crăpate, bușteni, așchii… Rar mi-a fost dat să văd un peisaj mai dezolant! Tocmai pentru că știu ce înseamnă tăierile ilegale, pot spune că imaginea de la lacul Bicaz face – nu cât o mie de cuvinte, ci cât o mie de anchete de presă – și s-au scris atâtea, în ultimii 35 de ani despre! Au fost, desigur, ignorate, nu doar de autorități, ci și de justiția care-și apără azi, cu atâta îndârjire, privilegiile. Dezastrul din Neamț e tocmai consecința tăierii acelor păduri, care altfel ar fi putut frâna furia apelor, iar imaginea de la Bicaz este o demascare a felului în care au fost măcelărite pădurile românești. E în fotografia aceea surprinzătoare toată mizeria, fizică și umană, a dezastrului ecologic care se întâmplă departe de ochii noștri. În felul ei, fotografia este și o oglindă: dacă nu vom avea curajul să ne privim în ea, nu vom putea să îndreptăm ce e de îndreptat, măcar în ceasul al 12-lea. Vedem chiar zilele acestea zbaterile „specialilor” de la Romsilva, după ce noua ministră a Mediului, Diana Buzoianu, a pus tunurile pe una dintre marile căpușe ale tranziției noastre fără sfârșit.
