„Le-am spus jucătorilor: «Meciul cu Austria nu mă interesează ca meci de calificare la Mondiale. E un meci de orgoliu național! După toate discuțiile care au fost în legătură cu Austria în ultima vreme, voi trebuie să demonstrați în teren că sunteți mai buni, că nu sunteți la coada Europei»”, le-a spus Mircea Lucescu jucătorilor echipei naționale de fotbal, înaintea meciului pentru calificarea la mondialele din 2026. Urmarea a fost pe măsură. „Nu am văzut niciodată Naționala să joace cu un asemenea avânt. Au demonstrat că pot să joace la cel mai înalt nivel, atunci când știu exact ce au de făcut”. Acuzat frecvent, și în presă, și pe rețelele de socializare (cu apelative înjositoare – că nu mai e în stare să îndeplineaască funcția de selecționer al echipei naționale), Mircea Lucescu a izbutit o spectaculoasă demonstrație a gândirii sale fotbalistice, a flerului său și, desigur, a experienței pe care a acumulat-o până la 80 de ani. În fața unui adversar de calibru, Lucescu a știut să pună la lucru mintea băieților noștri, pentru a scoate un rezultat extraordinar, dar, mai ales, pentru a propune un fotbal care să bucure tribunele.
Ne era dor să vedem că România, în condițiile în care are jucători mai slab cotați decât marile puteri fotbalistice ale lumii, poate să joace cu ambiție, cu sacrificiu și curaj, ba să mai și câștige, în ultima secundă, în ciuda lungii noastre tradiții a înecatului la mal. Victoria entuziasmantă de duminică, de pe „Arena Națională”, împotriva Austriei, de care România întreagă, microbistă sau nu, avea atâta nevoie și ca tonic moral într-o perioadă de criză, și ca factor de coeziune socială, într-un context geopolitic tot mai isteric, face, într-adevăr, cum zicea și Mircea Lucescu, mult mai mult decât cele 3 puncte din clasament.
Victoria cu Austria se va dovedi încă mai valoroasă, dacă „orgoliul național” zgândărit cu cuvinte meșteșugite de Mircea Lucescu va deveni o stare de spirit. Crescuți într-un mediu mai degrabă nihilist, în care rețelele sociale au avut mereu grijă să le aducă aminte că nu sunt buni de nimic, în care miștocăreala are mai mare trecere decât vorba bună sau empatia, jucătorii Naționalei s-au convins singuri – și ne-au convins și pe noi – cât de departe poți ajunge dacă crezi în tine cu adevărat. „Victoriile astea nu le obții din antrenamente, ci din mintea lor. Le-am și spus: «N-am nevoie de picioarele voastre, ele v-au adus unde sunteți acum. Eu am nevoie de mintea voastră. Dacă mintea voastră e în regulă, putem bate pe oricine»”. Citite prin cărți motivaționale, cuvintele astea pot să te inspire sau să te lase rece. Dar când ți le spune cineva care a pornit sărac, fără ghete în picioare, din mahalaua Bucureștiului, ca să ajungă unde a ajuns, poveștile astea nu au cum să nu te miște. Vestiarul Naționalei e prea mic pentru câtă lume are nevoie de astfel de vorbe în România de azi. De-asta e importantă victoria de duminică: pentru că e făcută din muncă, din ambiție, inteligență, și ceea ce adesea uităm și a scos acum la iveală selecționerul – din orgoliu. Iată demonstrația: „Dacă mintea noastră e în regulă, putem bate pe oricine!”.
