Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Vești bune despre România

Cultura și istoria fac cinste României. Și pe „scenele” mari de la Paris, Londra sau Adelaide, și la noi acasă, la Cluj, Turda sau Reșița. Vești bune din lumea largă despre România! •

Nicolae Titulescu și Martha Bibescu, onorați la Paris

Două locuri din ini­ma Parisului vor purta, în curând, numele unor personalități excepționale din România: Nicolae Titulescu va da numele unei alei în Parcul „Monceau”, din Aron­dismentul 8, iar un bulevard din Arondismentul 16 va purta numele Marthei Bibescu. Consiliul Primăriei Parisului și-a dat deja acordul în acest sens.

Diplomat, președinte al Ligii Națiunilor, unul din marii prieteni ai Franței, ferm promotor al păcii și al unei Europe Unite, Nicolae Titulescu a încetat din viață la Cannes, în 1941. Prințesă și scriitoare la început de secol 20, Martha Bibescu a fost una dintre personalitățile marcante ale timpului său. Primul ei roman, „Les Huits Paradis”, a fost onorat cu premiul Academiei Franceze în 1903. În ’48, Martha Bibescu a revenit la Paris, unde a patronat un salon literar celebru, care a reunit elita artistică a capitalei de pe Sena.

Premiu de prestigiu pentru scenaristica românească

Prof. univ. dr. Lucian Georgescu, de la Facultatea de Film a UNATC „I.L. Caragiale”, a fost distins cu premiul internațional pedagogic „Screenwriting Teaching Innovation Award 2025”, decernat de Screenwriting Research Network (SRN), cea mai veche și importantă rețea academică ce reunește profesori, cercetători și practicieni din domeniul scenaristicii la nivel mondial. La UNATC, prof. Georgescu a coordonat până în 2023 disciplina Scenaristică, renovând fundamental programa de cursuri a studiilor de Licență și a Masterului departamentului Scenaristică – Filmologie.

Cea mai mare sală de concerte construită după ’89

Clujul are un nou reper cultural: Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” și-a deschis porțile într-un campus unic în România, rezultat al unei investiții de 127,8 milioane de lei. Bijuteria lui este Sala „Héritage”, cu 1.031 de locuri, cea mai mare sală de concerte construită în țară după 1989. Proiectată de arhitectul Cristian Mihăescu, în colaborare cu conf. univ. dr. ing. Mariana Stan, membră a Comisiei de Acustică a Academiei Române, Sala „Héritage” a fost gândită pentru o funcționalitate mixtă: concerte simfonice, operă, balet, cor, concerte de cameră. Spațiul beneficiază de dotări de ultimă generație și o acustică la standarde internaționale. Sala a fost inaugurată de Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, conduse de dirijorii Lawrence Foster și Cristian Mandeal. Primele acorduri care au răsunat în noua sală au fost cele ale Rapsodiei române nr. 1, de George Enescu.

Regele Charles, „în vizită” la Regina Maria

Majestatea Sa Regele Charles a vizitat zilele trecute expoziția „Maria a României, Regină Artistă”, organizată de Institutul Cultural Român din Londra, pentru a marca 150 de ani de la nașterea sa. Acuarele pictate de Regina Maria au fost prezentate alături de opere de artă botanică deosebite, din colecția Majestății Sale, regele Charles, „Transilvania Florilegium”. Realizată în parteneriat cu Academia Română, Universitatea St. Andrews și Fundația King’s, expoziția a fost găzduită de Galeria Garrison Chapel a Fundației Regelui din centrul Londrei. Expoziția urmează să fie adusă și în România.

O nouă viață pentru funicularul din Reșița

Simbol al orașului, funicularul din Reșița, inactiv de peste trei decenii, va fi reconvertit într-un spațiu destinat pietonilor și bicicliștilor, cu rol cultural, turistic și de mobilitate urbană. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Reșița au semnat contractul de finanțare, în valoare de 8,6 milioane de euro, din care 6,7 milioane de euro nerambursabili. Construit în anii ’60 pentru a transporta calcar, funicularul va fi transformat într-un traseu turistic suspendat la peste 700 de metri. Lumea va putea descoperi Reșița dintr-o perspectivă unică, aeriană, cu zone de relaxare, locuri de joacă și puncte de belvedere. Noua promenadă va lega centrul Reșiței de dealurile orașului și de traseele de drumeție din jur. Lucrările sunt programate să se încheie în 2028.

Descoperire unică la Turda

Campania de cercetări arheologice desfășurată în zona castrului legiunii a V-a Macedonica de la Turda s-a încheiat cu o descoperire de excepție: o casetă din bronz, ornamentată cu un decor care ilustrează fațada unui templu, piesă unică pe teritoriul fostei provincii romane Dacia. Cercetările, derulate începând din Iulie, au vizat un edificiu din partea de locuire civilă. Pe lângă caseta de bronz, echipa a recuperat un bogat material arheologic: podoabe, accesorii vestimentare, elemente de mobilier, monede și obiecte de cult. Arheologii consideră că descoperirea casetei este de o valoare culturală deosebită, aceasta fiind păstrată integral și folosită, cel mai probabil, în contexte religioase. Castrul legiunii a V-a Macedonica de la Potaissa, astăzi Turda, județul Cluj, a fost ridicat în jurul anului 168 d.Hr., sub împăratul Marcus Aurelius.

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.