• De peste 25 de ani, îngrijește pacienți cu afecțiuni respiratorii, sforăit și apnee în somn. Experiența vastă, dar și pre­ocuparea pentru soluții moderne, minim invazive, au făcut-o pe Daniela Io­nescu să devină un reper în domeniul ORL. Am invitat-o la un dialog des­chis, despre o problemă pe care mulți o trec cu vederea: sforăitul. E o simplă neplăcere sau poate avea consecințe serioase, pe termen lung? •

Apneea obstructivă în somn

– Doamnă doctor, puțini sunt medicii care se ocupă temeinic de acest inconvenient atât de răs­pândit, mai ales la bărbați: sforăitul, zgomotele deranjante produse în timpul somnului. Ce v-a motivat să abordați problema?

– Ideea a venit firesc, din practica de zi cu zi. În anii de cabinet am întâlnit sute de pacienți care considerau sforă­i­tul o simplă „ne­plăcere” pentru cei din jur. Nu-și puneau pro­ble­ma efectelor asu­pra propriului lor organism. În rea­litate, pentru mulți dintre ei, era semnul unei afecțiuni medicale se­rioase – ap­neea obstructivă în somn. Pro­fe­sional, am simțit ne­voia să schimb această per­cepție și să edu­căm publicul, pentru că de prea multe ori pa­cienții ajun­geau la noi târziu, deja cu complicații. Din punct de vedere personal însă, m-a motivat și dorința de a reda oamenilor un lucru esențial, dar adesea ig­norat: respirația normală și odihna liniș­tită. Ni­mic nu se compară cu satisfacția unui pa­cient care revine și spune: „Am dormit toată noap­tea fără să mă trezesc și mă simt din nou eu în­sumi”.

– Cu toții cunoaștem măcar o persoană care sforăie și, cu toate acestea, rareori, cei în cauză caută sprijin în cabinetul doctorului. Ce-i îm­pinge în cele din urmă pe scaunul ORL-istului?

– O să vă surprindă ce vă spun, dar în cadrul Clinicii ORL Daniela Ionescu aproape zilnic vin pacienți care se plâng de sforăit. Uneori, ceea ce îi con­vinge să ceară ajutor e faptul că ajung să res­pire din ce în ce mai greu noaptea, iar asta se poate traduce peste zi într-o oboseală inexplicabilă. Im­pactul acestor afecțiuni este mult mai mare decât își imaginează oamenii. În timp, scad performan­țele la serviciu, produc tulburări de memorie, duc la lipsă de concentrare și, trebuie să amintim și asta, la conflicte de cuplu. Totuși, somnul odihnitor este fundația sănătății noastre psihice și fizice. Fără el, apar iritabilitatea, anxietatea, chiar depresia. Un om care nu doarme bine devine mai puțin răbdător, mai puțin eficient și mai predispus la conflicte. Un partener care în mod constant nu se poate odihni din cauza sforăitului acumulează frustrări, iar asta adâncește distanța dintre cei doi. De foarte multe ori, partenerii celor care sforăie ajung să doarmă sepa­rat, din cauza zgo­mo­tului. Or, e o bucurie să afli, după tra­tament, că și relațiile de familie ale pacienților tăi s-au îmbunătățit, că au mai multă energie și răbdare unul cu altul. Este o transformare reală, care depă­șește strict planul medical.

– De ce sforăim, doamna doctor? Ca­re sunt cauzele medicale cele mai frec­­vente ale sforăitului?

– Cauzele sunt variate. Uneori, este vorba despre o deviație de sept sau de hi­pertrofia cornetelor nazale – acele „corne­țele” din interiorul nasului care se pot mări și pot bloca respirația. Alteori, amig­dalele sau vegetațiile adenoide (polipii) sunt foarte dezvoltate. Obezitatea este și ea un factor de risc important, pentru că grăsimea acu­mu­lată la nivelul gâtului îngustează căile respi­ratorii. Particu­la­ritățile anatomice ale limbii sau ale palatului moale contribuie, de asemenea, la apariția sforăitului. Consumul de alcool, mai ales seara, relaxează excesiv mușchii gâtului și ai pa­latului moale, îngustează căile res­pi­ratorii și scade reflexele respiratorii, ceea ce favori­zea­ză sau agravează sforăitul, iar la persoanele predispuse poate chiar declanșa episoade de apnee în somn. De aceea este im­portantă eva­luarea medicală, pentru că fiecare pa­cient are propria „hartă” a cauzelor.

„Fiecare pauză respiratorie este un șoc”

– Din păcate, ce se întâmplă cu noi în timpul somnului rămâne ade­sea un mister. Cum ne pu­tem da seama când sfo­răitul sau ap­neea au „tre­cut granița” și au de­venit o problemă serioasă?

– Există câteva semnale de alarmă clare, unele pot fi observate mai bine de partenerii de viață, altele chiar de pacienți, cu puțină atenție. Acestea sunt: pauzele respiratorii, trezirile bruște cu sen­zația de sufocare, oboseala cronică, în ciuda fap­tului că pacientul a dormit cele 7–8 ore, durerile de cap dimineața, somno­len­ța din timpul zi­lei, dificultățile de con­centrare sau irita­bilitatea. Toate acestea sunt semne că or­ganismul nu primește oxi­gen su­ficient pe timpul nopții. Cititorii ar trebui să rețină că fiecare apnee, fiecare pauză respi­ratorie este un mic „șoc” pentru corp și care, în timp, afectează inima, cre­ierul și metabolismul.

– Pe site-ul clinicii dvs. se menționează că abor­­darea pe care o practicați e „mi­nim in­va­zivă”. În ce constă ea? Cum arată pro­tocolul dum­­neavoastră de tratament?

– Totul începe cu un consult ORL atent, com­pletat de o endoscopie nazală. În multe cazuri, re­comandăm și poligrafia nocturnă – o investigație de somn ce înregistrează respirația, saturația de oxi­gen și ritmul cardiac pe parcursul nopții. În func­ție de rezultate, stabilim tratamentul. Abor­darea minim invazivă înseamnă folosirea tehnolo­giilor moderne, precum radiofrecvența sau laserul, pentru a reduce obstrucțiile respiratorii fără ope­rații mari. Intervențiile se fac cu anestezie locală, recuperarea este rapidă, iar pacientul își poate relua activitățile în doar câteva zile. Diferența față de chirurgia clasică este uriașă: mai puțin disconfort, risc scăzut și eficiență dovedită.

–    Aveți un caz care v-a impresionat în mod special?

– Îmi amintesc un pacient tânăr, sportiv de per­formanță, care suferea de apnee severă. Părea să­nătos, dar se simțea epuizat, iar performanțele lui scăzuseră drastic. După tratament, a revenit la an­trenamente și competiții și mi-a spus cu emoție: „Simt că mi-am primit viața înapoi”. Astfel de momente sunt cele care dau sens meseriei noastre.

„Părinții să fie atenți la cum respiră copiii”

– Aveți și pacienți copii?

– Da, destul de frecvent. Copiii pot avea pro­bleme de respirație în somn, din cauza vegetațiilor adenoide sau a amigdalelor mărite. Uneori, cauza ține de ocluzia dentară sau de alergii cronice. La copii, sforăitul nu este niciodată „normal”. Poate ascunde apnee obstructivă. Părinții trebuie să fie atenți la semne precum: pauze respiratorii, somn agitat, transpirații nocturne, respirație pe gură în timpul zilei, dificultăți de concentrare sau chiar în­târziere în dezvoltare. Un copil care nu respiră bine în somn nu se odihnește și nu se dezvoltă armo­nios. Iar consecințele sunt serio­ase pe termen lung: pro­bleme de învățare, scăde­rea atenției la școală, întâr­ziere în creștere, somno­lență diurnă, dar și modifi­cări la nivelul feței și ma­xilarului. Intervențiile la copii sunt adesea simple și cu rezultate specta­culoase.

– Ce mesaj ați transmite cititorilor revistei For­mula AS?

– Să nu ignore sforăitul. Este un semnal de alar­mă pe care corpul îl transmite. În cultura noastră există acel „merge și așa”. Mulți se obișnuiesc cu ideea că sforăitul este inevitabil odată cu vârsta sau că obo­seala cronică e firească. Realitatea este că apneea netratată crește semni­ficativ riscul de hi­pertensiune, infarct, accident vascular cerebral sau chiar accidente rutiere prin adormirea la volan. O evaluare ORL și o investi­gație de somn pot face diferența dintre o viață plină de ener­gie și sănătate și ani de suferință tăcută. Sforăitul nu este o fatalitate, tra­tamentul există, este eficient și poate reda bucuria unor nopți liniștite și a unei vieți ac­tive.

DIANA VLAD