• La începutul acestei veri, a avut loc la Timișoara premiera documentarului „Pro Musica – Vreme trece, vreme vine” –, un portret cinematografic impresionant, dedicat legendarei trupe românești Pro Musica și fondatorului ei, chitaristul Ilie Stepan. În interviul realizat înainte de premieră, sărbătoritul vorbește despre emoții, convingeri artistice, lupta cu cenzura și dictatura –, dar și despre puterea prieteniei și a muzicii •

Cronica unei epoci

– Ilie Stepan, suntem în 2025 și privim înapoi, la 52 de ani de Pro Musica, reflectați acum într-un film documentar. Ce înseamnă acest eveniment pentru dvs.?

– Este o combinație de bucurie profundă și nostalgie. Un sentiment interior care a crescut odată cu anii. Cei 52 de ani au fost și pionierat în muzică, în artă, dar și o luptă continuă cu cenzura comunistă, un sistem închis care nu înțelegea deloc sau aproape deloc drepturile fundamentale ale omului și nici dorința tinerilor de a se exprima prin muzică. Totodată, am trăit și momente deosebit de frumoase. Toate aceste experiențe au consolidat o prietenie artistică de durată. Așadar, e un amalgam de sentimente și emoții sincere.

– Filmul pare să fie mai mult decât o cronică muzicală, e cronica unei epoci.

– Da, absolut. Producția filmului este un motiv de bucurie pentru noi toți, cei care am făcut parte din Pro Musica. Chiar este o cronică a unei epoci. Vorbim despre 1973, anul oficial al înființării trupei, dar totul a început mult mai devreme, încă din 1970, pe când aveam doar 17 ani, când au fost compuse piese importante, precum „Glossa”, „Plecările” sau „Cocorii”. Aceste piese încheie și filmul nostru. De asemenea, multe trupe din perioada școlară și de tinerețe, precum Rivoli Group 4, Marțienii sau Arheopterix, au intrat în cele din urmă în istoria noastră. În Octombrie 1972, pe o foaie de școală, a apărut numele Experimenții Supercubub, ca idee precursoare a Pro Musica. Prima apariție oficială a avut apoi loc pe 15 Ianuarie 1973, la Liceul Pedagogic din Timișoara.

Filmul ne-a revelat dimensiunea a ceea ce s-a întâmplat în cei 52 de ani. Acest lucru este foarte important: amploarea a ceea ce am realizat devine tangibilă. Din păcate, din motive de spațiu, multe lucruri nu au putut fi incluse în film: în aceste aproximativ 98 de minute, cu tot cu generic, nu au fost abordate toate subiectele care ar fi putut fi menționate, dar esențialul este acolo. S-a selectat ceea ce trebuia spus. Filmul oferă un cadru, o dimensiune a întregii noastre creații. Și asta ne face fericiți – după toți acești ani, cu suișuri și coborâșuri.

O particularitate a trupei noastre era că nu existau conflicte între noi, nu existau certuri – ceea ce se întâmplă adesea în alte trupe. Da, au existat și despărțiri: unii membri importanți ai trupei au părăsit țara înainte de 1989, unii cu pașaport, mulți au fugit. Au existat și despărțiri dureroase, inclusiv de prieteni care, între timp, au decedat. Astfel de sentimente de pierdere fac parte din această poveste – dar ele formează cadrul complet a ceea ce s-a întâmplat.

„În ciuda rezistenței, ne-am păstrat identitatea”

– Ce a fost mai dificil: să mențineți trupa unită sau să rămâneți fidel viziunii artistice?

– O întrebare foarte bună. Răspunsul ar fi foarte cuprinzător, dar pe scurt: a fost un exercițiu de echilibru dificil. Scrierea emoțională a unei piese – una sau mai multe melodii – definește în cele din urmă stilul trupei noastre, pe care l-am creat împreună cu toți membrii. Mulți au compus, nu doar eu. În ciuda rezistenței externe, am reușit să ne păstrăm stilul și identitatea. Am făcut lucrurile la timpul lor, cu elanul tinereții, în ciuda restricțiilor impuse de regimul comunist. Chiar și o operă rock din anii ’80 fusese verificată de 11 ori de cenzură și scurtată de mai multe ori, cu toate acestea, am rămas ferm pe poziții și am continuat.

Acum, după mai bine de jumătate de secol, este o etapă existențială pe care o simt puternic. Mă gândesc la viața parcursă – și acest interviu mă ajută să-mi ordonez amintirile. Pro Musica a fost întotdeauna un observator precis al timpului. Documentarul are scopul de a transmite în special generațiilor mai tinere cum era viața în România în trecut. Unii sunt nostalgici după ceva ce nu au trăit ei înșiși. Azi, privind în urmă, înțeleg mai bine greutățile de atunci. Atunci păreau normale. Dar tinerețea și pasiunea ne-au ținut vii.

– Mulți tineri muzicieni și-ar dori să vă calce pe urme. Ce mesaj le-ați transmite?

– Eu spun: muncă. Aveți încredere în voi înșivă. Fiți sinceri în exprimare și nu uitați niciodată respectul față de public. Drumul spre faimă este greu – dar și mai greu este să vă mențineți. Astăzi există bugete enorme, concurența cu muzica de masă este mare. Cu toate acestea: nu renunțați. Apreciați-vă energia, canalizați-o și păstrați-vă privirea proaspătă, nu o rispiți. Comunitatea din jurul Pro Musica a fost întotdeauna un câmp de forță – prietenia, credința, iubirea – ele vă susțin și vă modelează.

– Cum v-ați imaginat reacția publicului la film, atunci când ați creionat documentarul?

– Aș fi foarte fericit dacă publicul – în special cei care ne-au însoțit atâta timp – ar aprecia efortul nostru, să simtă că această poveste le aparține și lor. Iar pentru tinerii spectatori, care poate ne cunosc doar din amintiri sau relatări: sper că vor vedea prietenia, adevărul și spiritul pozitiv pe care am vrut să le transmitem prin muzica noastră. Sper ca publicul filmului să simtă, cu adevărat, acest lucru. Muzica nu am considerat-o doar un program, ci am trăit-o.

– Cum a fost să vă vedeți pe ecran, interpretat de alți actori?

– Extrem de emoționant. Scenele de tip docu-dramă, în care actori mai tineri, Claudiu Dogaru și Adam Suma, m-au interpretat în diferite etape ale vieții, m-au mișcat profund. M-am regăsit în cei doi actori. În fiecare dintre ei. Am avut senzația că sunt acolo, alături de ei. Le mulțumesc lor și tuturor celor care au contribuit la acest film în care, deși au avut un buget limitat, s-au implicat din toate puterile.

ANDREEA OANCE – jurnalist; redactor Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien/ADZ (www.adz.ro); realizator emisiuni West City Radio Timișoara (www.westcityradio.ro)

DESPRE FILM

„Pro Musica, vreme trece, vreme vine”

Regia: Gheorghe Șfaițer

„Pro Musica: vreme trece, vreme vi­ne” este un film documentar despre destinul grupului timișorean Pro Musica, începând din anul 1973 și până astăzi. Filmul deapănă povestea acestui grup și implicit a acestor oameni, membri ai formației, de-a lungul anilor, cu mărturisiri verbale și muzicale, precum și cu secvențe ficționale, ce evocă atmosfera muzicală, artistică și socială a perioadei celor 52 de ani de existență ai formației.

Documentarul „Pro Musica: Vreme trece, vreme vine” a avut premiera, acasă, la Timișoara, în orașul natal al formației, la finele lunii Iunie. Sala „Cinema Timiș” a fost neîncăpătoare, iar la finalul filmului, membrii fondatori și membri de ieri și de azi ai formației, dar și cei care au contribuit la realizarea filmului, au urcat pe scena cinemalui unde au fost aplaudați îndelung.

La București, docu-drama va avea premiera în data de 8 Septembrie, la Cinematograful „Cineplexx” Băneasa, de la ora 19:00, în prezența regizorului Gheorghe Șfaițer și a liderului formației, Ilie Stepan.

Pentru Ilie Stepan, procesul creativ nu s-a încheiat. În anul 2025, Stepan a creat, regizat, compus muzica și produs videoclipul „AnteApocalipsa”, care a fost recompensat cu două premii și se bucură de nominalizări la mai multe festivaluri internaționale de film. Este câștigător al premiilor Best AI Film și Best Rock Music Video la Best Hollywood Day Short Film Festival (Los Angeles). Nominalizat la European Short Film Festival (Oslo) și selectat la festivaluri din Londra, Sydney și New York.