În Palatul Culturii din Iaşi, în cadrul Galeriei de Artă Europeană, se află o comoară veche şi, în acelaşi timp, nouă: e vorba despre „Cezar, primind capul lui Pompei”, un ulei pe pânză semnat de celebrul pictor Peter Paul Rubens (cu dimensiunile de 154 de centimetri înălţime şi 224 de centimetri lungime şi o greutate, cu tot cu ramă, de peste 350 de kilograme), vechi de aproximativ patru sute de ani. „Cezar, primind capul lui Pompei” este o capodoperă a artei mondiale, aşadar valoarea sa artistică este suficientă pentru a-i conferi statutul de comoară, dar, în urma celei mai recente evaluări, este limpede că şi din punct de vedere monetar se înscrie în aceeaşi categorie. „În urma finalizării evaluării tabloului, (s-a constatat că el) are o valoare justă, estimată la 40 de milioane de euro, ceea ce îl face cel mai scump tablou aflat într-un muzeu din România. Vechi de peste patru sute de ani, acesta este unul dintre cele mai mari tablouri semnate de marele artist”, a explicat Andrei Apreotesei, managerul Palatului Culturii din Iaşi.
Povestea acestui tablou este alambicată, dar şi pasionantă… „Pictura s-a numărat printre cele douăsprezece tablouri pe pânză achiziţionate de către paşoptistul Scarlat Vârnav, în 1845, din capitala Franţei, la o licitaţie a colecţiei marchizului Aguado de Las Marismas. După participarea sa la celebra licitaţie de tablouri, Scarlat Vârnav îi expediază o scrisoare pictorului Gheorghe Panaiteanu Bardasare, în care îl roagă să-i comunice «ce trebuie să facă cu acele tablouri»… Bardasare îl îndeamnă de a pune «cu ele, temelia unui «Muzeu de Tablouri», în capitala Moldovei, spre eterna sa memorie». Printr-un gest de o mare generozitate, patriotul-cărturar Scarlat Vârnav a donat lucrările Statului Moldovean, cu dorinţa de a se pune bazele unui muzeu de artă la Iaşi, capitala Moldovei. Cu uriaşele eforturi şi tenacitatea impecabilă a oamenilor politici progresişti ai timpului, la 26 Octombrie 1860, au fost inaugurate la Iaşi, Universitatea, Şcoala de Arte Frumoase şi Pinacoteca – primele instituţii de acest gen ale statului român, creat prin Unirea din 1859”, a arătat doctor Minola Iutiş, conservator la Muzeul de Artă Iaşi. Gestul lui Scarlat Vârnav a fost luat drept model de alţi patrioţi moldoveni, precum Costache Negri, Alexandru Donici ori Costache Dasiade, care au donat, la rândul lor, diferite opere de artă, în acest fel, la inaugurare, Pinacoteca din Iaşi având un fond de şaizeci şi patru de tablouri în ulei, optsprezece mulaje în ipsos şi o sută de litografii. „Cea mai preţioasă donaţie a fost şi a rămas colecţia lui Scarlat Vârnav, în care figura şi tabloul intitulat «Cezar, primind capul lui Pompei”, de Peter Paul Rubens. Primul director al Pinacotecii din Iaşi a fost Gheorghe Panaiteanu Bardasare, care avea studii de pictură la München. El a contestat faptul că tabloul (…) l-ar avea ca autor pe artistul flamand Peter Paul Rubens, aducând ca argument un fragment de semnătură, vizibil în partea dreaptă a pânzei, format din literele «R… agio…». Astfel Panaiteanu schimbă paternitatea tabloului, atribuind-o artistului italian Michelangelo Merisi da Caravaggio (1573-1610) şi, mulţi ani după aceasta, tabloul a figurat în expoziţia muzeului de artă ieşean ca un Caravaggio”. Unii istorici de artă au venit, la rândul lor, cu alte variante de paternitate: „Theodor Ionescu era de părere că «… cu tot restul de iscălitură… autorul este un veneţian postcaravaggist (Zanchi Celesti)», iar Bernard Mongolfier susţinea că autorul tabloului ar fi fost Mattia Preti (1613-1699) şi că semnătura a fost adăugată ulterior. Însă nici unul dintre cei doi istorici de artă nu au adus argumente în favoarea susţinerii ipotezelor lor, privind paternitatea (…). Abia în anul 1966, cu ocazia restaurării tabloului, Alice Moagăr Poladian îl cercetează detaliat şi aduce argumente indubitabile în favoarea lui Rubens, pe care le-a publicat doi ani mai târziu. (…) S-a determinat cu certitudine că tabloul este realizat de Peter Paul Rubens şi prezintă numeroase similitudini, atât ca stil, cât şi ca tehnică, cu lucrările realizate de pictorul flamand în perioada de început a creaţiei sale (1601-1606), pe când acesta lucra la Roma, fapt pentru care, în prezent, tabloul este expus în sala dedicată artei flamande şi olandeze”, a limpezit situaţia doctor Iutiş.
La un moment dat, în istoria lui din România, tabloul a fost retras de la vizionare, şi vreme de mai multe zeci de ani a stat „ascuns” într-un depozit. Acum a fost „recuperat”, rama a fost refăcută cu foiţă de aur, iar comoara a revenit în faţa publicului, în cadrul uneia dintre expoziţiile permanente din Palatul Culturii, unde beneficiază de o mulţime de măsuri de securitate: „Fie că vorbim de pază armată 24 de ore din 24, fie că vorbim de senzori de mișcare, senzori de fum, senzori de temperatură și așa mai departe, fie că vorbim de senzori de deplasare sau senzori de apropiere, toate lucrurile acestea le regăsim aici”, a dat asigurări Andrei Apreotesei, directorul instituţiei. În foarte scurt timp, tabloul va fi protejat şi cu o sticlă specială, o tehnică inedită pentru muzeele din România. Cinste ieşenilor!
